În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este legătura dintre stereotipuri și petele de vin roșu.
– Ce probleme au în comun femeile și bărbații.


Să începem în forță și să vedem: ce înseamnă masculinitate și ce înseamnă toxic? DEX-ul ne spune că masculinitatea se definește ca “ansamblu de trăsături care constituie specificul unui bărbat” sau “vigoare bărbătească, virilitate”. Ai crede că asta luminează, dar… Dintr-un anume punct de vedere, suntem prizonierii a două tipuri de gândire – cea conceptuală (care folosesește concepte) și cea concretă, care folosește obiecte, comportamente etc. 

De asta, definiția din DEX ajută doar la determinarea înțelesului conceptual al cuvântului, dar nu ne spune nimic despre punerea lui în practică. Conceptele sunt constructe mentale care există doar în lumea noastră interioară. Pentru a le lega de concret avem nevoie de ceea ce se numește operaționalizare, respectiv de o listă de comportamente.  

Să trecem la toxic, tot un concept. Punând problema simplu, înseamnă ”otrăvitor”. Asta ne clarifică problema poluării, dar nu ne lămurește cu nimic atunci când vine vorba de masculinitate. 

Acum, imaginează-ți pentru următorul  paragraf că  ești bărbat (sau nu, dacă deja ești) și vrei să te ferești de masculinitatea toxică. Care este “specificul” unui bărbat? Cum se manifestă netoxic “vigoarea bărbătească”? Vrei să te lămurești? Unde te uiți? La filme? De care? Din cele romantice, cele la care se uită femeile? Ce vezi acolo? Că trebuie să fii neurochirurg și cu o anatomie sexy (și a lui Gray, desigur). Ghinion, ce să zic, dacă ai terminat deja informatica. Sau că trebuie să fii bogat, hotărât și în căutare de femei neexperimentate și să le arăți un comportament sexual mai dur? Pesemne că da, de vreme ce s-au vândut 125 de milioane de copii de umbre ale lui Grey. Nu încerca totuși, că o să ai probleme. La Discovery? Acolo o să vezi că “vigoarea” masculină înseamnă forță, impunere și (deseori) agresivitate.  Din nou, nu încerca singur acasă, cum se zice.

Să trec și de partea cealaltă a baricadei. Imaginează-ți că ești femeie (din nou, dacă nu ești deja). De-abia în 1960, micuța pilulă contraceptivă a făcut posibilă planificarea vieții și a carierei (altcumva decât prin abstinență sau colaborarea partenerului). În 1963, în Statele Unite exista deja o lege care reglementa obligativitatea retribuției egale (The Equal Pay Act). Totuși,  57 de ani mai târziu, în 2017, femeile erau încă platite mai puțin decât bărbații (80,5 cenți la dolar, US Census Bureau). Ai luptat pentru egalitate. Ai renunțat la locul din tramvai, dar încă te mai lupți cu pipăitul nesolicitat de prin cluburi sau de prin birouri. 

Dacă ați făcut exercițiile de punere în pielea taberei ”adverse”, eu zic că e ușor de concluzionat că fiecare tabără, adeversă așa cum poate fi considerată ea, are de luptat cu propriile probleme. Dar avem și unele probleme în comun.  

Nu e ușor să fii bărbat, pentru că ai parte de multă confuzie. Una dintre discuțiile purtate în cabinet mi se pare relevantă. Bărbatul în chestiune se întreba cum să se poarte. Se afla într-un proces de căutare a unei relații și avea parte de experiența întâlnirilor de explorare. Să deschidă ușa și să așeze scaunul? Avusese deja parte de un comentariu de tipul “eu mă descurc singură”. Să vină cu flori sau fără? Se dusese fără și primise un comentariu de tipul “apreciez bărbații atenți”. Să admită că e anxios sau nu? Ce facem cu “mie îmi plac bărbații puternici”? Să admită că se duce la spectacole de balet sau să se apuce de box? Vă asigur că idealistul îndemn “Fii cum vrei tu și asta o să fie destul” nu prinde în cazul în care omul e bombardat cu imagini și îndemnuri contradictorii  și nu mai e sigur dacă succesul e asigurat de abonamentul la Men’s Health sau de cel la Cosmopolitan.

