În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce înseamnă noul normal, în China, post pandemie.
– Cum poate fi viața la birou, după lockdown.
Începând de vineri, măsurile de prevenire a răspândirii coronavirus se relaxează și la noi în țară, urmând exemplul altor state europene. Starea de urgență se transformă în stare de alertă și vom putea să umbăm pe străzi fără declarație, să alergăm prin parcuri și să vizităm muzee. Și, deși suntem nerăbdători să ne exercităm aceste libertăți, încă mai avem câteva etape de parcurs până să putem spune că a trecut pericolul. Dar oare când vom fi cu adevărat liberi? Oare vom mai trăi vreodată normalitatea, așa cum o știam? Sau izolarea ne-a făcut să deprindem obiceiuri noi, cu care vom rămâne mereu, și ne vom obișnui să trăim… dar cu precauție.
Cei mai indicați oameni, care ne pot dezvălui în mare cam cum se va derula viața noastră de zi cu zi după relaxarea măsurilor, sunt rezidenții orașului Wuhan, o metropolă cu 11 milioane de locuitori, punctul zero de pornire a pandemiei de coronavirus, primul oraș care a intrat în carantină și despre care acum oficialii declară că a depășit această criză de sănătate. Un loc în care locuitorii și-au reluat activitățile cotidiene în cadrul unui nou tip de normalitate, după drama de a fi punctul de pornire al unei crize mondiale.
Drept urmare, mi-am propus să intervievez câteva persoane din Wuhan, care să-mi povestească despre cum se derulează viața între acești noi parametri, pentru a înțelege la ce ne-am putea aștepta și noi, pentru a obține o imagine din viitor, fie ea și aproximativă. Așa că mi-am activat rețeaua de surse, pe filieră academică, pentru a obține aceste interviuri. Numai că, poate pentru prima oară în cariera mea, am avut senzația că mă lovesc de un zid. Am trimis zeci de mailuri, prin cunoștințe, cu recomandare de credibilitate, care să asigure oamenii că voi relata informațiile pe care le primesc în mod fidel. Dar dacă primeam vreun răspuns înapoi, acesta era “nu”. Am început acest demers anevoios cam de pe la finalul lunii martie, de când restricțiile au fost relaxate în Wuhan și l-am încheiat ieri. În acest timp, am încercat să iau legătura cu persoane de origine chineză, din Wuhan, chiar și prin LinkedIn sau Instagram… practic, prin orice mod. Mi-am zis: din 11 milioane, unul sigur va dori să vorbească.
Însă, pe parcurs, am înțeles de ce oamenii sunt atât de reticenți. Pe de o parte, doctrina comunistă implică o anumită discreție (noi cred că știm cel mai bine despre acest aspect), iar pe de altă parte, China a fost blamată de alte state pentru pandemia de coronavirus, iar cetățenii chinezii au devenit, poate peste tot în lume (inclusiv la noi în țară), țintele unor manifestări de rasism. Deci scepticismul persoanelor pe care le-am contactat nu e chiar nejustificat, indiferent câte asigurări le-aș fi oferit în prealabil.
Drept urmare, am decis să apelez la persoane de alte naționalități și din alte localități din China, pentru că-mi doream foarte mult să aflu o perspectivă umană a desfășurării lucrurilor. Așadar, am luat legătura cu Orkun Ozturk, un expat de origine turcă, din Istanbul, care lucrează pe post de Community Manager la o companie de electronice din Ningbo, din proximitatea orașului Shanghai. Orkun a acceptat să-mi povestească cu deschidere și sinceritate despre experiența sa, în cadrul unei conferințe Zoom .
“La începutul lunii ianuarie a început să se vorbească despre coronavirus în China, dar, ținând cont de dimensiunea țării, n-am prevăzut această epidemie globală. Însă, pe parcursul a numai două săptămâni, toată țara s-a mobilizat într-un mod fără precedent în istoria umană. Odată cu epidemia, s-au închis toate magazinele, afacerile, fabricile și a fost o provocare pentru supraviețuirea companiei noastre. Din fericire, am dat dovadă de flexibilitate și am călătorit pentru a mă ocupa de comenzi și de procesul de fabricație. Însă, fiecare țară în care am ajuns a fost închisă la limită, imediat ce am am părăsit-o. La puțin timp după ce am plecat din Malaezia, țara a intrat în lockdown, apoi, cum am părăsit Thailanda, granițele s-au închis – cred că am fost într-unul dintre ultimele avioane care au părăsit țara. Însă am fost foarte norocos. Imediat cum am ajuns în China, lucrurile intraseră deja în noul normal, însă eu am fost nevoit să rămân în carantină timp de două săptămâni, într-un hotel. La început îmi era teamă, însă am profitat de această experiență pentru a-mi creea obiceiuri noi. Am renunțat la fumat, pentru că nu puteam să-mi iau țigări, însă nici acum, când pot oricând, n-o mai fac. Am făcut sport cu religiozitate… practic, toate lucrurile pe care-mi doream să le îmbunătățesc la mine, am reușit să le duc la capăt, pentru că n-am fost distras de absolut nimic. Acasă mi-aș fi găsit alte preocupări, poate domestice, poate jocuri sau Netflix (abonament la care am renunțat, între timp), dar izolat într-un hotel, rupt de mediul meu obișnuit, mi-am găsit resurse noi. După cum am citit în cartea Antifragile : Things That Gain from Disorder de Nassim Taleb care susține că, cu cât viața e mai dificilă, cu atât devii mai puternic și îți descoperi punctele forte. Chiar din a treia zi de carantină în hotel, deja nu mă mai simțeam afectat de situație. După perioada de izolare, am reintrat într-un nou normal. Și în contextul acestei pandemii, lucruri precum orașele inteligente sau Big Data au început să aibă sens și pot salva vieți. Spre exemplu, prin intermediul Big Data, poți ști când cineva are temperatură sau oamenii cu care a avut contact, și să identifici acele persoane. Aceste lucuri sunt greu de implementat în multe alte locuri din lume, din cauza birocrației, dar în China lucrurile se întâmplă rapid, iar tehnologia e implementată cu o viteză fără precedent. Acum, oamenii ies în parc (am ieșit și eu în weekend, iar atmosfera era foarte senină), restaurantele sunt deschise, micile afaceri funcționează. Singurele lucruri limitate acum sunt concertele, cinematografele, spectacolele și alte evenimente în cadrul cărora oamenii ar trebui să se strângă într-un număr mare, într-un spațiu delimitat. Dar în rest, nu observ o mare diferență în viața mea. Desigur, toată lumea poartă măști, oriunde,(acum mi-am scos-o pentru că, totuși, vorbim prin intermediul tehnologiei). Odată cu redeschiderea birourilor, companiile au fost prevăzute cu tehnologie de detectare a temperaturii la intrarea în cladire prin camera cu infraroșu, și dimineața se verifică și nivelul de oxigenare al organismului fiecărui angajat, cu ajutorul unui dispozitiv special. Apoi, în birourile noastre, s-a creat mai mult spațiu pentru fiecare persoană și pentru fiecare birou: un aspect pozitiv care a rezultat din această criză. Cred că ne putem îmbunătăți viața cu toții, chiar dacă am fost afectați pe toate nivelele.”, mi-a explicat Orkun Ozturk.
Apoi, am vorbit pe Whatsapp și cu Wahyu Saputra, un student de origine indoneziană care lucrează în industria hotelieră în stațiunea montană Tuankou, din China, care mi-a povestit că localitatea e aproape goală. „Turismul a avut de suferit în urma pandemiei, hotelul nu are clienți, însă cu ocazia asta, facem mai multe traininguri în ospitalitate. Avem voie să ieșim în aer liber fără măști, dar trebuie să le purtăm de fiecare dată când avem contact cu alți oameni, adică între noi. Respectăm indicația de a merge la cumpărături doar două zile pe săptămână, lunea și joia. Acum, nu mai avem nici un caz în regiunea noastră, dar suntem precauți și respectăm regulile impuse de autorități și ne dorim să primim din nou turiști”, mi-a povestit Wahyu, care m-a rugat să nu-i public poza.
După multe luni de insistențe, despre care am povestit mai sus, din cei 11 milioane de oameni, mi-a răspuns într-un final pe Instagram o influencer-ă care locuiește în Wuhan, dar e originară din Hong Kong, pe care am abordat-o spunându-i „You’re so pretty!”. Și nu mi-e jenă neapărat, pentru că este foarte frumoasă! Îi plac lentilele de contact colorate, machiajele glossy și toate pozele ei par profesionale, inclusiv selfie-urile. Și, deși aș fi putut să jur că îi place atenția, m-a rugat să nu-i public poza și nici numele întreg. Karry mi-a povestit schematic despre viața din Wuhan, după lockdown: „Când s-a terminat carantina, am simțit o atmosferă de sărbătoare, chiar dacă păstrăm distanța și purtăm măști. Evenimentul a fost celebrat cu un spectacol de lumini la care n-am fost, pentru că m-am gândit că va fi multă lume. Restaurantele sunt prevăzute cu camere cu infraroșu care iau temperatura, la Starbucks și în restaurante au apărut panouri separatoare, mari. Totul a intrat în normal, dar e oarecum altfel. Ieșim mai puțin, suntem prudenți, ne-am obișnuit să mâncăm mai mult acasă și să comandăm online, chiar dacă magazinele sunt deschise”, spune Karry.
În concluzie, probabil că noul normal nu va fi chiar lapte și miere, însă, în mod cert, va fi o gură de aer proaspăt. Pe care o vom savura prin mască.
Citește și: