În următoarele 4 minute vei afla:

– Ce se întâmplă atunci când îți inhibi emoțiile.
– De ce e important ca ambii parteneri să se simtă în siguranță în relație.


„Orice relație care ar putea fi distrusă de o conversație despre sentimente, standarde sau așteptări nu era, de la început, suficient de solidă, așa că nu prea mai rămâne mare lucru de distrus.” – Autor necunoscut

Mulți dintre noi cred că este o atitudine nobilă să nu ne exprimăm sentimentele. Dăm dovadă de stoicism și de auto-control. Alții devin emotivi și copleșiți de situație, în timp ce noi reușim să rezistăm. Ideea că am fi puternici pentru că nu ne exprimăm sentimentele este susținută și de societate, prin urmare procedăm așa și mai departe, pentru că este atitudinea potrivită, nu?

Nu chiar.

Într-o postare anterioară, „Impactul negativ al refuzului de a-ți accepta sentimentele,” am explicat că sentimentele noastre nu sunt problema și nici dovezi că am fi „stricați”, ci există pentru a ne ghida spre o viață mai bună. Sunt o reflecție a stării noastre mintale, și încearcă să ne atenționeze când ne implicăm într-un sistem de gândire care nu ne ajută, sau chiar ne dăunează. Avem ocazia să ne reorientăm spre lucrurile bune, sănătoase și folositoare pentru noi.

Pe baza multor întrebări și mesaje primite după publicarea articolului, vreau să explorez acum ce se întâmplă cu relațiile noastre când ascundem adevărul sau ne inhibăm sentimentele.

Mai întâi, trebuie să aruncăm o privire la ce este necesar pentru construirea unei relații sănătoase, bazate pe afecțiune.

Relațiile se dezvoltă pozitiv într-un mediu de siguranță emoțională, transparență și autenticitate. Ambele persoane implicate trebuie să se simtă în siguranță împreună, dar și reciproc, și să fie dispuse să se exprime deschis și fără artificii.

Mulți dintre noi au crescut în familii unde asemenea lucruri erau nepermise. Prin urmare, am învățat că exprimarea sentimentelor poate cauza umilințe, ironii și respingeri. Asemenea neplăceri pot fi insuportabile pentru un copil, așa că am fost educați să le inhibăm.

Schemele moștenite în copilărie ne afectează relațiile la maturitate

Dar ceea ce ne ține în siguranță cât suntem copii are, de obicei, un impact negativ asupra vieților noastre de adulți. Inhibarea emoțiilor ne împiedică să ne construim relații sănătoase și să dezvoltăm o intimitate reală, lucruri pe care mulți dintre noi le prețuim mai mult decât pe orice altceva.

Ne inhibăm de fiecare dată când nu vorbim deschis și nu ne apărăm drepturile. În relații, ne inhibăm adesea ascunzându-ne sentimentele și reprimând astfel ce este adevărat pentru noi. Acceptăm ce dorește cealaltă persoană, fie că vrem sau nu.

Este un blocaj direct al intimității. Când nu suntem deschiși sau sinceri cu sentimentele noastre și cu ce se întâmplă cu noi, îi privăm pe ceilalți de ocazia de a ne cunoaște cu adevărat.

Totuși, procedăm astfel pentru că așa credem că se procedează în relații. Face parte dintr-o schematizare moștenită și internalizată. În ochii noștri, facem ce este corect și necesar pentru a păstra o conexiune. În fond, este exact ce ne-a permis să ne păstrăm legăturile afective în copilărie.

Inhibarea sentimentelor, un blocaj direct al intimității

Am învățat că, pentru a avea o relație, nu trebuie să ne exprimăm sau să ne împărtășim sentimentele. Credem că sentimentele noastre sunt problematice pentru alții și că exprimarea lor ar amenința relația, pe care nu vrem să o pierdem. Așa că, pe calea rațiunii, inhibarea este cea mai bună soluție.

Iar asta se aplică pentru relațiile nesănătoase, superficiale sau nesatisfăcătoare. Doar că nu funcționează dacă îți dorești relații sănătoase, intime, care să-ți aducă bucurie și să-ți întregească viața.

Eu am învățat asta pe pielea mea.

Toată viața m-am străduit să mă exprim în relații. Am făcut eforturi să cer ce-mi doream și să exprim cum mă simțeam. Nu am comunicat și nu am stabilit limite, dar m-am simțit trădată dacă nu erau respectate sau erau încălcate. Aveam multe așteptări, pe care nu le împărtășeam niciodată, dar mi se frângea inima dacă nu erau întrunite.

În ochii mei, era ușor să ai o relație cu mine, pentru că nu ceream nimic, nu mă plângeam și nu eram deloc pretențioasă. Nu cicăleam. Îmi păstram sentimentele pentru mine și evitam orice confruntare sau conflict. Dar credeam asta doar pentru că nu eram conștientă de consecințe, care, într-un final, aveau să ducă la distrugerea relației.

Să nu mă exprim în relații însemna că nu mă gândeam deloc la mine. Este un punct de pornire dezastruos în sine, pentru că o relație are nevoie de doi participanți conștienți de sine. Nu există nicio relație, dacă una dintre persoane nu există.

Dar faptul că eu nu mă gândeam la mine îmi supunea partenerul la presiunea de a se gândi la mine într-un mod total nerealist. Știind ce știu acum, n-ar fi trebuit să fie răspunderea lui. Îmi aparținuse doar mie. Într-o relație, este treaba mea să-mi apăr drepturile și să mă exprim astfel încât partenerul meu și cu mine să construim împreună un cadru funcțional pentru amândoi.

