În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce legătură există între exercițiile de stretching și dezvoltarea personală.
– Cum te ajută menținerea unei rutine în gestionarea durerii pierderii.
Atunci când eram în al doilea an de facultate, ceva s-a întâmplat în viața mea, ceva despre care n-am vorbit foarte mult. La șapte ani după ce tatăl meu a murit subit și la șase luni înainte ca fratele meu să plece din această lume, un prieten bun, pe care l-am întâlnit în facultate și cu care am lucrat în departamentul de arbitraj intern, a fost ucis. Avea doar 19 ani, era pe lista de studenți preferați ai decanului și studia să devină contabil. Era înalt, chipeș, carismatic și toată lumea-l iubea.
Prietenul meu a ajuns la o petrecere mică din Brooklyn după o seară petrecută împreună cu câțiva colegi. N-avea destui bani ca să ia un taxi înapoi către locuința sa din New Jersey, așa că a stat mai mult decât ar fi făcut-o în mod normal. Este încă neclar ce s-a întâmplat pe parcursul nopții însă, în jurul orei patru, vecinii din acea zonă rezidențială liniștită, unde avea loc petrecerea, au auzit focuri de armă. La puțin timp după aceea, prietenul meu a fost găsit mort, cu fața în jos pe o pătură galbenă, pe una dintre aleile caselor din zonă. Avea cinci gloanțe în corp și fusese bătut cu sălbăticie.
Cazul a devenit de notorietate națională instant; suspecții erau tineri și din familii bune, motivele posibile ale crimei erau bizare, iar dovezile erau neconcludente. Mulți colegi au fost intervievați de poliție pe parcursul acelei investigații lungi. Și, pe măsură ce săptămânile și lunile treceau, presa cerea alte și alte interviuri și eram sunați mereu, iar în aproape orice conversație pe care o aveam la școală numele acestui băiat apărea în discuții. Zi după zi, suferința și trauma ne sufocau pe toți. Poliția n-a arestat pe nimeni timp de un an, așa că nu simțeam că am fi avut parte de un final sau că ni s-ar fi făcut dreptate.
Șase luni după moartea prietenului meu, fratele meu mai mic, Daniel, a decedat subit. Aceste lovituri pe care le-am încasat una după alta au făcut ca trauma de care am avut parte să nu mă părăsească prea repede; a stat cu mine, și-a făcut loc în corpul meu și mi-a făcut mușchii inimii să se încordeze de durere. Atunci când, doi ani mai târziu, mama mea a fost diagnosticată cu două tumori cerebrale, durerea a dat din nou cu pumnul în viața mea, în mod repetat și din ce în ce mai tare.
Nu cred că suferința te părăsește vreodată cu adevărat. Mi-e dor de prietenul meu, de tata, de fratele meu; îmi lipsesc în fiecare zi. Dar cred că suferința te poate face să te dezvolți, și nu neapărat să te retragi în tine. Este despre a avea mai multe lucruri în viața ta, nu mai puține.
Soțul meu, David, și cu mine, ne-am dorit întotdeauna o familie mare, cu copii de vârste apropiate. Între Ethan și Elliot e o diferență de doar 15 luni, și îmi place nespus că ei se simt ca și cum ar fi gemeni. Am încercat să avem un alt copil imediat ce Elliot s-a născut și, la prima sa aniversare, pe 19 august, am fost extaziată să descopăr că eram însărcinată.
Câteva săptămâni mai târziu, am primit niște vești și mai bune: eram însărcinată cu gemeni dizigoți. David și cu mine am fost atât de fericiți și-mi amintesc că se uita la mine lung în timpul cinei, apoi a început să zâmbească și, în cele din urmă, a izbucnit în râs. Ne-am programat moașa. Am planificat cum vom îngrămădi două leagăne în camera lui Elliot și cum o să-l mutăm pe acesta în camera lui Ethan. Am expus ecografiile pe birou și am început să fac inventarul lucrurilor de bebeluși pe care le mai aveam prin casă. Imediat după a treisprezecea săptămână de sarcină, când grețurile de dimineață erau insuportabile, David a plecat într-o călătorie de afaceri de zece zile. Nu m-am gândit la nimic rău, pentru că aveam atât de multe lucruri pe care abia le așteptam să se întâmple.
Câteva zile mai târziu, m-am trezit la cinci dimineața și mi-am dat seama că am un avort spontan. (Era a treia pierdere de sarcină: 2013 – gemeni, 2014 – un singur copil și 2019 – gemeni.)
