În următoarele 3 minute vei afla:
– Ce ascund, de fapt, unele zicale.
– De ce merităm și noi să intrăm în service la nevoie.
Poate știți jucăriile acelea cu baterii. Când eram mici, fratele meu primise o motocicletă de jucărie cu baterii. Era una de poliție, cu un polițist pe ea, așa cum vedeam în rarele filme străine.
Era singura lui jucărie de acest fel, va închipuiți ce fericire pe el! Se juca cu ea toată ziua. Când bateriile erau pe terminate însă, jucăria devenea lentă, se târa, mai avea zvâcniri, parcă voia să se ridice, dar nu mai avea puteri. Era tristă imaginea aceea, era chiar dureroasă, mai ales că nu aveam mereu baterii de rezervă.
Imaginea aceea îmi revine în minte de câte ori ajung acasă, seara, după o perioadă aglomerată, în care și weekendurile mi-au fost ocupate. Mulți dintre noi ajungem să avem senzația că numai voința ne determină să ne mișcăm, să bifăm traiectoria de la duș până la pat, cu încrederea că a două zi ne vom simți precum motocicleta cu bateriile ceva mai pline. În acele momente, pare că ne pierdem scopul, motivația, încrederea. Ce putem să facem atunci sau care ne sunt opțiunile?
Ne oprim și facem o analiză
Ne oprim o perioadă și punem bateriile la încărcat. O să fie greu, dar e esențial să ne oprim. Analizăm ce am făcut în ultima vreme, care sunt deciziile pe care le-am luat și ne-au adus în acea situație. Căutăm să înțelegem care sunt tiparele noastre auto-distructive. Sună dur, însă când decidem să lucrăm până la epuizare, de fapt, activăm niște mecanisme interne prin care ne facem singuri rău.
Analizăm ce vrem, ce și cine contează pentru noi cu adevărat
Ne verificăm încă o data scopurile. Ele ne dau energie, ele ne fac să ne trezim dimineața nerăbdători să facem lucruri. Apoi, planificăm diferit. Ne rezervăm timp în agenda zilnică pentru reflecție personală, analiză și revizuire a planurilor, cină acasă, în oraș, cu familia, cu prietenii, mergem la un film / concert / o galerie de artă / la club / în parc sau altundeva, în natură. Ne facem timp pentru cei care contează pentru noi, cu adevărat: părinți, copii, frați, surori, prieteni apropiați. Ei sunt cei care ar fi lângă noi, indiferent de jobul pe care îl avem, de poziția noastră socială sau de banii noștri. E bine să ne gândim la ei, nu sunt chiar așa de mulți. Prioritizarea este esențială pentru un echilibru corect.
Facem o listă cu lucruri pe care să le facem altfel / să începem să le facem
De exemplu, să ne propunem să ajungem acasă înainte de o anumită oră ca să avem timp pentru relaxare, detașare. Am putea lua în calcul și să reducem, puțin câte puțin, timpul petrecut pe social media; să stăm la masă fără telefon; să nu aibă acces la noi, între anumite ore, decât cei cu adevărat importanți. Deconectarea ne va aduce mai aproape de starea de bine.
Avem grija de mintea, corpul și sufletul nostru
Un alt lucru de care e bine să ținem cont este: cu ce ne umplem mintea, corpul, sufletul. Mintea ar putea primi acele cărți, informații, imagini care să o dezvolte, să o bucure, să o mobileze cu gust și atenție la ce e mai special, mai de preț. Corpul ar putea primi mâncare de calitate, care să îl ajute să digere, băutură care să-i susțină circulația; exercițiu atât cât să îl mențină în formă bună. Iar sufletul-acele emoții care să îl bucure. E greu, de multe ori, să reducem ce e toxic pentru noi, mai ales dacă am trăit mai mulți ani așa. Un detox al relațiilor este necesar, însă, pentru o bună funcționare a ființei. Nu cred în zicală românească: ”e rău cu rău dar e mai rău fără rau”. Asta este, da fapt, doar incapacitatea de a ne dezbăra de dependența de cineva.
Suntem mai selectivi cu cei din jur
Evităm, o vreme, persoanele care se plâng continuu. Sigur avem toți în jur astfel de oameni care parcă merg mereu cu norul deasupra capului: când ninge sau plouă îi udă, când e soare e prea cald, se plâng de șefi, colegi, îi doare mereu câte ceva. Ca să ne reîncărcăm noi bateriile, e important să stăm departe de energofagi o vreme.
Începem să acceptăm că e OK să avem limite
Să avem îngăduință față de noi: să acceptăm că uneori e OK să ne oprim, e OK să nu participăm la un eveniment. Lumea nu va cădea. E ca atunci când avem grijă de mașina noastră: când ne arată computerul de bord că trebuie să schimbăm plăcuțele de frână, o ducem la service și o lăsăm acolo câteva zile. Ea intră în reparații, iar noi acceptăm asta: ni se pare normal să avem grijă de ea. De ce nu am avea grijă de corpul și mintea noastră la fel de mult cât avem grijă de obiectele noastre? Până la urmă, dacă ele nu mai funcționează bine, cu ce rămânem? Trebuie să învățăm să ne punem nouă masca de oxigen în primul rând. Numai astfel îi putem susține pe ceilalți.
Citește și: