EFICIENȚĂ//

Știm ce o să faci vara asta

4 experți de top îți spun cum îți vei petrece vacanța.


În următoarele 7 minute vei afla:

– Dacă mai există destinații sigure de vacanță și cum îți poți da seama.
– Ce prețuri urcă, ce prețuri scad și cum poți folosi asta în avantajul tău.


Pandemia ne-a făcut să ne punem planurile de călătorie în așteptare, să ne ignorăm bucket list-ul și să apreciem și mai mult destinațiile pe care am avut șansa să le vedem. Iar dacă ar fi să iau în considerare cât de mulți oameni postează poze din vacanțele anilor trecuți, aș putea zice că imposibilitatea de a călători e una dintre cauzele cele mai usturătoare ale disconfortului nostru psihic din această perioadă.

Acum, va trebui să ne readaptăm. Vacanțele în colțuri îndepărtate ale lumii sunt amânate, viitorul probabil ne va rezerva bilete mult mai scumpe de avion, dar, în același timp, pachetele de călătorii vor putea fi cumpărate la prețuri mai bune, cu date flexibile.

Ținând cont de aceste constrângeri, oare ce gen de planuri de vacanță ne mai putem face pe termen scurt și lung? Oare cât de departe mai putem visa? Cât de mult ne vor limita autoritățile, dar și propria frică, odată ce lucrurile se vor mai echilibra? Am întrebat mai mulți lideri de opinie pentru a obține răspunsuri la aceste întrebări.

Răzvan Pîrjol, Secretar de Stat: “Turismul va depinde cel mai mult de modul în care destinațiile vor ști să se promoveze ca destinație sigură”.

„Cred că este normal ca lumea să se gândească de două ori înainte de a alege o vacanță, pentru că totul depinde de modul în care lucrurile vor evolua sau vor involua, mă refer aici la pandemie. Această perioadă, pe care n-aș ști să-o definesc ca timp și durată, cred că la noi se va traduce prin călătorii locale sau pe distanțe mai scurte, care să ofere siguranța revenirii acasă. Și cred că acest lucru se aplică și în alte țări. De fapt, cred că e o șansă pentru turismul intern: putem explora sau redescoperi destinații românești, atât noi, cât și vecinii care doresc să ne viziteze țara. Dar la nivel global, turismul va depinde cel mai mult de modul în care destinațiile vor ști să se promoveze ca destinație sigură. În momentul de față, toată lumea o ia de la zero. Nu mai există destinații preferențiale, e posibil ca obiectivele care de obicei sunt supra-aglomerate să fie chiar evitate. Drept urmare, acum, toată lumea are o șansă (nu doar Europa, ci toată lumea), pe de o parte, dacă autoritățile și hotelierii vor ști să comunice măsurile de siguranță care oferă încredere, și pe de altă parte, să le implementeze corect.

Partea bună e că avem și șansa de a reconstrui pe niște baze mai sănătoase și poate, mai bune. Nu mi-aș dori să trăim toată viața cu această distanțare… aș vrea să o numesc fizică, și nu socială. Dacă măsurile vor fi prea drastice, pe termen lung oamenii nu vor mai avea aceeași dorință de a călători. Dacă eu ar trebui să plec de acasă și să ajung într-un hotel în care să mă comport ca într-un spital, nu aș mai vedea sensul. Dacă măsurile sunt prea restrictive, și costurile implicate pot ajunge la sume foarte mari. Știm că în timpul izolării, linia aeriană Lufthansa pierdea un million de euro pe oră. Companiile aeriene au declarat că, dacă sunt reduse numerele de locuri, pe de o parte nu se rezolvă distanțarea fizică (pentru că ideal e un metru jumate sau doi), pe de altă parte… la ce preț poate să ajungă un bilet de avion în acest context?

Industria ospitalității e extrem de sensibilă la siguranță. Dacă este război, pandemie, atentat etc, ea nu are inerție. În cazul atacului terorist 9/11, industria ospitalității a scăzut timp de 12 luni la rând și și-a revenit după 24 de luni. Însă acum turismul e afectat la nivel mondial, iar lucrurile sunt mult mai grave.

Însă frica este poate factorul cel mai greu de combătut, și aici nu mai ține nici de nivelul de consum al produsului hotelier, de stelele unui restaurant sau de rațiuni financiare, ci de emoții.

Personal, voi călători la finalul lunii în România, sunt niște zone pe lângă Dunăre pe care-mi doresc să le explorez. Din fericire, îmi place mult să conduc și chiar mă bucur că voi descoperi locuri noi, de la volanul mașinii”.

Mihai Jurca, blogger de turism: “Din toamnă încolo aplicam Legea lui Ohm – Om trai și om vedea!”

”Dacă numărul îmbolnăvirilor va continua să scadă, cred că turismul va reveni la normal mult mai repede decât au preconizat mulți specialiști din domeniu. Dacă, din contră, numărul de cazuri va exploda, cred că e compromis tot anul. În fond, e și o chestiune de moral pentru turist. Lucrurile depind foarte mult de ce vede/aude/citește toata ziua în mass-media. 

Ca să simți cât de cât că ești în vacanță, cred că în acest moment ar trebui să te urci în mașină, să nu-ți mai rezervi cazare pentru nu știu câte nopți în avans și să vezi exact unde și, mai ales, cum ajungi, să o iei din aproape în aproape. Este singurul mijloc de transport în care poți controla foarte bine cu cine intri în contact și ce direcție alegi. Îți oferă o flexibilitate pe care nu o poți avea atunci când călătorești cu avionul, trenul sau cu autocarul. Mai mult decat oricând, simțim nevoia să plecăm în vacanță! Poate anul acesta nu va fi vacanța pe care ne-am planificat-o, dar undeva trebuie, totuși, să mergi, măcar pentru sănatatea psihică. 

