În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum te raportezi la frica unui adolescent.
– De ce ține aparenta nepăsare a adolescenților de evoluție și nu de egoism.
Din discuțiile cu părinții de adolescenți, devine limpede că nu este deloc simplu să-i ții acasă pe termen nelimitat. Ceea ce reprezenta înainte de pandemie pedeapsa supremă a devenit acum o stare de fapt, care nu ține cont câtuși de puțin nici de nevoia acestor copii mari de a explora lumea, nici de impulsul lor de a fi alături de prieteni prin parcuri sau mall-uri. În sprijinul părinților de adolescenți vine Diana Stănculeanu, psihoterapeut. Ea ne ajută să înțelegem mai bine ce se petrece în mintea adolescenților noștri și cum le putem face mai ușoară perioada de izolare.
Thrive Global: Diana, cum îi explici unui adolescent ce se întâmplă acum în lume?
Diana Stănculeanu: Situația pe care o trăim acum este fără precedent, iar a vorbi cu copiii despre ceea ce se întâmplă este imperativ. Adolescenții reprezintă o categorie aparte, căreia este bine să-i acordăm atenția cuvenită, din mai multe considerente.
În primul rând, adolescenții au deja autonomie sporită în foarte multe dintre contextele lor de viață, inclusiv în felul în care accesează informația. Dar nu toți au gândirea critică suficient de dezvoltată și poate nici educația necesară pentru a filtra, în valul de infodemie, sursele corecte și valide de cele care nu fac altceva decât să rostogolească informații. Este important să le fim alături în diferențierea surselor și să le oferim autonomie, după ce le-am dat criteriile corecte.
Autenticitatea și corectitudinea sunt importante și aduc stare de siguranță. Oferiți-le informațiile corecte despre virus și boala pe care o generează, despre gradul foarte înalt de contagiune și riscul de copleșire a sistemului medical dacă ne îmbolnăvim foarte mulți într-un timp foarte scurt. Acesta este motivul pentru care ne luăm măsuri de protecție. Avem grijă de noi și de sănătatea celor din jur, ținem legătura cu prietenii noștri cu ajutorul tehnologiei – telefoane, video call-uri, întâlniri de joacă online, școală online etc. De asemenea, vom avea mare grijă de bunicii noștri, care sunt cei mai vulnerabili în fața acestui nou virus.
Oferiți-le copiilor spațiul și contextul necesar pentru a-și exprima neliniștea, îngrijorările sau frica. Înconjurați de știri alarmiste, adulți îngrijorați, măsuri care au dat peste cap rutina de viață, adolescenții trăiesc confuzie și neliniște. Întrebări de tipul ”Eu pot să mă îmbolnăvesc?”, ”Mama, ce se întâmplă dacă te îmbolnăvești chiar tu sau tata sau bunica?” merită răspunsuri simple, corecte și calme. Validați-le frica și reamintiți-le că este absolut în regulă să vorbească cu voi despre asta, astfel încât să ne reamintim împreună că frica este semnalul emoțional pe care ni-l dă creierul ca să ne ajute să rămânem pregătiți și în siguranță.
TG: În adolescența copilului, părintele își pierde aura de erou. Nu mai este personajul fabulos care ”poate tot”, ”știe tot”. În ce fel putem, totuși, să le fim sprijin?
DS: În acest moment, nici cele mai luminate minți ale lumii nu pot oferi un prognostic ferm pentru cum va arăta lumea și viața noastră post COVID-19. Putem însă să le oferim copiilor noștri modele de acțiune și management emoțional în legătură cu aspecte care sunt în controlul nostru. Nu știm ce va fi mâine sau peste o săptămână, dar știm ce putem face astăzi.
Dacă pe timp de Covid-19 reușesc să ajung să mă cert cu adolescentul meu pe respectarea timpului de teme, ordinea în cameră, igiena zilnică și timpul de ecran, înseamnă că normalitatea este restaurată. A reuși să păstrăm cât mai mult din ce era înainte, într-o lume în care totul pare să se schimbe la nivel global, este probabil cea mai importantă pârghie de siguranță emoțională pe care o putem oferi copiilor noștri și nouă înșine. Statul acasă a rupt oricum suficient de semnificativ rutina noastră de viață; a anula și celelalte aspecte de funcționare cotidiană – abia acesta ar fi un semnal puternic că lucrurile au scăpat complet de sub control.
TG: De regulă, adolescenții stau închiși în camerele lor și nu prea mai au chef să facă clătite cu părinții. Are, totuși, sens să căutăm ceva de făcut împreună?
DS: În vremuri de distanțare fizică, devine esențial să găsim modalități alternative de conectare emoțională cu oamenii importanți din viața noastră. Pentru adolescenți, părinții lor și, eventual, frații rămân singurele ființe umane cu care pot exersa interacțiunea directă, nemediată digital. Este important, însă, în orice moment al creșterii unui adolescent, nu doar în timpuri de criză, să le propunem sau să acceptăm invitația de a intra în rutine de ”împreună” care să fie atractive și pentru ei.
