SELF-IMPROVEMENT//

Depresia, locul adânc și ascuns din care poți ieși cu o licărire de voință și mult suport

Anual sunt afectate de depresie milioane de persoane, iar sute de mii mor din cauza ei. Cu toate acestea, depresia rămâne un tabu, iar depresivii se tem de stigmatul social.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt simptomele depresiei.
– De ce este important să ceri ajutor specializat, atunci când te confrunți cu depresia.


264 de milioane de oameni sunt afectați de ea anual. Sunt multe șanse să cunoști măcar unul. 800.000 de oameni mor sinucigându-se an de an. Sunt multe șanse să fi auzit măcar de unul. Sinuciderea are un nivel înalt de corelare cu depresia severă, iar pentru tinerii între 18 și 29 de ani, sinuciderea este a cea mai întâlnită cauză de deces. În contextul actual, al pandemiei, ne gândim cu îngrijorare că aceste cifre pot să crească vertiginos. Măsurile clare și coerente în ceea ce privește sănătatea mintală nu sunt doar salutare, sunt vitale.

Deși atât de întâlnită și atât de intens cercetată, depresia rămâne parțial o necunoscută, precum și un tabu social. Oamenii care suferă de depresie sunt deseori evitați, etichetați, catalogați, considerați a fi slabi. Nu întâmplător, căci vulnerabilitatea e greu de acceptat și în noi, și în ceilalți. Ceea ce îi face pe cei care suferă de depresie să se însingureze și mai mult, să se ascundă și să o ascundă, deși suportul și recunoașterea sunt două elemente importante pentru a-i face față. Cu atât mai mult cu cât modele sociale axate pe fericire, bunăstare și performanță sunt atât de prezente și intruzive în viețile noastre, încât ne putem simți intruși chiar și cu o stare pasagere de tristețe. Lecțiile prea aspre de fericire sunt rareori indicate, și nu doar atunci când vorbim de depresie.

Înainte, însă, să încep să vorbesc despre depresie, mi se pare necesar să fac un amendament. Căci, deși s-a scris enorm despre acest subiect, este încă dificil de cuprins, ca toate tainele psihicului uman. Iar vorbele pot să pară fade pentru o persoană care se confruntă cu ea. „Depresia, asemenea iubirii, e plină de clișee, și e greu să vorbești despre ea fără să cazi în retorica șlagărelor siropoase, e atât de vie când o trăiești, încât ideea că alții au cunoscut ceva asemănător pare aproape imposibilă”, spune Andrew Solomon, după peste 600 de pagini de creionare a depresiei în Demonul Amiezii. O anatomie a depresiei. Nu pot decât să-i dau dreptate. Suferința psihică poate fi mult mai ușor etichetată decât poate fi pătrunsă.

Ce este depresia

Depresia este mai mult decât o tristețe sau o stare proastă. Dacă ar fi să o asemănăm cu ceva, atunci ar trebui să ne uităm la doliu. Însă, în timp ce în majoritatea cazurilor un doliu trăit se duce, în ciuda greutății lui, depresia nu se diluează, ba chiar se poate accentua. Este imprevizibilă, chiar și atunci când pare că tratamentul dă roade. Îi lasă pe cei acaparați de ea lipsiți de prezență, bucurie și voință. Sentimentul permanent de lipsă de valoare sau de vinovăție îi însoțește adesea pe cei care suferă de depresie.  

Freud, părintele psihanalizei, definește melancolia, adică depresia, în paralel cu doliul: „În cazul doliului, lumea a rămas săracă și goală; în cel al melancoliei chiar ego-ul e cel părăsit” (Standard Edition of the Complete Psychological Works of Sigmund Freud, James Strachey în colaborare cu Anna Freud). Pacientul se simte gol, inutil, melancolia manifestându-se prin „stoparea interesului pentru lumea exterioară, pierderea capacităţii de a iubi, inhibarea totală a activităţii şi coborȃrea stimei de sine până la un nivel în care se traduce prin auto-reproşuri şi culminează cu o amăgitoare expectanţă a unei pedepse”. 

Paul Gilbert, un alt autor care a studiat îndeaproape depresia, autor al lucrării Depresia: Psihoterapie și consiliere, face o clasificare a simptomatologiei depresiei după domeniile funcționalității umane afectate, de la nivelul motivațional, adică apatia generalizată, nivelul emoțional, incapacitatea de a găsi plăcere şi de a manifesta emoții pozitive, care sunt înlocuite cu sentimente negative de furie, anxietate sau rușine, nivelul cognitiv, depresia afectând atenția, memoria şi direcționând negativ conținutul cognitiv, nivelul comportamental, retragerea sau implicarea exagerată în activităţi sociale, la nivelul biologic, influențând de la somn la apetitul sexual. Astfel, persoana afectată de depresie este afectată pe toate planurile, are o activitate redusă, se izolează de ceilalți, devine inertă, inexpresivă și se confruntă deseori cu fenomene de ordin neurovegetativ, cum sunt: scăderea ponderală, inapetență, stare saburală (limbă acoperită cu un depozit albicios), bradipnee (respirație anormal de înceată), hipotensiune arterială.

Cum știu dacă am depresie?