Modelul regulilor impuse acum în cadrul aeroporturilor și al avioanelor este total nesustenabil. Nu zic că măsurile de prevenție nu sunt bune, Doamne ferește! Dar orice ai face, nu poți scala modelul. Gândiți-vă cum arăta Aeroportul Otopeni într-o dimineață aglomerată, la ora 5, înaintea plecării în cursă a tuturor companiilor low-cost. Nu aveai loc să arunci un ac la ghișeele de check-in. Cum faci controlul de securitate? Cum gestionezi 200 de oameni ”grăbiți” să urce primii în avion? Cum îi transporți cu autobuzele la aeronavă în condiții de distanțare socială, asta dacă îmbarcarea nu se face la bridge? Să mai zic de urcarea in avion, când două persoane țin alte zece în picioare pe culoar, pentru ca nu-și găsesc locul optim pentru depozitarea bagajului. Când sunt cinci avioane pe zi, poți face asta. Când orarul este complet, lucrurile se vor schimba total. 

Anul acesta, mi-aș fi dorit să merg în Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Islanda, Insulele Feroe și poate Namibia. E clar că nici în condiții de relaxare n-aș fi ajuns în toate aceste destinații. Dar lista există! Acum planurile s-au schimbat. Probabil că voi merge în Grecia sau în Croația în luna iulie, mi-aș dori din nou un mic traseu prin Scandinavia (destinație pe care nu vreau să o abordez în sezonul rece), și poate Țările Baltice, în care n-am mai ajuns de vreo zece ani. Vara oricum prefer să stau în Europa, unde vremea este excelentă. Din toamnă încolo aplicăm Legea lui Ohm – Om trai și om vedea!”.

Sorin Stoica, CEO Eturia: ”În această perioadă se pot obține nu doar tarife bune, dar și flexibilitate în anulare sau modificarea datelor de călătorie”.

„Încerc să văd partea plină a paharului și să nu-mi pierd speranța că omenirea, atunci când se va putea, va alege să călătorească din nou. Totul depinde de durata pandemiei și de perioada în care economia va fi pusă pe hold. Cred că noi, agențiile de turism, vom avea nevoie de minim doi ani pentru a ne reveni din efectele acestei pandemii. Dacă va dura mai mult, va fi foarte dificil pentru jucătorii din acest domeniu să se recupereze într-un termen cuantificabil.

În această perioadă, am lansat conceptul de vacanțe cu anulare flexibilă, astfel încât cei care cumpără vacanțe să-și poată schimba datele de călătorie cu până la șapte zile înainte de plecare. Am pregatit o gamă largă de produse cu plecare în toamnă-iarnă în destinații remote, în natură, pe plajă, dar și multe idei de vacanțe individuale.

Sfatul pentru cei care au o călătorie rezervată în această perioadă e să nu anuleze, ci să amâne vacanțele pentru o dată ulterioară, pe care noi îi sfătuim să o aleagă împreună cu un consultant în turism, deoarece aceasta poate să fie chiar în 2020. Este important să se susțină turismul și cred că orice călător experimentat își dorește ca industria să rămână la prețuri competitive. Un alt sfat ar fi acela că trebuie să profite de această perioadă și să-și facă planuri de vacanță. Se pot obține nu doar tarife bune, dar și flexibilitate în anulare sau modificarea datelor de călătorie, astfel încât să fie siguri că nu există pierderi în cazul în care nu pot călători.

Personal, cred că sunt primul care speră ca toată această situație va lua sfârșit, atât din perspectiva antreprenorului în turism, dar mai ales ca turist care iubește să exploreze locuri și civilizații noi. Pentru acest an, am în plan să descopar mai mult din SUA, să merg în Argentina, Kenya, Papua Noua Guinee și Brazilia – ultima a fost anulată din cauza COVID-19”.

Gáspár György, psihoterapeut: “Viața este cea mai palpitantă călătorie, iar datoria noastră este să o acceptăm cu bune și cu (g)rele”

„Ființa umană se naște cu două nevoi de bază: cea de relaționare și cea de explorare. Prima ne ajută să ne simțim în siguranță; a doua, să ne cunoaștem pe noi înșine și să descoperim lumea din jur. Această pandemie ne-a mărit frica și anxietatea, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la nevoia de relaționare și la cea de explorare. Da, este important să fim mai precauți când ieșim din casă și când călătorim, să ne spălăm mai des pe mâini și, o vreme, să ne protejăm prin mască și mănuși. Dar viața merge mai departe. 

Cred că, mai mult ca oricând, valorile noastre merită să fie: curajul de a ne accepta și gestiona fricile, compasiunea față de durere și conectarea definită de respect cu cei din jur. Probabil că vom fi mai stresați când vom merge în următoarea vacanță. Iar pentru asta, e important să ne pregătim familia și copiii, să vorbim unii cu alții despre noile reguli, să punem în cuvinte anxietățile și îngrijorările și, apoi, să ne reamintim că împreună suntem mai puternici. Viața este cea mai palpitantă călătorie, iar datoria noastră este să o acceptăm cu bune și cu (g)rele“.

Citește și: 

Lecția recunoștinței

Stoicismul, filozofia care te consolează și te ajută să duci o viață echilibrată 

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

Cele mai utile 5 aplicații Google pentru o vacanță reușită

SELF-IMPROVEMENT//

Așa obții ceea ce-ți dorești!

SELF-IMPROVEMENT//

5 motive ca să-i dai copilului tău o alocație lunară

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.