Nu e ușor nici să fii femeie și să pendulezi între a-ți face singură pana de cauciuc și a rămâne cu machiajul și pantofii stiletto, ambele intacte. Și nici să trebuiască să demonstrezi că “nu ești emoțională”, în timp ce “îți păstrezi feminitatea”. Sau să demonstrezi că “ești puternică”, dar că ai nevoie de protecție, deci și puternică și vulnerabilă în același timp. Sau să te simți inadecvată, pentru că nu vrei copii sau pentru că-ți pui cariera înaintea întemeierii unei familii.

Cât despre problemele pe care le avem în comun? Ambele tabere au nevoie să lucreze la fișa de post, mai pretențios numită identitate de sex-gen. Ce este, de fapt? Standardul care reglementează “ce se cade să facă sau să nu facă” un bărbat sau o femeie. Stardardele cu pricina au două componente: una achiziționată social, prin educație, și o a doua achiziționată prin experiența proprie. Logic, prima este tributară lumii în care trăim și reprezintă o colecție de stereotipuri “la modă” în decursul vieții. 

Problema cu stereotipul este că e rezistent la schimbare (Hamilton, 1981; Hamilton & Trolier, 1986; Stephan, 1985, 1989), mai ceva decât petele de vin roșu. De aici provin și problemele. În timp ce partea individuală de standard e un pic mai flexibilă și mai adaptabilă la realitate, partea socială rămâne în urmă. 

Nu mă credeți? Ei bine, hai să explorăm împreună stereotipurile în vigoare. Pentru că vorbim de masculinitate toxică, o să mă opresc asupra celor despre bărbați. Carevasăzică, un bărbat se presupune că: se distrează reparându-și mașina sau uitându-se la sport, se orientează mai bine în spațiu și e bun la matematică, e comod și dezordonat, vrea musai să fie la conducere și deasupra (firește), e ahtiat după pescuit, nu-I place să stea cu copiii și nu visează pentru timpul liber decât să se afume la grătar. Și să nu uităm: bărbații nu plâng, nu se tem și își apără copiii și nevasta (la nevoie cu forța). Cum sună? Depinde pe cine întrebi? Bunicul meu ar fi perfect de acord. Tata? Și el. Eu? Acum nu. În tinerețe, mi-e jenă să recunosc, deci nu răspund. Unde întrebi? La București sau la Vaslui? În care cartier din București? În echipa de la contabilitate? Sau în cea de la vânzări? 

Ce am vrut (și sper că am și reușit) să spun? Descurajăm comportamentele extreme, iar asta e bine. Violența de orice fel, comportamentele sexuale manifeste sau abuzive au nevoie să fie descurajate. Trimitem mesajul clar și răspicat: așa nu e bine! OK, de acord! Dar cum e bine? Există o linie foarte fină între descurajarea punctuală a unor comportamente și confuzia cu privire la identitatea acceptată și validată. Eu cred că nu avem nevoie doar să spunem “așa nu”, ci să definim și ce înseamnă “așa da”, având grijă să nu le cerem bărbaților să fie tigri bengalezi și motani birmanezi, în același timp.

Citește și:

De ce este bine să împărtășești ce simți și ce-ți dorești într-o relație

9 semne subtile că aveți o relație puternică

Author(s)

  • Miruna Stănculescu

    psihoterapeut

    Miruna Stănculescu este un fost corporatist psihoterapeut, cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie. Îi place să se descrie ca psihoterapeut drept un purtător de felinar, care însoțește oameni în călătoria lor interioară spre lucruri pe care nu știau că le cunosc. Poți afla mai multe despre ea pe www.mirunastanculescu.ro