L-am sunat pe David și, când a răspuns, am început să plâng. După ce am închis telefonul, le-am dat de mâncare și i-am îmbrăcat pe băieți, am trecut cumva peste acea zi și apoi, seara, am ajuns din nou în pat. M-am trezit în dimineața următoare și am decis să fac câteva mișcări de stretching și să-mi continui rutina obișnuită. Am învățat din pierderea prietenului, a fratelui și a tatălui meu că, în aceste momente, menținerea unei rutine obișnuite, pe cât posibil, reprezintă un sprijin puternic și are efecte tămăduitoare. În plus, știam că pierderea nu trebuie să te facă să te ascunzi și să nu vrei să-ți mai trăiești viața. Ci din contră. Suferința te poate face să te dezvolți. Prin durere, poți continua să crești și să te transformi în persoana care erai menită să devii.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Atunci când am aflat că sunt însărcinată cu gemeni, în acea lună de august, am început să fiu și mai activă. Am început să mă trezesc cu o oră mai devreme de obicei, ca să organizez bucătăria, să-mi iau vitaminele, să fac pachețelele pentru prânz, să fac niște mișcări de streching. După orele la birou și în weekenduri, mi-am organizat casa mai bine decât ar fi putut să o facă orice expert în organizare.
În fiecare zi, la ora 17.30 făceam o serie de exerciții, apoi adormeam la zece seara, fără nici o excepție. Acceptarea faptului că urmam să devin o mamă care are de două ori mai mulți copii și că responsabilitățile mele se dublau m-a dus la următorul nivel din punct de vedere fizic și mental, exact în acel loc unde mereu am vrut să ajung, dar n-am fost în stare. Eram atât de fericită cu viața mea încât, chiar și atunci când am pierdut sarcina, nimeni n-a putut să-mi ia acea stare la care ajunsesem. Eram într-o poziție bună datorită ei. Eram acolo, cu toate lucrurile pe care reușisem să le câștig în cele 13 săptămâni de sarcină și, știind că mă aflu în cea mai bună poziție de până acum, nu puteam să dau înapoi. Suferința m-a făcut să mă dezvolt, iar pierderea aceea n-a fost în van. Mi-a oferit un dar enorm și m-a pregătit pentru următoarea mea sarcină cu gemeni, din 2020.
Gândește-te la momentul în care faci primul pas, unul fundamental, în instaurarea unei rutine de mișcare în viața ta, prin adăugarea exercițiilor de stretching; aceste exerciții fizice te vor „întinde” într-un mod similar cum ar face-o suferința. Atunci când te forțezi dincolo de limitele tale confortabile, vei simți probabil durere, însă durerea îți va permite să te dezvolți. Și, odată ce te-ai dezvoltat, nimeni nu poate să-ți ia asta înapoi.
Te vei fi îmbarcat într-o călătorie a deschiderii și a expansiunii care este exact opusul stagnării, iar de aici drumul merge doar în sus. Da, poate că trupul și mintea ta suferă, iar ce reușești tu să faci par mărunțișuri pentru alții, însă poți fi sigur că nu e așa. Atunci când prietena mea Michelle mi-a spus că a fost extrem de mândră că a reușit să-și atingă vârful degetelor de la picioare, n-am luat-o în râs. Acea mică întindere pe care o făcuse reprezenta un pas enorm pentru ea, iar după asta a putut să facă aproape orice.
Stretching-ul este, în multe feluri, un simbol pentru cât de grozavă poate fi viața noastră. Te întinzi mai departe. Poți visa lucruri mărețe. Poți înțelege chestii care nu păreau, la început, la îndemână. Nu-ți privi suferința sau trauma ca pe un regres, chiar dacă așa ți se pare inițial. Este o deschidere către ceva mai mare, ceva care-ți va permite să crești și să devii mai puternic. Întinde-te către acel nou loc și bucură-te de endorfinele care te inundă, cele care-ți arată că ai grijă de tine. Lasă-ți inima să se deschidă și tensiunea să dispară din mușchii tăi obosiți. Stretching-ul are puterea să te ducă înainte dacă-i permiți să o facă.
Fragment din Liquids Till Lunch: 12 obiceiuri mărunte care îți vor schimba viața pentru totdeauna – de MaryRuth Ghiyam. Publicată de HarperOne. Copyright © 2021 HarperCollins.
Citește și:
Frumusețea e în noi, chiar și în lacrimile zvântate pe o scară de bloc