În următoarele 7 minute vei afla:

– Care sunt posibilele consecințe ale distanțării sociale. 
– Care este cel mai pesimist scenariu în cazul pandemiei de coronavirus, așa cum îl vede profesorul John P.A. Ioannidis.


COVID-19 a închis drumuri și orașe, aeroporturi și țări. Provincii întregi au intrat în carantină, au fost anulate sau amânate importante evenimente cu tradiție (Eurovision, Festivalul de film de la Cannes, Euro 2020), ca să amintim doar câteva dintre ele. Între timp, se anulează proiecte economice importante, companii mai mici sau mai mari își închid porțile și își trimit angajații în șomaj tehnic. Pentru mulți falimentul bate deja la ușă.

Măsurile luate în țara noastră

Pentru a evita repetarea scenariului tragic din Italia (unde luni numărul total de decese ajunsese la 5.476), în România, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat cele mai importante măsuri luate prin Ordonanță militară și a decis suspendarea temporară începând cu data de 22 martie, ora 22, a activității în cabinetele dentare, în mall-uri și restricții pentru circulația persoanelor. Mai concret, se închid marile centre comerciale și ni se recomandă să ne limităm cât de mult posibil circulația, să ne restrângem la grupuri de maxim trei persoane, în afara locuinței, iar ieșirile noastre în intervalul orar 6-22 să fie doar în interes profesional (atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată la distanță), pentru achiziționarea de alimente, pentru plimbarea animalelor de companie, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și pentru decese. 

Pentru intervalul 22:00-6:00 recomandarea devine restricție: motivele părăsirii locuinței vor fi verificate, așadar va trebui să prezentăm organelor competente legitimația de serviciu, adeverință emisă de angajator sau declarația pe proprie răspundere.  

Măsuri cu impact global în absența unor statistici concludente

În acest context, întrebările care nu ne dau pace sunt: ”cât va mai dura?” și ”cât de eficiente sunt aceste măsuri?”. Mulți se întreabă dacă distanțarea socială și decizia închiderii drumurilor, a orașelor și a țărilor sunt justificate și suficient documentate științific. Sau sunt doar niște măsuri pe care factorii decizionali le-au luat într-o situație de criză, cu implicații globale și consecințe ireversibile pe termen lung, fără a avea suficiente informații și, mai ales, în absența unor statistici cu adevărat concludente. În plus, știm că orice vaccin sau tratament disponibil în masă necesită luni (sau chiar ani) pentru a fi testat corespunzător și apoi produs la scară industrială, deci mai este de așteptat până atunci. 

Conform unui articol publicat de profesorul John P.A. Ioannidis (profesor de medicină la Stanford, specializat în epidemiologie, sănătatea populației și știința datelor biomedicale), singurul lucru cu adevărat sigur până acum este că, în absența unei capacități extinse de testare pentru COVID-19, nu putem stabili cu exactitate numărul real de persoane infectate și nici numărul de decese cauzate de acest virus. La trei luni de la depistarea primelor cazuri, celor mai multe țări le lipsește capacitatea de a testa la scară largă populația și nici o țară nu dispune de statistici și date solide în legătura cu prevalența virusului într-un eșantion reprezentativ pentru populația generală. 

Cu alte cuvinte, bazându-ne pe informațiile de care dispunem în prezent nu putem ști cu exactitate câți oameni sunt cu adevărat infectați și cum va evolua situația în câteva luni și nici măcar în câteva săptămâni. Nu știm cât de incomplete sunt datele pe care le avem în acest moment și nici dacă numărul de cazuri înregistrate în prezent la nivel planetar sunt de 3 sau de 300 de ori mai puține decât numărul real de îmbolnăviri. 

Riscurile reale încă necunoscute  

Singurele date oficiale pe care le avem în acest moment sunt cele prezentate de Organizația Mondială a Sănătății, care sunt alarmante: din numărul total de îmbolnăviri raportate, rata de decese este de 3,4%. (În România, luni numărul deceselor a ajuns la 7, la un total de 576 cazuri confirmate. Dintre acestea, 73 s-au vindecat și au fost deja externate. Primarul Timișoarei a raportat încă 11 persoane vindecate de coronavirus la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, numărul total ajungând la 51). 

La nivel global numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 334.000, în timp ce numărul deceselor a ajuns la peste 14.600, ceea ce ne duce la un raport de 4.37% (poți consulta în timp real statisticile cu privire la infectarea cu coronavirus aici).

Ce mai știm este că, până în prezent, persoanele testate cu predilecție au fost cele cu simptome severe și evoluție îngrijorătoare. Și cum sistemele sanitare din diverse țări sunt evident depășite de situație, iar capacitatea lor de testare limitată este foarte posibil ca statisticile să se modifice substanțial. 

Profesorul John P.A. Ioannidis afirmă în articolul citat că, până acum, singura situație în care un grup expus la coronavirus a fost testat în totalitate este cel de pe vasul de croazieră Diamond Princess. Incidența deceselor din numărul total de persoane infectate a fost de 1/%, dar vorbim de un grup de persoane în vârstă, despre care știm că prezintă un risc mai mare, mai ales din cauza afecțiunilor anterioare (denumite în limbajul de specialitate comorbidități). Practic, vorbim de 700 de persoane infectate (pasageri și membri ai echipajului) și un număr de șapte decese. Dacă ar fi să extindem aceste cifre proporțional la populația oricărei țări, luând în calcul însă și gradul de risc mult mai ridicat pe care îl reprezintă grupul de pe vasul Diamond Princess, probabil că am obține niște rezultate care ar varia între 0,05% și 1%, este de părere profesorul John P.A. Ioannidis.

Elefantul și pisica

În același articol citat, profesorul John P.A. Ioannidis spune că o rată de 0,05% este sub cea a deceselor cauzate de gripa sezonieră, ceea ce nu ar justifica paralizarea întregului mapamond, cu consecințe sociale și financiare colosale, pe care începem să le resimțim deja. Ca să înțelegem mai bine cât de disproporționat este în opinia sa răspunsul autorităților la nivel mondial, profesorul Ioannidis compară întreaga situație cu un elefant atacat de o pisică. Frustrat și încercând să evite pisica, elefantul pică de pe stâncă și moare.

Pentru a-și susține argumentația, Ioannidis aduce în discuție alte tipuri de coronavirusuri responsabile de răceli care cauzează decese în proporție de 8% la persoanele infectate din căminele de bătrâni. Tot el explică, de fapt, că aceste virusuri ”mai ușoare” infectează anual zeci de milioane de oameni și sunt responsabile pentru un procent care variază între 3% și 11% din persoanele internate în fiecare iarnă în Statele Unite cu infecții respiratorii.  Aceste tipuri de coronavirusuri ar putea fi cauza a mii de morți în toată lumea, deși marea majoritate nu sunt cazuri testate și ”se pierd” în cauzalitatea celor 60 de milioane de decese înregistrate anual la nivel global.  Ioannidis exemplifică cu concluziile autopsiilor efectuate în cazul a 57 de persoane în vârstă, care au murit în timpul sezonului de gripă 2016-2017: în 18% din cazuri au fost depistate virusuri cauzatoare de gripă, în timp ce alte tipuri de virusuri respiratorii au fost descoperite la 47% din cazuri. La unii pacienți, care au murit din cauza unor patologii respiratorii virale, la autopsie au fost descoperite mai mult de un virus și posibile asocieri viro-bacteriene. Cu alte cuvinte, un test pozitiv de coronavirus nu înseamnă neapărat că virusul este întotdeauna responsabil pentru moartea pacientului.  

Unii se tem că cele 348 de decese înregistrate până în acest moment în Statele Unite vor ajunge la 3480, 34.800, 348.000 și tot așa – un tipar catastrofic care s-ar repeta pe tot globul. Oricum, în Statele Unite, duminică s-a înregistrat o explozie de infecții la New York: numărul cazurilor a crescut cu peste 4.800 într-o singură zi, ajungându-se la aproape 17.000 de cazuri confirmate (mai mult de jumătate din persoanele testate pozitiv au vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, iar peste 9.000 din totalul pacienților sunt din oraș). Este oare un scenariu realist sau un SF de un gust îndoielnic? Cum putem spune în acest moment când se va opri curba îmbolnăvirilor? 

Profesorul Ioannidis afirmă că, în prezent, ”cea mai prețioasă informație care ne-ar fi necesară pentru a răspunde la această întrebare ar fi să cunoaștem prevalența infecției la un eșantion aleatoriu de populație și să repetăm acest exercițiu la intervale regulate de timp, pentru a estima incidența unor noi contaminări. Din păcate, este o informație pe care nu o avem”. 

