SELF-IMPROVEMENT//

Ultimul clopoțel n-a mai sunat pentru mai multe generații de elevi

Pe 11 martie, elevii s-au bucurat crezând că intră într-un fel de vacanță. Două luni mai târziu, generațiile care au auzit ultimul clopoțel și nici măcar n-au știut că e ultimul trăiesc o traumă, de care adulții din jurul lor ar trebui să fie conștienți.

Ultimul clopoțel n-a mai sunat pentru mai multe generații de elevi

În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum trăiesc adolescenții pierderea ultimelor evenimente importante din viața de elev.
– Ce legătură există între pierderea vocii pentru un cântăreț și ratarea banchetului de final.


Mulți dintre noi au experimentat, cel puțin o dată în viață, starea sufletească de adaptare. Cum mulți dintre noi ne reamintim cu nostalgie multe dintre evenimentele rămase memorabile. Ca de pildă, ori de câte ori a răsunat,ca un clopoțel trecerea de la o etapă la alta. Această stare de adaptare, în ultima perioadă, a fost resimțită mai mult ca oricând. Și asta datorită faptului că pandemia de coronavirus a modificat lumea în care trăim, fiind o situație nouă și fără precedent. 

De obicei, cea mai severă și mai des întâlnită stare de acest fel este cea asociată cu pierderea cuiva drag. Ea poartă denumirea de doliu. Totuși, uneori oamenii trec printr-un proces de doliu nu doar atunci când pierd o persoană dragă, ci și atunci când o parte a propriei vieți, personale sau profesionale, le este alterată. Așadar, fie că am pierdut pe cineva, fie că ne-a fost alterată și afectată viața în diversele sale arii, cu toții am trecut și trecem prin procesul de doliu. Acest proces l-au resimțit și încă îl simt din plin, în acest context, și adolescenții. Cu certitudine și mai acut cei din generațiile terminale, al căror final a rămas fără încheiere, fără acel ultim clopoțel.

Ce este doliul?

Doliul reprezintă o stare sufletească de adaptare pe care o persoană o experimentează pe măsură ce caută să afle semnificația pierderii abia suferite. De exemplu, un medic sau un avocat care-și pierde dreptul de practică din cauza unor probleme de sănătate sau a unei conduite necorespunzătoare poate trece printr-o perioada de doliu în încercarea de a-și redefini viața în lipsa unei cariere în domeniul respectiv. La fel se poate întâmpla și cu un cântăreț talentat a cărei carieră se scurtează din cauza pierderii vocii sau a unei boli. Doliul poate fi reprezentat și de divorț sau ieșirea dintr-o relație, pensionare sau pierderea locului de muncă, pierderea casei sau a proprietății, din cauza unui dezastru natural, a unei boli în fața căreia n-ai cum să te opui și care devine fatală sau (îți) pune viața în pericol.

Îndatorirea celui care jelește este de a se redefini în lipsa persoanei dragi care a decedat sau a acelei părți speciale din viața sa care s-a pierdut. Revenind la suferința adolescenților, doliul este reprezentat de tot ceea ce era special în viața personală și profesională a statutului de elev, pentru fiecare în parte. Este un proces etapizat și natural, prin care fiecare supraviețuitor trebuie să treacă, într-o manieră proprie.

Care sunt etapele doliului?

În 1975, Parkers a identificat patru etape. Atunci când perioada de doliu este experimentată în mod firesc, persoana îndoliată trece prin:

  • Etapa 1: șoc, stupefacție și/ sau revoltă;
  • Etapa 2: tânjire și căutare;
  • Etapa 3: dezorientare și dezorganizare;
  • Etapa 4: luarea unei decizii și reorganizare.

În ciuda acestor tendințe, în mod normal, se raportează o îmbunătățire a stării sufletești după câteva săptămâni. Studiile arată că pierderea unei persoane dragi, mai ales dacă se petrece pe neașteptate, iar persoana care moare era tânără, este adesea experimentată ca un eveniment traumatic. 

În 1995, Dr. Marcey a studiat persoane care au pierdut pe cineva drag în împrejurări dramatice: moarte subită, accidente, violență. Ea a descoperit că peste 50% dintre cei care au supraviețuit pierderilor suferite brusc și inopinant au continuat să prezinte simptome ale Tulburării de Stres Posttraumatic de la cinci până la șapte ani. 

