În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce este frica un cadou, iar uimirea un motor.
– Care sunt ingredientele ”rețetei” pentru ca finalul zilei să nu fie rău și nici începutul zilei următoare greu.


Cine are senzația că pandemia va trece ca și cum nici nu s-ar fi petrecut fie are cele mai interesante mecanisme de negare, fie are o putere de adaptare extraordinară. Însă cei mai mulți dintre noi vor plăti tributul acestui fenomen de o amploare pe care, cred, încă nici nu o intuim în toată complexitatea sa. Traversăm, împreună, o traumă colectivă. 

Diana Stănculeanu, psiholog și psihoterapeut, ne-a acordat un interviu pentru a ne lămuri care sunt efectele trecerii, de voie, de nevoie, într-un nou normal cu reguli care abia se creionează, timid, între măști de unică folosință și responsabilitate civică.

Thrive Global: S-a instituit sintagma noul normal. Ca toate lucrurile noi, ne sperie. Ce activează în mintea noastră nevoia de adaptare la ceva ce nu cunoaștem bine?

Diana Stănculeanu: Pentru creierul nostru primitiv, noutatea este, cel mai adesea, un semn de pericol și amenințare, care ne activează răspunsurile naturale de ”luptă, fugă sau îngheț”. De altfel, aceasta este și funcția primordială a emoției de frică: aceea de a ne trezi, de a ne face vigilenți, de a ne pregăti pentru această nouă situație. Este și motivul pentru care mulți dintre noi, în această perioadă, ne-am simțit în alertă, neliniștiți, căutând parcă repere care să recreeze sentimentul de familiaritate și cunoscut.

Din fericire, însă, în gama de emoții de bază, subscrise supraviețuirii, cu care operează creierul uman, se găsesc, pe lângă frică, uimirea și curiozitatea. Suntem, așadar, programați genetic să răspundem la noutate cu frică, inițial, iar apoi cu uimire.

Este felul Creatorului de a ne spune: ”Îți fac cadou un strop de frică pentru a te mobiliza să lupți sau să fugi, în cazul în care noul se dovedește a fi periculos. Frica, însă, te ajută doar să supraviețuiești. Iar tu poți mai mult: poți să crești, să te dezvolți, așa că-ți mai fac un cadou emoțional: uimirea. Ea este cea care te va ajuta să ajungi să te bucuri de noutate, să o apreciezi și să îi vezi valoarea inestimabilă pentru evoluția ta”.

Din tot setul de emoții umane de bază, menite să ne asigure că rămânem în viață, una singură este și despre altceva, în afara supraviețuirii – uimirea. Este singura emoție cu substrat biologic, care face posibilă învățarea umană și, deci, adaptarea și evoluția. 

TG: Crezi că această traumă colectivă a accentuat în oameni vulnerabilități mai vechi? Ce nu te omoară te face mai puternic, se spune. Chiar așa să fie?

DS: Pandemia, ca traumă colectivă, a venit cu o serie de provocări.

Modelul ”vulnerabilitate-stres”, unul dintre cele mai frecvent invocate pentru a explica felul în care apar tulburările de sănătate mentală, ne spune, în esență, că la întâlnirea cu un stimul advers (stres = pericol, amenințare, pierdere, eveniment dificil de viață etc), răspunsul fiecăruia va depinde de vulnerabilitatea pre-existentă.

Așadar, o persoană cu o fundație emoțională solidă, echilibrată, rezilientă și, mai ales, flexibilă, cu o rețea socială de suport, un ”trib” drag și o sănătate bună, va avea niște dificultăți în momentele de întâlnire inițială cu evenimentul greu, dar se va adapta rapid, găsind noi modalități de acțiune. A fost cazul multora în această perioadă.

O persoană cu bagaj, cu trecut emoțional vulnerabil, încărcat de suferință, va resimți probabil o re-acutizare a acelei suferințe – fie că vorbim de anxietate accentuată, fie că vorbim de o recădere în depresie sau de o reînvățare a unor lecții amare de viață de tipul ”nu e drept ce se întâmplă”, ”cum vom mai ieși din asta”, ”nimic nu mai are rost” etc. Dar chiar și o astfel de persoană, dacă are un exercițiu prealabil, consolidat al grijii față de sine, al căutării de ajutor (prieteni, familie, terapie, activități cu sens), va putea spune la final ”ce nu te omoară te întărește”. Dacă, însă, reacția va rămâne de îngheț, copleșire, resemnare, izolare, dacă în viața unei astfel de persoane este multă singurătate și lipsă de sens, cel mai probabil, finalul acestei experiențe va aduce o suferință foarte grea. 