În absența acestor informații, autoritățile din majoritatea țărilor au decis măsuri extreme de distanțare socială și lockdown. Ioannidis afirmă că nu cunoaștem eficiența acestor măsuri: ”De exemplu, închiderea școlilor poate reduce rata de contaminare. Dar reversul este că mulți copii socializează oricum și în afara școlii, iar odată școlile închise, ei petrec mai mult timp cu membrii mai în vârstă ai familiei: dacă părinții au de lucru și sunt întrerupți, deleagă către bunici sarcina supravegherii celor mici. Închiderea școlilor poate diminua și șansa dezvoltării imunității la un grup de vârstă care este oricum ferit de forma gravă a bolii.” În sprijinul afirmațiilor sale, profesorul Ioannidis citează un alt studiu a cărui concluzie este: ”Există dovezi limitate care să susțină ideea că distanțarea socială a fost eficientă, mai ales corelată cu riscul expunerii”.

Cel mai pesimist scenariu

Ioannidis mai atrage atenția și asupra unui alt aspect: ”Dacă sistemul de sănătate din diverse țări va fi copleșit de confruntarea cu numărul crescut de pacienți infectați cu coronavirus, majoritatea deceselor înregistrate suplimentar, comparativ cu perioade similare din anii trecuți, vor fi cauzate de infarct miocardic, atacuri cerebrale, traume, hemoragii inadecvat tratate. Dacă nivelul pandemiei copleșește sistemele de sănătate, iar măsurile extreme de combatere a răspândirii virusului au o eficiență modestă, atunci reducerea numărului de contaminări pe o perioadă limitată de timp n-ar face decât să înrăutățească situația. În loc să fie copleșit într-o fază acută și scurtă, sistemul de sănătate va suferi pe o perioadă prelungită. Iar acesta este un alt motiv pentru care avem nevoie de informații în legătură cu nivelul exact al activității pandemice. În acest moment nu știm cât pot fi menținute măsurile de distanțare socială și lockdown, fără consecințe majore pentru economie, societate și sănătatea mintală a oamenilor. Este greu să anticipăm evoluția lucrurilor, incluzând proporțiile unei crize financiare iminente, tulburările sociale, războiul și disoluția societății. Avem nevoie de informații nepărtinitoare și date concrete de incidență a contaminărilor pentru a ne ghida în luarea deciziilor. 

În cazul celui mai pesimist scenariu, pe care nimeni nu și-l dorește, dacă noul coronavirus va infecta 60% din populația lumii și 1% din cei infectați vor muri, asta se va traduce printr-un număr de 40 de milioane de decese la nivel global. Adică bilanțul pandemiei de gripă din 1918. Majoritatea victimelor vor fi persoane cu speranță limitată de viață, prin comparație cu pandemia din 1918, când au murit foarte mulți adulți tineri.

Putem spera că, așa cum s-a întâmplat și în 1918, viața va continua. În schimb, în cazul unui lockdown extins pe luni și chiar ani, viața, așa cum o știm se va opri, consecințele pe termen scurt și lung sunt total necunoscute, iar de data asta sunt în joc miliarde, și nu milioane, de vieți”.  

Concluzia profesorului Ioannidis este: ”Dacă ne hotărâm să sărim de pe stâncă, avem nevoie de informații, ca să luăm decizia în cunoștință de cauză și, mai ales, să știm dacă aterizăm undeva în siguranță.”

În ritmul în care evoluează acum lucrurile, ne este greu să anticipăm cum va arăta viața peste un an, o lună sau chiar o săptămână. În acest moment, ne îngrijorează deopotrivă gravitatea simptomelor în anumite cazuri și viteza de propagare a infecției cu coronavirus. Soluția ideală pentru a putea anticipa evoluția pandemiei ar fi cunoașterea exactă a situației reale, prin testarea în masă a populației, în acest fel depistându-se și formele asimptomatice de boală (dar care nu exclud riscul transmiterii ei). Însă întrebarea este ce facem până atunci: ne punem viața în așteptare sau nu? Răspunsul nu-l putem da la nivel individual și fiecare stat decide pentru cetățenii lui.  

Citește și:

Cum să faci față anxietății colective

Coronavirus: când casa devine birou

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!