Dacă adolescentul nostru este fan Jamie Oliver și pasionat de gătit, cu siguranță, a face clătite împreună va fi distractiv. În alte case vor fi însă jocurile sociale, vizionarea de filme sau seriale, sesiuni de yoga/ HIIT/ box, un joc în rețea dacă suntem părinți olimpici digital, o ședință de mani/pedi în diadă mamă/fiică. Are sens să căutăm și să cultivăm activități de făcut împreună, cu respectarea acestei condiții – să fie (și) pe placul adolescentului. Atenție! Vor fi familii în care rutina lui ”împreună” nu se va construi, iar refuzul adolescentului de a face ceva cu părinții săi va fi unul puternic. Este destul de probabil ca în acele familii să se fi pierdut de mult conectarea între părinți și copii, iar responsabilii pentru ostilitate, tensiune și distanțare emoțională să nu fie neapărat COVID-19 sau un spațiu locativ mic și lipsit de intimitate.
TG: Adolescenții sunt greu de închis în casă. Argumentele lor au un egoism profund, tipic vârstei: ”eu nu pățesc nimic”. Cum îi responsabilizăm fără să-i panicăm?
DS: Este adevărat că foarte mulți dintre adolescenți se comportă ca niște tineri narcisici îndreptățiți, centrați pe propria persoană și interesați doar de confortul personal. Realitatea este că această perioadă de vârstă are ca obiectiv central dezvoltare identității de sine, cu toate palierele ei: corporală, socială (aderența la grup, raportarea la opinia prietenilor), cea intelectual-reflexivă (marcată de întrebările cu privire la propriul rost și loc în acest univers) și cea emoțională (accentuată de prima îndrăgostire).
Când înțelegem asta, empatie și compasiune pentru a ne îndepărta de eticheta ”egoist” și pentru a ne bucura că adolescentul își asumă o identitate de sine puternică. Ea îl va ajuta pe viitorul adult să funcționeze autonom, să fie protejat împotriva relațiilor abuzive, să dezvolte stimă de sine, să pună limite și să rămână astfel în siguranță.
Cât despre convingerile ”eu nu pățesc nimic”, ”sunt intangibil și nemuritor” – și acestea au o valoare adaptativă în viața adolescenților și le putem explica în paradigmă evoluționistă: în trecutul ceva mai îndepărtat al speciei noastre, ceea ce numim acum ”adolescență” era de fapt debutul vârstei adulte. Tinerii domni era invitați să vâneze și să poarte războaie, tinerele doamne să procreeze și să țină tribul funcțional, câtă vreme bărbații lor vânau și se războiau.
Aceste schimbări de viață cereau curaj, prietenia cu riscul și credința că ”nimic rău nu mi se poate întâmpla”. Altfel, cum ar fi ales tinerele ființe umane de la vremea respectivă să părăsească tribul parental pentru a-și asuma riscul și noutatea traiului autonom?
Pentru adolescenții noștri, care împart același creier cu strămoșii lor, un ”biet” virus s-ar putea să nu fie suficient de periculos pentru a sta în calea socializării lor în aer liber. Tocmai de aceea, este important să le oferim toate informațiile corecte, fără să ne fie teamă că vor intra în panică. Cel mai probabil, nu se va întâmpla asta. Îngrijorările și anxietatea, dacă vor apărea, sunt firești, le trăim și noi, sunt dovezi ale răspunsului de luptă din creierul nostru și ne ajută să ne pregătim responsabil pentru pericole și amenințări. Este important, de asemenea, să le explicăm și lor de ce creierul adolescentin dă acest (acum fals) mesaj de atotputernicie și nemurire. Explicațiile evoluționiste vor fi mult mai bine primite de către adolescenți decât tipicele replici parentale ”ce știi tu?” sau ”eu știu ce e mai bine pentru tine”, care nu vor face decât să crească rezistența adolescenților la recomandări și să tensioneze relația noastră cu ei.
Diana Stănculeanu ne pune la dispoziție 3 micro-pași pentru o relație echilibrată cu adolescenții:
1. Alegeți cu grijă bătăliile
Este foarte ușor să ne certăm cu copiii noștri adolescenți. Și toate motivele par la fel de importante, deși nu sunt nici pe departe. Dacă vom folosi același ton și aceleași cuvinte pentru haine, muzică, ordinea din cameră, nota de la chimie, atitudine, freză, chiul, droguri, sex, gașcă, bani de buzunar, ecran, ora de venit acasă, nici noi, nici ei nu vom mai distinge între nuanțele de importanță reală ale fiecăruia dintre aceste subiecte.
2. Folosiți abordarea potrivită
Abordările potrivite sunt negocierea, influența, exemplul personal, persuasiunea. Nu funcționează controlul, puterea impusă și argumente nesustenabile de tipul ”pentru că așa am zis eu”.
3. Respectați alegerile adolescenților
Să luăm în considerare faptul că creierul adolescentului, privat de endorfine, caută plăcerea și activitățile facile. Este consecința unui sistem cerebral în dezvoltare, nu înseamnă că am crescut un copil leneș, superficial și motivat doar de plăceri. Este oricând preferabil să-și ia endorfina din hobby-uri și alte activități plăcute, decât dintr-o substanță periculoasă.
Diana Stănculeanu este psihoterapeut și expert național în sănătate mintală. Colaborează cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei. Este formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor al platformei paginadepsihologie.ro.
Citește și:
Trăiesc (izolarea) la timpul prezent
Psihologul ne învață cum să trecem cu bine de perioada de izolare