TG: Cum ne putem reporni motoarele? De fapt, s-au oprit în perioada de izolare sau le-am turat, fără să ne dăm seama?

DS: Eu cred că nu au fost oprite niciodată, ba chiar au fost turate o bună perioadă, în acea logică a ”supraviețuirii”. Nici nu vreau să mă gândesc câtă energie am cheltuit cu toții, inițial, exersând curățenie, decontaminare, igienizare expert level, aprovizionare, căutare și procesare de informații, știri și cifre.

Apoi, după frenezia primelor săptămâni, ”motoarele” munceau cu alte obiective – integrarea muncii de acasă, asistarea educației online a copiilor, păstrarea unui strop de resurse pentru plăceri și răsfățuri. Și foarte important: căutarea de răspunsuri pentru întrebări mai profunde, legate de viața noastră și de locul nostru în ea. 

TG: Dacă rămânem la aceeași metaforă, cum ne facem plinul ca să ne avântăm mai ușor în noul normal?

DS: Cred că tindem să etichetăm ca ”avânt” experiența mai degrabă minoritar statistică a unor cetățeni din urbea noastră care au dat buzna afară din case. 

Cred că mulți dintre noi pregătim viitorul cu precauție. De la îndoielile legate de vacanțele verii (nu știm încă cum sau dacă vom călători curând), până la cele legate de cum va arăta școala copiilor noștri în toamnă, care va fi formula în care vom munci de acum înainte, când vom participa la o petrecere sau la o conferință etc.

Ne este clar că niște activități reper din viața noastră vor continua – ne vom juca, vom învăța, vom munci, vom călători, ne vom relaxa. În ce condiții specifice se va întâmpla asta însă, rămâne de văzut. Dacă ”noul normal” ar fi o casă, noi abia îi călcăm pragul, o explorăm vizual, timid, încercând să ne dăm seama unde am putea pune canapeaua, frigiderul și biroul. 

TG: Cred că fiecare dintre noi intuiește ce a pierdut. Cum putem afla ce am câștigat în urma acestei experiențe?

DS: Personal, cred că marele cadou al pandemiei a fost aceste exercițiu de reflexivitate legat de calitatea vieții noastre. Perioada asta a fost un soi de kind reminder în proiectul ”viața e fragilă, nu e garantată, tot ce ai este acum, așa că fă-l să conteze, investindu-l cu ce știi tu că este valoros pentru tine”.

Cu regret spun că, dacă nici acum nu ne-am pus aceste întrebări, și mulți dintre noi nu ni le-am pus, probabil că puține alte lucruri vor avea puterea de a ne trezi. 

Eu cresc un nou obicei acum, acela de a mă întreba zilnic: dacă viața se termină mâine, ce ți-ar plăcea să faci azi? Spre surprinderea mea, răspunsurile nu au venit doar din zona de plăcere și răsfăț, cum s-ar îngrijora unii. N-a fost vorba doar de cafea la iarbă verde și căzi cu spumă fină. A fost despre reparare, despre vorbe bune rămase nespuse în urechile unor oameni dragi, despre a dărui și a ajuta. Cum ar fi lumea noastră, dacă noi toți am spune și am face zilnic ceva mic, dar bun, pentru cineva de lângă noi?

TG: Ne poți oferi câteva instrumente pe care să le folosim când ne simțim paralizați sau dezorientați? Cum ne resetăm pentru a funcționa mai departe? 

DS: Vă pot oferi ”îndreptarul” meu de trai în această perioadă:

Punem la bază hrană, somn, hidratare și igienă.

Ingrediente esențiale: conectare (3-4 experiențe zilnice, în forme flexibile de îmbrățișări, mângâieri, cuvinte blânde); plăcere (2-3 experiențe zilnice, pentru minte/ suflet/ corp); realizare (1-2 experiențe, care să mă ajute să îmi amintesc că sunt încă utilă și productivă).

Se asezonează din plin cu mișcare, respirație profundă, mindfulness și meditație.

Am învățat că, daca fac asta zilnic, în doze mici, cu conținut potrivit mie și vieții mele, n-are cum să fie rău la finalul zilei și nici prea greu, la începutul zilei următoare. Micropași, nu-i așa?  

Diana Stănculeanu este psihoterapeut și expert național în sănătate mintală. Colaborează cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei. Este formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor al platformei paginadepsihologie.ro.

Citește și:

Lumea post COVID-19, o perspectivă echilibrată

7 Tehnici de gestionare a emoțiilor pentru vremuri tulburi

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.