Tocmai de aceea, pierderea colectivă a adolescenților, în acest context, are nevoie de cât mai mult sprijin și suport din partea adulților, din imediata lor apropiere. Atunci când pierderea este una subită și neașteptată, perioada de doliu se prelungește. Spre deosebire de pierderea anticipată, când există șansa “prelucrării/gestionării” unei părți a perioadei de doliu, înainte ca evenimentul în sine să se producă.

Cum se simte suferința cauzată de pierderi, în mintea unui adolescent?

Indiferent de ierarhia lucrurilor pierdute, cu semnificație diferită pentru fiecare în parte: fie ziua absolvirii și a ultimului clopoțel, festivitatea de premiere, banchetul de final, despărțirea de colegi și profesori, încrederea și motivația dată de munca în echipă, apartenența la grup, toate au aceeași importanță emoțională în suferință. Spre deosebire de cei mai mulți dintre adulți, adolescenților le lipsește parțial abilitatea de a face o conexiune între modul în care reacționează sau simt și pierderea survenită. Acest lucru nu înseamnă că ei nu pot prezenta simptome. Doar că-și pot exprima durerea și prin: boli fizice și dureri, instabilitate, furie/ irascibilitate, tristețe, vină, anxietate/teamă, retragere în sine, insomnii, coșmaruri.

Cum se vede durerea unui adolescent prin ochii unui psihoterapeut?

Atunci când sprijini persoane care au experimentat pierderi afective mari, este important să înțelegi succesiunea etapelor procesului de jelire. În contextul în care ne este dat să trăim, pierderile, deși diferite, sunt colective. De aceea ele, nu înseamnă uitare. Nevoia adolescentului de trecere spre vindecare se face cu rememorare. Mai degrabă cu dragoste decât cu durere. Cum spunea Rachel Naomi Remen în Binecuvântarea bunicului meu: „Renunți unul câte unul la lucrurile care s-au pierdut și le jelești. Te agăți, unul câte unul, de lucrurile care au devenit parte din tine și construiești din nou”.

E diferit de ceea ce vede un părinte?

Ca părinte, mi-a luat ceva vreme să procesez propriile emoții. Apoi mi-a luat ceva timp să procesez emoțiile ascultate simțite și trăite de un grup de tineri conectați online care asta trăiau, împărtășeau și plângeau. Fiecare diferit. Fiecare în felul lui. Plângeau bucuria, entuziasmul, freamătul, temerile, îmbrățișările, urările, mulțumirile, lacrimile, recunoștința, promisiunile, amintirile. Golul stomacului de despărțire. Ultimul clopoțel. Brusc toate la un loc dispăruseră în urmă cu câteva săptămâni. Nu mai erau. Nu mai erau ca promisiune a viitorului apropiat, pe care aveau să-l trăiască împreună. Și tot la fel de brusc, asemenea unui scurt circuit, pentru unii se instalase vidul. Pentru alții negura. Imprevizibilul și necunoscutul. Acum gata. Am căpătat puteri. Am căpătat puteri și am de gând să le pun în cuvinte. Mă adresez vouă, tinerilor. Adolescenților de pretutindeni. În fața cărora mă înclin. Sunteți bravi! Uneori mai mult decât adulții din jurul vostru. Noi, adulții care adesea ne panicăm fie și de o biată amărâtă de rată, neplătită la timp. Sunteți bravi, pentru că ați pornit către o nouă etapă din viață cu lecția pierderii și a doliului învățate precoce și pe de rost. Sunteți demni și curajoși! Și asta pentru că tocmai ați experimentat cum brusc inima se poate opri oricând din loc, din senin, fără să întrebe pe nimeni. Nu uitați: când plânsetele nu întârzie să apară, dați-le voie să fie. Căci au pentru voi un ultim mesaj, de final: sunteți bravi! Doar amintiți-vă și rostiți-vă asta.

Citește și:

Diana Stănculeanu, psiholog: ”Dacă ajung să mă cert cu adolescentul pe ordinea din cameră, normalitatea este restaurată!”

Cum e afectat creierul copiilor de timpul petrecut în fața ecranelor

S-ar putea să-ți placă și…

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

SELF-IMPROVEMENT//

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.