În următoarele 4 minute vei afla:
– Care este diferența dintre boală și somatizare.
– Cum se trezesc la viață fricile ”neprocesate”.
Am învățat să mascăm stresul și frica din varii motive. Curajul, puterea și reziliența sunt valorizate mai mult decât vulnerabilitatea sau teama. Dacă mintea acceptă setări impuse prin exercițiu și formează noi conexiuni neuronale la orice vârstă, conforme cu nevoile noastre, corpul ne poate semnala când avem de-a face cu emoții reprimate.
Tahicardia este, de exemplu, modul în care corpul meu îmi semnalează că apăs pedala prea mult. În urma investigațiilor medicale, am aflat că inima mea este sănătoasă. Iar în timpul unei formări în NLP, am aflat și de ce o ia la goană, uneori, de parcă aș găzdui, în piept, o herghelie de cai în galop. Sunt sănătoasă, fizic, dar corpul mă trage de mânecă: ”Oprește-te puțin, am obosit!”.
Somatizările au un caracter simbolic, sunt simptome care au rolul de a semnaliza un dezechilibru, în sensul de conflict și trauma intrapsihică. Boala somatică este o reacție metaforică a unei suferințe psihice inacceptabile. Suferințe refulate din realitatea conștientă a individului, la nivel inconștient.
Freud este primul care aduce în discuție legătura dintre suferința intrapsihică și reacțiile corpului. Totuși, cei ce au acordat o atenție deosebită manifestărilor psihosomatice sunt medicii, care observă că unele patologii nu țin de sfera lor de activitate, deoarece, în ciuda tuturor analizelor făcute, substratul somatic clinic nu există.
Alina Boroș, psihoterapeut, ne ajută să găsim cea mai sănătoasă abordare a somatizărilor pe care le intuim în noi și, de asemenea, să înțelegem ce este obligatoriu să facem înainte de a căuta rezolvarea la nivel emoțional.
Thrive Global: Cum facem diferența între boală și somatizare?
Alina Boroș: Înainte de a pune un diagnostic de boală psihosomatică, trebuie să ne asigurăm că nu există o cauză organică a simptomatologiei. În cazul în care am în cabinet clienți care acuză dureri fizice, mă asigur că au făcut investigațiile medicale de specialitate, abia apoi discut despre ce se întâmplă cu ei din punct de vedere emoțional.
Somatizările sunt reacții normale ale organismului. Cine n-a avut o stare de neliniște asociată cu dureri de stomac, transpirație rece, senzație de vomă sau diaree, înainte de un examen?
Diferența dintre boală și somatizare este că, în cazul somatizării, simptomele dispar imediat după dispariția trigger-ului.
TG: În ce fel somatizăm, cel mai adesea, frica?
AB: Frica este una dintre emoțiile de bază ale ființei umane, prima apărută pe scara evoluției noastre ca specie. Este emoția care ne-a ajutat și ne ajută să supraviețuim. Frica poate fi somatizată prin tahicardie, extrasistole, hipertensiune arterială, stare de oboseală excesivă, dereglări la nivelul sistemului digestiv, este afectată buna funcționare a rinichilor, a vezicii biliare, a inimii.
TG: De ce are creierul tendința să camufleze temerile?
AB: Pentru că vrea să ne protejeze. Pentru că așa am fost învățați că suntem puternici, acceptați social – cine vrea un fricos lângă el?! Noi nu ne-am născut așa cum suntem azi. Camuflăm frica printr-un mecanism de coping de supracompensare, comportându-ne ca și cum am fi cei mai curajoși sau printr-un mecanism de coping de evitare, alegând să nu ne implicăm în activitățile/situațiile pe care le interpretăm ca fiind periculoase sau ne îmbolnăvim subit – tot pentru a evita expunerea.
Avem amigdala, creierul emoțional responsabil de funcțiile de bază, de reacțiile și impulsurile înnăscute (luptă sau fugi) și de emoțiile puternice, cum ar fi furia și frica. Mai avem un creier superior, cortexul cerebral, unde se desfășoară funcții mai complicate (analiză, planificare, gândire) și care are capacitatea de a controla emoțiile. Apoi, avem două emisfere cerebrale: emisfera dreaptă – emoțională, experiențială, nonverbală și autobiografică, și emisfera stângă – care iubește ordinea, logica, este literală, lingvistică, lineară.
Noi interpretăm realitatea integrând experiențele prin care trecem atât pe verticală, între creierul emoțional și cortex, cât și pe orizontală, între cele două emisfere.
