WELLBEING//

Sunt speriată. Și nu mi-e rușine să recunosc

Primul atac de panică pe care l-am trăit de când suntem în auto-izolare a fost ca la carte.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce mască nu te protejează, de fapt, de nimic.
– Cum să te concentrezi pe bine fără să te prefaci că lucrurile merg extraordinar.


Am intrat în a doua săptămână de stat în casă și știu că-s privilegiată să pot lucra de la distanță. Pentru că am un copil al cărui echilibru depinde și de starea mea, am cultivat un soi de optimism ancorat în micile rutine.

Azi, însă, m-am trezit altfel. Nu-mi mai venea să fac poante prin casă, nici să zâmbesc, nici să-mi văd de rutină. Toate fricile ascunse sub preș s-au făcut ghem și s-au mutat în stomac, iar amigdala mea a pus stăpânire pe rațiune. A început cu o stare de nervi, de iritabilitate. Apoi au început simptomele fizice: tahicardie, fălci încleștate, senzația că nu pot să respir, mâini și picioare ca gheața, privire încețoșată, frisoane. M-am ascuns sub plapumă în poziție fetală. Auzeam sirenele (se aud de afară încontinuu) și mi-am dat voie să trăiesc frica.

Au trecut două ore de atunci, iar ceea ce m-a ajutat a fost să fiu cinstită cu mine însămi. Să recunosc că mi-e teamă și că lipsa totală de control este probabil ceea ce a învins rațiunea și a permis amigdalei să preia, țanțoșă, controlul. Iată ce frici am identificat:

Frica de moarte

Este, de fapt, mama tuturor fricilor și cam orice teamă am avea, ori fobie, tot spre frica de moarte ajungem. Vreau să trăiesc, mai am o tonă de lucruri de făcut și o grămadă de visuri de îndeplinit. Vreau să-mi văd copilul mare, să vizitez Africa, să înot cu delfinii, să mă dau în cel mai mare montaigne-russe din lume. Și de aceea, voi face tot posibilul să respect indicațiile OMS. Stăm în casă, suntem atenți la igienă. Dar frica rămâne și e normal să rămână.

Frica de sărăcie

Suntem doi adulți care întrețin casa, niciunul dintre noi n-are o meserie care salvează lumea de boli, am trecut prin criza din 2008. Ce ne facem dacă economia o ia din nou la vale și ceea ce știm noi să facem va deveni irelevant pentru o bună perioadă de timp? Cum ne vom câștiga pâinea, cum vom plăti meditațiile copilului, orele de chitară la care ține atât de mult, ce va urma? Am abordat mental lucrurile punând accent pe plusuri: avem niște economii, activitatea noastră are legătură cu mediul online (unde probabil se vor muta ȘI mai multe acivități de acum încolo). În plus, privind lucrurile dintr-o perspectivă sinceră, nevoile noastre sunt mai mici decât dorințele. 

Frica de boală

Derivată, evident, din frica de moarte, este o teamă pe care o port în minte și în suflet încă de la 13 ani, când am pierdut-o pe mama din cauza unei boli. Deși prezentă perpetuu undeva în subconștient, acum a ieșit la suprafață mai acut ca niciodată. Mi-am liniștit mintea spunându-i că facem tot ce este posibil să avem grijă de noi. Recunosc, funcționează temporar și trebuie s-o iau de la capăt cu argumente raționale pentru a potoli asaltul de adrenalină care apare cam de câte ori decid să văd ce se mai întâmplă pe la știri.