Primul simptom al unui episod de depresie majoră este reprezentat de o perioadă de minim două săptămâni în care persoana afectată își pierde interesul sau plăcerea în privința oricărei activități și prezintă cel puțin cinci din simptomele de mai jos, conform Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale, ediția a cincea:

  • Stare de spirit depresivă în cea mai mare parte a zilei, aproape zilnică;
  • Scăderea în mod semnificativ a interesului sau plăcerii pentru toate activitățile sau majoritatea;
  • Pierdere semnificativă în greutate, fără dietă, sau creștere în greutate; fluctuații ale apetitului;
  • O încetinire a gândirii și o reducere a mișcării fizice (observabile de alții, nu doar percepute); 
  • Oboseală sau pierderea energiei; 
  • Sentimente de lipsă de valoare sau de vinovăție excesivă; 
  • Diminuarea capacității de a gândi, a se concentra sau de a lua decizii;
  • Gânduri recurente de moarte, idei suicidale fără un plan specific sau o tentativă de suicid, un plan specific de sinucidere.

Înnăscută sau dobândită? Când apare depresia

Sursa depresiei rămâne un subiect deschis și uneori controversat, ca urmare a numărului mare de ipoteze care stau la baza acestei afecțiuni. Putem vorbi atât de cauze biologice, genetice, cât și de cauze corelate cu evenimente traumatizante sau factori sociali. Geneza biologică este mai ușor de acceptat pentru mulți dintre noi, însă în ultima vreme este acordată o atenție sporită epigeneticii, care demonstrează că inclusiv genele sunt afectate de factorii de mediu. Practic, mediul ajunge să fie mai important decât predispoziția, iar prima copilărie cu atât mai relevantă. 

Practica clinică are acum confirmarea științifică că factorii stresori majori din primii ani de viață au un efect pe termen lung și predispun la depresie sau alte afecțiuni psihice. Psihoterapia și psihoterapeuții se concentrează deci pe traumele de atașament de la începutul vieții și pe schemele cognitive care ne pot influența ulterior viața de adult. 

De asemenea, există o diferență între factorii care ne predispun la depresie, fie ei biologici sau date de viață din copilăria timpurie, și factorul declanșator al depresiei, care de obicei este un factor actual din viață stresant. 

Dietmar Striemeling, în lucrarea sa 10 abordări psihoterapeutice ale depresiei analizează acești factori, pornind de la Max Stern și de la teoria sa a biotraumei, potrivit căreia apărarea depresivă reprezintă „o predispoziție de reacție înnăscută la toți oamenii, care apare la bebeluși într-o situație deficitară timpurie și are funcția de a respinge un șoc amenințător (cu eventuală consecință mortală), și anume prin diminuarea proceselor vitale până la un nivel energetic mai scăzut”. Procesele traumatizante din prima copilărie se transformă la adult în scheme cognitive, într-un binoclu pesimist prin care individul începe să privească lumea. Acest binoclu îi spune că nu poate, că nu este destul de bun, îi anihilează voința și îl lasă pradă neputinței. 

Când și cum toate acestea se pot transforma într-un episod depresiv grav? „Din prima zi a vieții noastre (și chiar dinainte de a ne naște), dezvoltarea noastră fizică este influențată de starea mentală a mamei și de profilurile hormonale”, arată studiile. Pe de altă parte, atunci când creșterea copilului este însoțită de dragoste, securitate și confort, inclusiv cei dispuși genetic să dezvolte afecțiuni depresive pot să se dezvolte fără să cadă pradă acestei maladii. 

După cum observăm, depresia este o consecință atât a predispoziției genetice, cât și a evenimentelor traumatizante, fie ele specifice copilăriei sau vieții de adult. Este greu de trasat o proporție a factorilor influențatori, însă toți aceștia trebuie luați în calcul atunci când un pacient se confruntă cu această afecțiune.

Cum scap de depresie?

Sunt încă mulți oameni care, deși se confruntă cu o depresie ușoară sau moderată, își alimentează credința „că sunt puternici”, pentru că n-au apelat la un specialist în sănătate mintală. A cere ajutor este, dimpotrivă, un act de responsabilitate față de propria persoană și poate face o diferență uriașă pe termen lung. Ce rămâne de neclintit în procesul de vindecare este, în cele din urmă, dorința pacientului de schimbare.

Andrew Solomon, autorul cărții Demonul Amiezii. O anatomie a depresiei, diagnosticat cu depresie severă de ani de zile, fapt care l-a și inspirat să facă o documentare atât de amplă asupra acestui subiect, pune un mare accent pe responsabilitatea individuală. Deși ajutorul este necesar, la fel ca și o cantitate enormă de compasiune, deși medicamentele și psihoterapia au rolul lor, în funcție de caz, trezirea voinței interioare este la fel de necesară. De altfel, depresia a însoțit mulți gânditori și artiști ai lumii, iar pe unii chiar i-a învins.  

„Dacă te forțezi prea tare, o să-ți înrăutățești starea, dar trebuie să te forțezi destul de mult dacă vrei cu adevărat să ieși la liman. Medicamentele și psihoterapia sunt unelte ce trebuie folosite așa cum este nevoie. Nu te învinui, dar nici nu fi prea îngăduitor cu tine”, spune el.

Depresia este o durere, dar nu este o infirmitate. Accept-o, trateaz-o cu compasiune, cere ajutor și nu uita că, deși este greu de dus, ea îți poate deschide uși pe care nu le-ai fi deschis altfel. Iar ceilalți, care poate nu s-au simțit atinși de negura densă a melancoliei fără sfârșit, este necesar să-și amintească că relațiile umane solide și de calitate sunt, de multe ori, cel mai bun medicament.

Citește și:

Anxietatea există, dar nu este o situație fără ieșire

Povestea mea despre o altfel de izolare

S-ar putea să-ți placă și…

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

SELF-IMPROVEMENT//

Fețele ascunse ale depresiei

EFICIENȚĂ//

Cum putem aduce natura în viața de zi cu zi

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.