Există situații în care integrarea nu se realizează pe deplin și atunci vorbim de emoții, experiențe ce rămân „amprentate” ca fiind traumatizante. Experiențe pe care creierul are grijă să le camufleze pentru a ne proteja. Mecanismul este foarte eficient pe termen scurt, dar problematic pe termen lung.
TG: Cum putem avea un dialog interior cu noi înșine ca să aflăm ce frici ascunse avem?
AB: Tot mai mulți oameni încep să resimtă frică cu privire la siguranța locului de muncă, de exemplu. Frica se resimte și la nivel relațional. Din păcate, de cele mai multe ori, o dată cu frica de moment/actuală, se trezesc și frici neprocesate, camuflate, ascunse care amplifică emoția. Pentru a descoperi fricile ascunse am putea să ne întrebăm:
Ce înseamnă pentru mine pierderea locului de muncă?
Ce spune despre mine?
Când am mai trăit o experiență asemănătoare?
Ce cred despre oamenii care n-au un loc de muncă?
Ce se spunea la mine in familie, atunci când eram copil, despre cei ce nu aveau un loc de muncă?
TG: Când devine teama anxietate?
AB: Atunci când, de exemplu, ai un atac de panică la gândul că rămâi fără un loc de muncă. Sau atunci când frica te paralizează și nu reușești să vezi nicio alternativă, te izolezi social sau dezvolți comportamente de alinare, cum sunt compulsiile.
În anxietate, problemă=pericol și posibil=probabil (sau chiar certitudine). Ne îngrijorăm cu privire la orice, facem scenarii catastrofice, pierdem controlul impulsului.
TG: Cum îi putem sprijini pe cei din jur dacă observăm că sunt blocați de frică?
AB: În primul rând, ascultați fără să judecați, ascultați cu compasiune sinceră și curiozitate, validați frica, normalizați. Pentru persoanele blocate în frică, este important să simtă că sunt în siguranță, este important să ventileze, să se descarce emoțional. În această perioadă, se pot activa scheme cognitive legate de performanță, eșec, rușine, abandon, instabilitate, vulnerabilitate în fața pericolelor și a îmbolnăvirilor, izolare socială, negativism/pesimism. Sunt scheme cognitive ce declanșează emoții puternice de anxietate, tristețe, precum și sentimentul de abandon. Aceste persoane sunt în suferință și au nevoie să știe că sunt în siguranță, că sunt acceptate, că sunt iubite.
3 micropași de pus în practică acasă
1. Ancorează-te în prezent!
Folosim cele 5 simțuri:
- Vizual – uită-te în jurul tău și identifică cel puțin trei lucruri care te înconjoară;
- Auditiv – ascultă sunetele din jurul tău și identifică-le;
- Kinestezic – fii atent cum se simt hainele pe tine, cum se simt canapeaua, patul, scaunul sau cum se simte podeaua sub tălpi;
- Olfactiv – ce mirosuri simți, identifică-le, numește-le;
- Gustativ – ce gust simți.
2. Creează o oază imaginară de liniște!
Amintește-ți un loc special pentru tine, unde te-ai simțit în siguranță, în conexiune cu tine, în care ai avut o stare de bine, de liniște interioară, de pace. Dacă nu poți identifica un astfel de loc, atunci ți-l poți imagina, în amănunt, până la cel mai mic detaliu. Este micul tău secret, este locul tău de siguranță.
3. Scrie-ți îngrijorările!
Pune pe hârtie toate gândurile care-ți trec prin minte. Scrisul este eliberator, scrie până simți că toată frica ta s-a pierdut pe foaia de hârtie. După ce ai terminat, semnează și distruge hârtia pe care ai scris. Distruge-o în orice mod vrei tu, fii creativ!
Alina Mihaela Boroș este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv comportamentală și hipnoterapie, terapie scurtă strategică, terapie centrată pe scheme cognitive și terapie centrată pe emoții. Alina a știut că vrea să devină psiholog încă de când a avut prima oră de psihologie. A fost și este motivată de curiozitatea de a afla cum funcționează mintea, de ce se află în spatele alegerilor pe care le facem. Crede că putem învăța să fim diferiți, să fim mai conștienți, mai prezenți în viața noastră, fără a mai trăi pe pilot automat, guvernați de durerea experiențelor mai puțin plăcute din trecutul nostru. Mai multe detalii despre activitatea sa găsiți aici: https://www.facebook.com/psihoterapeutAlinaMihaelaBoros/
Citește și:
Cum îi poți ajuta pe cei dragi în funcție de tipul lor de personalitate
7 Lecții pe care le-am învățat lucrând de acasă, din izolare