În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum te simți atunci când afli de la știri că ai coronavirus.
– Cât de norocoși sunt cei care se pot autoizola în confortul propriei case.
Recent, am avut o convorbire pe Skype cu Răzvan Ioan, polițistul de frontieră din Iași, care a fost declarat la noi în țară cazul cu numărul 32 de COVID 19. Răzvan mi-a relatat cu sinceritatea, dar și cu ușurarea cuiva care, după 20 de zile de internare la Spitalul de boli infecțioase din Iași, a învins virusul și a fost în cele din urmă testat negativ de coronavirus, apoi externat. Pe tot parcursul experienței, el nu și-a pierdut zâmbetul și a încurajat oamenii să-și păstreze optimismul, prin intermediul canalelor de social media, iar acum este acasă și își dorește să ne transmită speranță și calm.
”Am aflat că am coronavirus de la televizor: mi-a înghețat sângele în vene”
Am fost în Polonia într-o perioadă în care coronavirus nu era încă considerată o pandemie. În țară aveam doar două-trei cazuri confirmate și nici Italia nu intrase în carantină atunci. Încă ne bucuram de normalitate, din toate punctele de vedere. Însă, oricum, poate n-aș fi călătorit, dar deplasarea mea a fost una din interes profesional, era vorba despre un proces de selecție pentru un post. Când am ajuns în Varșovia, am susținut mai întâi probele fizice, iar peste două zile a urmat un interviu în fața unei comisii formate din trei persoane. Sub influența emoțiilor, ca în orice situație în care vorbești despre tine și despre tot ce ai făcut în 15 ani de carieră, am fost imprudent cu contactele fizice. Știu că atunci când am intrat, am dat mâna cu o singură persoană din comisie, deși existau recomandări ca oamenii să nu se mai atingă atunci când se salută. Retrospectiv, după ce am fost convirmat cu Coronavirus, mi-am adus aminte că o doamnă din comisie strănutase de câteva ori și părea puțin răcită.
”Brusc, am devenit un paria”
După ce am revenit în țară, am fost la serviciu, am interacționat cu colegi, am sărbătorit alături de prieteni posibilul succes al interviului și m-am văzut chiar și cu părinții mei. Trecuseră deja două zile de când mă întorsesem din Polonia, când am primit un mail prin care eram anunțat că o persoană din comisie a fost testată și a fost confirmată pozitiv cu COVID 19. Prin prisma simțului civic, am luat decizia, împreună cu colegii și superiorii mei, să rămân izolat la domiciliu pentru investigații detaliate. Astfel, am luat legătura cu cei de la DSP Iași, care au trimis o delegație pentru a recolta probe în vederea testării. Iar a doua zi am aflat mai întâi de la televizor că am fost testat pozitiv pentru Coronavirus și că sunt cazul numărul 32. A fost un șoc pentru mine. Eram acasă, și mi-a atras atenția un breaking news: „Al 32-lea caz tocmai a fost confirmat la Iași, este vorba despre un bărbat de 38 de ani, polițist de frontieră, proaspăt întors din Polonia.” Mi-a înghețat sângele în vene pentru că știam că e vorba despre mine. A început să-mi sune telefonul, prietenii, familia, cunoscuții… toți au făcut legătura și erau foarte îngrijorați. Ulterior, au fost testate peste 60 de persoane cu care am interacționat, a rezultat că nu contactaseră virusul. Dar, brusc, am devenit un paria. Însă mi-am asumat acest statut, am fost primul cetățean din România care a afirmat public faptul că este confirmat pozitiv cu COVID 19 pe Facebook. Desigur, asta a atras și panica vecinilor (să nu zic dușmănia), dar am făcut-o pentru informare, să ofer exemplul unui pacient, care nici el nu știe despre ce e vorba și care comunică tuturor ceea ce se întâmplă. Mi-am dorit să calmez oamenii.
19 nopți de arest
Din momentul în care am fost testat pozitiv pentru Covid 19 și până acum, situația mea de sănătate a rămas aceeași: mă simt perfect sănătos, nu am avut niciun simptom, sunt norocos că fac parte din procentul de 85% dintre persoanele infectate cu coronavirus care sunt asimptomatice. Am fost luat de acasă cu izoleta, în care te simți ca într-un sicriu, și am fost dus la spital. Apoi mi-a fost făcut un examen medical sumar (tensiune, febră) și în seara respectivă mi-a fost prescris paracetamol, un antiviral și un somnifer din categoria fenobarbitale. Apoi am petrecut 19 nopți într-un salon în care n-aveam spațiu nici să fac flotări. Neavând niciun simptom, izolarea m-a măcinat încet, m-am simțit privat de libertate, practic, în arest, și am trecut de la frustrare la optimism de mai multe ori. Mi-aș fi dorit să fiu izolat acasă, însă am fost unul dintre primele cazuri și mi s-a oferit mai multă atenție – acum, spitalele nu mai fac față, iar oamenii asimptomatici sunt în carantină la domiciliu.