Să nu te exprimi într-o relație este o strategie destinată eșecului

Este imposibil te gândești la cineva așa cum se cuvine, când nu știi ce vrea sau cum se simte, pentru că nu-ți spune. Era o strategie destinată eșecului, de la început. Și, totuși, în acel moment al vieții, credeam că partenerul meu ar trebui să știe ce voiam sau cum simțeam, fără să fiu nevoită să mă exprim. Era o minciună fatală în schema mea mintală.

În relațiile sănătoase, ne învățăm unii pe alții despre noi. Ne învățăm reciproc în timp ce continuăm să creștem și să ne schimbăm, exprimând ce se petrece în noi. Ne spunem unul altuia ce ne place și ce nu ne place. Ne împărtășim sentimentele și impactul pe care îl avem unii asupra altora. Suntem deschiși la răspunsurile și reacțiile celorlalți, și ne putem schimba, dacă asta dorim.

Astfel, creăm un mediu definit de respect și afecțiune, pentru noi și reciproc. Este un mediu perfect pentru bunăstare și creștere, dar trebuie să-l construim chiar noi, exprimând ce ni se potrivește. Nu există altă cale.

Ne abținem adesea și nu exprimăm ce este adevărat pentru noi, pentru a menține armonia și pentru a ne păstra relația, dar o relație care nu poate îndura adevărurile nu este una pe care să ți-o dorești.

Ca adulți, nu depindem de nicio persoană așa cum depindem când suntem copii. Supraviețuirea noastră nu mai ține de cei care ne îngrijesc. Depindem numai de noi. Bunăstarea noastră ține de felul în care alegem, cu înțelepciune, pentru noi, iar asta include persoanele pe care alegem să le avem în viețile noastră. Acele persoane ar trebui să fie ancore de siguranță pentru noi și să ne iubească în întregime.

Credeam cândva că, dacă îmi reprimam adevărul prin inhibarea sentimentelor și dorințelor, însemna că eram o parteneră bună. Mă simțeam bine cu rolul jucat. Credeam că procedez corect și că asta îmi permitea să-mi păstrez relațiile.

Dar eu mențineam relații care nu-mi erau menite (și, posibil, nici partenerilor mei). Prezentam o versiune a mea care nu era reală. Nu prezentam versiunea mea integrală și autentică. Reprimam adevărul și, procedând așa, îmi privam partenerii de a mă alege cu adevărat. Eram o versiune de soție perfectă complet ireală. Nu eram sinceră.

Nu înțelegeam că o relație sănătoasă are nevoie de autenticitate, deschidere și exprimare sinceră. Aceste aspecte nu făcuseră niciodată parte din schema relațiilor mele. Nu îmi fuseseră permise și nici nu fuseseră încurajate în trecut.

Așa că respectam modelul. Îmi doream cu disperare o relație sănătoasă, dar credeam că nu se va întâmpla.

Nu puteam avea ce-mi doream, pentru că nu cerusem nimic, iar ceilalți nu se gândeau la mine, pentru că nu le ofeream nici un fel indicii ajutătoare. Mă bazam pe presupunerile lor, care, de obicei, nu erau corecte. Lăsam responsabilitatea pentru propria mea stare de bine partenerilor mei și mă transformam într-o persoană dependentă de ideile lor, iar asta nu avea să funcționeze bine pentru niciunul dintre cei implicați.

Acum, îmi apăr fervent dreptul de a mă exprima. Este o cale către starea de bine și pentru a avea legături sănătoase. Este o exprimare a grijii față de sine, a respectului de sine și a iubirii față de sine. Este o poartă către intimitatea reală, pură și profundă.

Poate, la fel ca „vechea eu”, crezi că inhibarea sentimentelor și cenzurarea lor sunt benefice pentru partener sau pentru relație. Poate te simți mai puternic pentru că procedezi așa. Poate nu te-ai gândit la asta înainte, și e în regulă.

Dar te rog să știi că merită să te exprimi. Trebuie să ocupi spațiu. Sentimentele și dorințele tale contează. Nu pot conta pentru nimeni altcineva, dacă nu contează mai întâi pentru tine.

O relație sănătoasă are nevoie de prezență. De prezența tuturor celor implicați. Nu poți avea parte de o legătură și de o intimitate profundă, dacă nu ești acolo. Nu-ți poți alege corect partenerul, dacă nu ești corect cu tine și nu te gândești în primul rând la tine.

Este timpul să te eliberezi de vechile modele, care te împiedică să obții iubirea pe care ți-o dorești. Este timpul să-ți permiți să fii văzut și auzit. Și toate acestea încep de la tine. Spuneți „da” exprimării libere! Fii sincer cu tine, în legătură cu sentimentele tale, despre ce vrei și ce nu vrei.

Așa vei reuși să devii sigur pentru tine și vei putea avea relații sănătoase, în siguranță.

Citește și:

De ce rămân victimele abuzurilor domestice în relația cu agresorul?

8 semne subtile că te limitezi la zona de confort și nu ieși în necunoscut

Author(s)

  • Marlena Tillhon

    psihoterapeut la Love with Clarity

    Marlena este psihoterapeut, coach în codependență și expert în relații. Adoră oamenii și simte că are misiunea să îi ajute pe ceilalți să-și rezolve traumele din trecut, să-și îmbunătățească relațiile și să găsească dragostea de care au nevoie. Ea administrează o echipă clinică de terapeuți, conduce grupul Facebook Codependency Today și îi ajută pe clienții săi privat să-și creeze o viață pe sufletul lor.