Frica de minciună și manipulare

Orice om de presă care a studiat jurnalismul știe că media are, ideal, scopul de a informa și de a proteja interesele comunității scoțând la iveală adevărul. Cine a văzut documentarul Colectiv (disponibil de pe 19 martie pe HBO Go), are o perspectivă mai realistă asupra modului în care ni se prezintă realitatea la televizor. Minciuna și manipularea sunt folosite deseori pentru a schimba perspectiva într-o dinamică propice unui anumit interes. Așa că da, una dintre fricile mele este că adevărul despre situația reală a numărului de îmbolnăviri și a capacității sistemului nostru de sănătate de a acoperi nevoile potențialilor bolnavi ne sunt prezentate așa încât să nu intrăm în panică. Nu ar fi folosi la nimic, însă incertitudinea poate fi mai dură și poate crea mai multă panică decât adevărul. Soluția mea este să aleg cu atenție sursele de informare și să citesc printre rânduri. Însă un lucru cu siguranță bun este că, la ora la care scriu acest articol, România nu are niciun deces confirmat din cauza Covid-19. Avem nevoi și lipsuri enorme în spitale, dar avem și doctori buni.

Frica de foame

Crescând în anii comunismului, am trăit prin părinții și bunicii mei frica de foame. Încă văd cu ochii minții rafturile goale, coada la butelii și cartela de pâine. Deși ai mei au avut mereu grijă să fie hrană pe masă, de data aceasta teama adâncă din sufletul meu este că nu voi avea cu ce să-mi hrănesc copilul. Am acționat în dublu sens: aprovizionare cu produse greu perisabile ȘI cu fructe și legume proaspete. În plus, iau de bună declarația producătorilor din industria alimentară care, cel puțin în acest moment, ne asigură că stocurile sunt suficiente. Pentru că deseori mâncăm cu mintea aiurea, am luat decizia să onorăm hrana și să gătim împreună, toți trei, într-un exercițiu colectiv de mindfulness. Ne concentrăm pe ce avem, nu pe ce am putea să nu mai avem. Eu cred c-o să avem.

Frica de necunoscut

Ne temem de ce știm, spun psihologii. Eu mă tem și de ce nu știu. Habar n-am cum va arăta lumea peste o lună sau două. Habar n-am dacă se va mai ține concertul din iulie pentru care am luat deja bilete, dacă ne vom mai strânge în brațe când ne vom întâlni sau când vom merge iar la birou (și ah, cât îmi este de dor de birou!). Toate aceste frici există, iar să le ascundem sub preș, prefăcându-ne că nu le simțim, ar putea fi o carte pe care nu merită să mizăm. Am mizat eu, crezând că-s puternică și că am umor, mințindu-mă ca să-mi țin panicile sub control și iată că azi au năvălit peste mine ca-n filmele americane (și nici n-aveam punga maro în care respiră americanii și-și revin). Corpul meu a scos la iveală și a somatizat tot ce-am zis eu că pot ascunde în sertărașele cu cheie ale minții. 

Atacul de panică m-a trezit la realitate. Oameni buni, sigur că suntem speriați! O să fie bine? Da, cel mai probabil o să fie bine, dar lumea va arăta, o vreme, altfel. Și noi. Poate că atitudinea cea mai Thrive este să începem să fim mai sinceri. Mai asumați. Să ne iubim noi pe noi mai mult ca să-i iubim mai mult și pe ceilalți. Să nu mai ascundem ce nu ne place sub preș, să nu ne păcălim singuri că avem superputeri. Singurele superputeri în care cred acum sunt solidaritatea și acceptarea reciprocă. Să ne dăm voie să fim vulnerabili, imperfecți și umani. Folosim măști chirurgicale, dar le dăm jos pe cele sociale, sunt cele care chiar nu te protejează, de fapt, de nimic. Și-atunci n-are cum să nu fie bine!

Citește și:

Anxietatea există, dar nu este o situație fără ieșire

7 lucruri despre anxietate pe care ți le dezvăluie psihologii

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Să ierți ceea ce nu poate fi iertat

OAMENI THRIVE//

Cum și-a regândit Michael Bublé viața și cariera după boala fiului său

SELF-IMPROVEMENT//

Teoria geamurilor sparte sau cum să tai răul de la rădăcină

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.