Am petrecut 19 nopți într-o cutie de doi pe doi metri, alături de o persoană de 75 de ani, confirmată cu coronavirus, tot asimptomatică. Pe etaj erau alți opt pacienți confirmați, fără simptome, din toată Moldova, iar unul dintre ei suferea de cancer – cazul respectiv m-a zdruncinat. Te împrietenești cu lumea, doar oameni suntem, și am încercat să-i ajut cât am putut din ceea ce primeam de la prieteni. Din păcate, știam care e situația din spitalele noastre, dar tot mi-a fost greu să împart o toaletă cu alte opt persoane. Am nimerit pe un palier în care nu curgea apă caldă. De fapt, mărturisesc că a fost mai rău ca un arest. Dar sunt o persoană care ascultă regulile și îndemn pe toată lumea să facă acest lucru. Mi-am păstrat zâmbetul în pofida situației, pentru a oferi oamenilor speranță, energie pozitivă și să alin puțin panica colectivă, însă mi-aș fi dorit ca regulile să vină la pachet cu mai multe drepturi.
”Când am fost externat, tot ce mi-am dorit a fost să merg, măcar 100 de metri”
După ce am petrecut atâtea zile într-un spațiu minuscul, tot ce mi-am dorit a fost să alerg. De fapt, să merg. Să merg! Să pot să merg, măcar pe o distanță de 100 de metri. Sunt un om care face sport, merge la fotbal, joacă tenis, iar în ultimile patru luni mă pregătisem intens pentru problele fizice de la interviul din Polonia, care au fost foarte grele. Desigur, îmi doream și să fac o baie caldă. Lucruri mici, care contează atât de mult. Iar lumea la care m-am întors din internare e complet diferită de cea pe care o știam. Dincolo de carantină, mă uitam cât au crescut prețurile la alimente, cum economia se prăbușește. Sunt de părere că fiecare dintre noi trebuie să respecte regulile impuse de autorități, dar sper să revenim cât mai curând la normal. Citeam despre Suedia, care are o abordare mai relaxată asupra pandemiei, respectiv, oamenii sunt încurajați să lucreze de acasă, să evite călătoriile inutile, iar seniorii, în special, sunt sfătuiți să se protejeze, însă n-au închis totul. Cred că în acest moment ar trebui să fim uniți, (de la distanță, desigur) pentru a găsi soluții.
”Trebuie să ne limităm consumul de știri”
Nu pot să zic că-mi pare rău că n-am avut niciun simptom. Aș fi ipocrit să zic asta, iar povestea mea ar putea fi povestea unei majorități. Nu sunt un model de stil de viață – ca polițist, nu pot să spun că am mese regulate sau că nu am parte de stres. Am avut chiar și o pneumonie în copilărie, care mi-a redus capacitatea pulmonară. Și cu toate astea, am fost asimptomatic. Dar mi se pare că dincolo de realitatea evenimentelor de-a dreptul dramatice pe care le vedem zilnic la televizor, trebuie să ne păstrăm calmul și să ne limităm timpul pe care îl dedicăm ascultându-le. Sub influența știrilor, devenim panicați, anxioși, iar asta ne afectează sănătatea mentală. Repet, fac parte dintre norocoși, dar cred că panica ne afectează atât capacitatea de a discerne lucrurile, cât și cea de-a ne alege informațiile corecte. Analizând iar și iar ce se întâmplă, ne facem rău – nu putem decât să avem grijă. Îmi amintesc de o gripă pe care am avut-o acum câțiva ani. Mi-a fost foarte rău, am avut febră 40, am crezut că mor în casă, dar m-am tratat cum am știut două-trei zile, apoi m-am dus la spital. Am trecut și vom mai trece cu toții prin momente grele. Trebuie să ne menținem bunădispoziția (și nu voi zice pozitivitatea, deoarece pozitivitatea în cazul meu nu are neapărat o conotație pozitivă) și să acceptăm că nu putem controla totul. Experiențele prin care am trecut de-a lungul vieții m-au ajutat să îmi păstrez calmul și mintea cât mai aerisită, iar faptul că am găsit puterea să zâmbesc prin această experiență arată că am reușit să-mi păstrez echilibrul. Încerc să transmit asta tuturor și să amintesc că problemele vin și pleacă. În pofida senzației că se sfârșește lumea, trebuie să încercăm să ne păstrăm luciditatea, zâmbetul și să fim uniți pentru a depăși aceast moment.
Citește și: