În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce au în comun relațiile romantice, o vizită la medic și o ședință între membrii unei echipe. 
– Care este cheia succesului pentru echipele eficiente.


Cum îți merge în ultimul timp? Cum e la job? Cum te înțelegi cu colegii? Întrebări pe care psihologii le adresează frecvent în cadrul ședințelor de psihoterapie. Par întrebări simple, la care de multe ori răspundem sub formă de small talk, dar care, cu ceritudine, în zilele acestea produc un altfel de răspuns. Cel puțin unul care implică mai multă emoționalitate și contemplare.  

Traversăm o perioadă aparte. Să spunem că este una provocatoare pentru mulți, iar ca în orice perioadă provocatoare, sunt declanșate o serie de reacții psihologice și fiziologice, care de regulă cresc nivelul de stres și sensibilitatea. Spre exemplu, criza datorată COVID-19 a stimulat, printre altele, o mai mare nevoie de certitudine, îngrijorări, anxietatea, multă evitare și nevoia de izolare. Temeri vechi au ieșit la suprafață, iar odată cu acestea, o serie de mecanisme de protecție, precum detașarea, dar și condiții psihologice nedorite, precum furia, șocul sau depresia. Incertitudinea în relații a stimulat pierdere sentimentului de siguranță, iar una dintre nevoile psihologice de bază ale oamenilor a devenit fragilă. Nevoia în discuție, care face obiectul principal al acestui text, este încrederea, un concept care, în vremuri precum acestea, necesită o atenție mult mai particularizată.

Încrederea este un element central în multe aspecte din viață noastră (Thagard, 2018). Ea ne influențează gândirea, deciziile, comportamentul, relațiile romantice, viața de familie, interacțiunile profesionale, dinamica afacerilor, politica. Să ne imaginăm vizita la un medic în care nu avem încredere. Sau cum ar fi pentru o balerină să nu aibă încredere în partenerul ei de dans, atunci când iese pe scenă alături de acesta? Ce ar însemna să mergi la birou, iar în cadrul unei întâlniri importante ce presupune inovație și creativitate, să eviți să aduci în discuție ideile tale sau să oferi un feedback constructiv, gândindu-te că acel coleg va sări cu contra-argumente, te va respinge sau va face o glumă nepotrivită. Ce se întâmplă cu tine? Cum te simți? Ce gândești? Ce-ți vine să faci?

Încrederea este peste tot în jurul nostru, acasă, la muncă, pe stradă, iar lipsa acesteia predispune la pierderi de resurse. Privind către mediul de muncă, unde există incertitudine și ambiguitate în această perioadă, cercetările specialiștilor care valorifică conceptele în discuție ne invită să oferim mai mult credit acestora, tocmai datorită literaturii solide de specialitate. Ce știm (Edmonson, 2019) este faptul că acele organizații și echipe, care experimentează un nivel crescut de siguranță psihologică și încredere, sunt cele care au performanțele cele mai crescute. 

Cercetătoarea Amy Edmonson, în cartea acesteia The Fearless Organization definește siguranța psihologică și încrederea că fiind credința că mediul de muncă este sigur pentru asumarea riscului. Adică poți să te exprimi atunci când ai idei relevante, poți adresa întrebări pertinente sau poți împărtăși atunci când ești neliniștit cu privire la unele aspecte ce țin de muncă ori relațiile cu colegii. Alte cercetări, cum ar fi cel realizat de către specialiști din cadrul Google (proiectul Aristotel, 2016) evidențiază de asemenea importanța încrederii. Scopul proiectului a fost investigarea elementelor care definesc cele mai bune echipe. În proces au fost analizate zeci de echipe și au fost intervievați sute de executivi, manageri, precum și membrii echipelor. Cercetarea acestora s-a întins pe o perioada de cinci ani și a evidențiat faptul că nu contează atât de mult cine este membrul unei echipe, ci mai degrabă cum anume funcționează membrii echipei, unii cu ceilalți. Elementul cheie evidențiat a fost încrederea, iar ceea ce ne spun specialiștii implicați în cercetare este faptul că echipele puternice prosperă atunci când experimentează siguranță psihologică, iar între membrii echipei există o solidă legătură de încredere. Alte studii (WHO, 2019; Rozovsky, 2018; Merchant, 2018; Edmonson, 2005) susțin discuțiile din cercetările menționate anterior și de asemenea punctează faptul că încrederea în cadrul echipelor stimulează productivitatea, inovația, sănătatea mintală și starea de bine.

Așadar, știm că încrederea este un subiect necesar, în mod special în vremuri precum acestea. Știm acest lucru cu atât mai mult datorită literaturii de specialitate, dar o știm și fără. Ce e de făcut? Dezvoltarea încrederii în cadrul unei echipe ar putea părea un lucru ușor de obținut, dar nu este. Pentru a stimula și a crea încredere într-o echipă există câteva elemente esențiale de luat în seamă. Următoarele menționate sunt extrase atât din cercetări, cât și din munca proprie cu diversele echipe din companii, școli sau alte tipuri de organizații.

Fiecare om este unic în felul său 

Este adevărat că noi oamenii avem material genetic asemănător într-o proporție semnificativă. În schimb, din perspectiva comportamentului și prezenței în cadrul unei echipe, sunt multe lucruri care diferențiază membrii. Pe de o parte fiecare are o configurație biologică a sa, care influențează modul în care ia decizii, formează relații, se poziționează în dinamică cu ceilalți. Pe lângă aspectele ce țin de biologie, fiecare individ a avut experiențe de viață diferite, care au creat un spațiu mental complex și care influențează modul în care acesta relaționează, promovează valori, gestionează conflicte. Mediul timpuriu de dezvoltare cu precădere este important, iar o tot mai mare conștientizare va avea un efect benefic asupra stabilirii încrederii. Înțelegerea și integrarea diferențelor interindividuale în cadrul echipelor devine așadar condiție de bază pentru încredere. A te cunoaște pe tine și a-i înțelege pe ceilalți, cu părți bune și provocări, te ajută să stimulezi încrederea și sentimentul de siguranță. 

Fiecare om are zile bune și unele mai puțin bune 

Atunci când suntem parte dintr-o  echipă, ducem cu noi în cadrul acelei echipe starea noastră fizică și emoțională, problemele din afara muncii, somnul de cu o noapte înainte. A avea grijă de starea noastră de bine înseamnă mai multă încredere în colegi, și vice versa.  

Fiecare om reacționează diferit la stimuli 

Unii oameni sunt mai sensibili la schimbare, alții gestionează cu mai mare ușurință stresul, unii sunt mai rezilienți în unele momente, alții sunt mai vulnerabili la contexte amenințătoare. În mod cert a deveni mai rezilient este un element cheie în dezvoltarea încrederii.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Fiecare om are nevoie de încurajare, spațiu de comunicare și de  feedback din partea celorlalți 

Fiind ființe sociale, funcționăm cel mai bine pe termen lung atunci când suntem alături de alți oameni. Asta în cadrul unei echipe înseamnă validare emoțională și apartenență, dar de asemenea înseamnă curajul de a purta conversații dificile și abilitatea de a primi feedback negativ. Cultural nu suntem educați în acest sens. Totuși, știința ne spune că, dacă aspirăm la relații autentice, este important să învățăm să purtăm conversații dificile, la baza cărora stă grija pentru nevoile tuturor părților implicate. Ce observăm, atât eu, cât și colegii mei, în echipele cu care lucrăm, este că atunci când se creează un spațiu de încredere, în care membrii se pot deschide și pot purta conversații care pot fi inconfortabile, relațiile acestora devin mai profunde, mai stabile și cu mai multă deschidere spre colaborare. 

Preocupați de acest context profesional incert în care ne aflăm, în această toamnă inițiem un program în cadrul căruia încrederea și siguranța psihologică sunt parte din elementele cheie. Am dezvoltat programul ÎNȚELEGERE DE SINE, alături de colega mea, Domnica Petrovai, cu gândul la manageri, antreprenori și specialiști din resurse umane, care-și doresc înțelegere și cunoaștere, un proces de creștere împreună cu echipele lor, mai multă conștientizare și prezență în viața profesională și personală. 

Încrederea și siguranța psihologică sunt aspecte complexe și esențiale vieții, cu impact semnificativ atât asupra bunei funcționalități a individului și relațiilor acestuia, cât și a oricărei organizații. A crea încredere la locul de muncă înseamnă productivitate crescută, valori universale, o comunicare eficientă și deschisă, integrarea diferențelor inter-individuale și multiculturale, adaptabilitate, împărtășirea cunoștințelor și abilităților. Înseamnă, de asemenea, responsabilitate, angajament, sens și semnificație în muncă. Înainte de toate, încrederea înseamnă relații satisfăcătoare, de sprijin și siguranță, precum și o stare de bine crescută.

Citește și:

Oferă feedback, dar fă-o constructiv!

Raul Lupaș, psihoterapeut: ”Am învățat să ascult și să-mi cer iertare”

Author(s)

  • Raul Lupaș

    psiholog clinician

    Raul Lupaș este psiholog clinician, psihoterapeut și coordonator al departamentului corporate în cadrul MindEducation&Health. Este, de asemenea, cadru didactic al Academiei de Studii Economice din București, având specializări în relații economice internaționale, psihologia sănătății, psihoterapia cognitiv comportamentală, terapia schemelor și psihoterapia de cuplu.