În următoarele 4 minute vei afla:
– Care e legătura dintre dragoste și gogoși.
– Cum poți transforma gătitul într-o formă de meditație.
Îmi amintesc ca prin vis dimineți în care mă trezeam răsfățată de aroma gogoșilor proaspete. Mă întindeam cu satisfacție în timp ce ochii mei încă se obișnuiau cu soarele și știam că în bucătărie mă așteaptă gogoșile bunicii (cât de dor îmi e de ele!). Asta se întâmpla demult, în copilărie, când încă nu aflasem că au grăsimi nesănătoase, făină procesată, cu gluten, și o supra-doză de zahăr. Și mă bucuram de ele cu toată inima, așa cum te bucuri de orice, la început de viață. După o lună de izolare, n-aș putea să-mi explic de ce, am vrut să recreez acea emoție, gogoșile să-mi devină madlenă și să mă ducă într-un timp în care n-aveam nevoie de foarte mult pentru a mă simți fericită.
Mâncatul, un mecanism de coping
Unul dintre motive e că în această perioadă mi s-a suprimat apetitul, am slăbit deja trei kilograme (și nu eram grasă). Cumva, în fiecare zi de izolare, am senzația că mă simt OK, în schimb, îmi somatizez direct anxietatea prin lipsa poftei de mâncare. Dar alte prietene și oameni de pe Facebook se plâng că au ajuns să mănânce mult mai mult și deja au apărut foarte multe meme-uri care sugerează că vom ieși din carantină obezi. Motivul este evident: conform studiilor, este un fapt confirmat medical că anxietatea ne afectează pofta de mâncare, indiferent că ne consumă ea pe noi, la propriu, sau că ajungem să ne petrecem tot timpul mâncând, pentru a ne alina stresul. Mâncatul este, conform unei cercetări, unul dintre cele mai întâlnite mecanisme de coping. Drept urmare, toți am devenit chefi peste noapte. Pe rețelele sociale, toată lumea își postează cu mândrie mesele atent pregătite, plating-urile, cum au reușit pentru prima oară să facă cheesecake, cozonac sau gogoși. De ce?
Alimentele, un substitut al socializării
Fie că ne dăm seama sau nu, mâncarea este simbolul tuturor evenimentelor sociale. Tortul de la zilele de naștere, canape-urile de la petrecerile cocktail, avocado toast la brunch, popcorn-ul de la film, cozonacul de Paște, coliva de la parastasuri. Practic, e ca și cum toată viața noastră socială gravitează în jurul unor alimente, ce capătă valoare de simbol. Bucuria de e ne întâlni seara la cină sau în weekend la grătar, plăcerea de a serba diverse lucruri împreună, de a schimba rețete de familie. Gătim atât de mult pentru a ne umple golul pe care l-a creeat distanțarea socială, pentru că mâncarea ne oferă sentimentul de apartenență. Practic, când închizi ochii și savurezi un cheesecake, poți să-ți imaginezi că ești în oraș cu prietenele, iar când gătești un fel exotic te teleportezi într-o vacanță de care ți-e dor. Gătim, pentru că nu putem să ne întânim la masă cu cei dragi, gătim pentru că nu putem să mergem nicăieri și ne simțim privați de libertate.
Back to basics
În perioade de criză, mâncarea devine centrul existenței noastre și din alt motiv: știrile alarmante și realitatea deprimantă a situației în care ne aflăm, pigmentată de șomaj, falimentul unor afaceri, relații internaționale încordate… aceste lucruri ne transpun în mode-ul de supraviețuire. Practic, când totul pare că se clatină, mâncarea devine un element stabilitate, pentru că un cheesecake poate avea același gust, indiferent că e o duminică frumoasă, sau că traversăm o perioadă de criză. Iar dacă în acest amalgam de incertitudini se adaugă și teama, fie ea și inconștientă, că mâncarea se va termina la un moment dat, atunci putem vedea foarte clar de ce gătitul a devenit centrul existenței noastre. Azi, pe pagina principală Google.ro poți vedea o animație simpatică pe care scrie “Le mulțumim tuturor lucrătorilor din industria alimentară”, care sunt considerați eroi, precum cadrele medicale. Pentru că, atâta timp cât domino-ul de alimentare cu hrană este pe roate, și noi ne putem păstra senzația că totul e OK.
Gătitul, o metodă de terapie
Acum, când drojdia e la atât de mare căutare, eu am găsit în cămară un plic cu drojdie instant, uitat într-un sertar și… surpriză! Încă nu era expirat. Drept urmare, am sunat-o pe bunica, mi-am notat rețeta și am urmat-o tacticos, pas cu pas. Iar în timp ce aluatul lua formă și viață în mâinile mele, mintea mi s-a golit de orice grijă și am experimentat un moment de mindfulness sublim (unul dintre puținele din ultimul timp). Pentru că gătitul e considerat o formă de meditație. Un studiu din 2018 a demonstrat că această activitate aduce și alte beneficii sănătății mintale: îmbunătățește starea de spirit, stima de sine și atenuează simptomele depresiei și ale anxietății. Dar, mai presus decât atât, te scoate din ciclul evenimentelor curente. „Meditația presupune să-ți oferi timp să te retragi în cadrul sinelui, iar gătitul poate avea un rol terapeutic. Trebuie să te concentrezi pe prepararea mâncării și pe urmarea rețetei, fără nici o distracție. Nu este vorba despre abilitatea de a găti, ci despre a-ți oferi spațiu pentru tine”, a declarat dr. Harry Ritter, MD, într-un articol pe această temă. Și sunt convinsă că mulți facem asta. Citisem un meme care spunea: „Se cumpără drojdie, înseamnă că fac pâine. Se cumpără pâine, înseamnă că nu le iese”.
Și totuși, cum a ajuns drojdia un must have
După ce am frământat o oră, eram atât de mândră de opera mea! Am acoperit cu multă dragoste aluatul cu un șervet, după indicațiile primite, și am așteptat să crească. Și am așteptat. Am așteptat mai mult de o oră, și nimic. Mi-am zis… poate dacă tai gogoșile în forme, aluatul va dospi. Drept urmare, am făcut foi egale cu sucitorul, proces în care mi-am umplut bucătăria de făină. Am așteptat din nou. Nimic. Am zis că, poate dacă le prăjesc, se vor umfla un pic. Dar nu a fost cazul. Gogoșile mele au fost un eșec total, și aproape că mi-a venit să plâng din cauza asta. Văzând ce impact emoțional exagerat a avut acest rateu culinar, mi-am dat seama că ce-mi doream de fapt de la aceste gogoși nu era să mănânc ceva dulce. Nu. Îmi doream mai mult decât gogoși: să simt căldura emoției de a fi îngrijită și răsfățată.
Tot cu această ocazie, am aflat că drojdia poate fi inactivă, când am avut o discuție cu o prietenă mai pricepută. Apoi, mi se pare de-a dreptul hilar cum, când ieșisem la piață să mă aprovizionez și am văzut pe un chioșc că era un afiș mare, scris cu pixul „avem drojdie”, am cumpărat fără să ezit un pachet mare. De fapt, eu n-am de gând să mai frământ ceva în viitorul apropiat, pentru că, realist vorbind, este vorba de două ore de execuție (cu tot cu dospit), o oră de curățenie și doar de cinci minute de plăcere. Așa că am donat jumătate de pachet unei prietene, prin Glovo, iar cealaltă jumătate am pus-o la congelator (se spune că ar fi o metodă bună de păstrare). Și i-am promis unei alte prietene că-i cumpăr un pachet mare, dacă mai găsesc data viitoare când ies.
Da, am ajuns să cumpărăm drojdie, și nu avocado sau cireșe ca până acum, poate pentru că avem timp să ne creăm viața domestică ideală, cu nostalgia unor alte timpuri, sau pentru că se apropie Paștele. Dar, mai presus decât orice, cumpărăm drojdie pentru că tot ce ne dorim e să ne simțim iubiți, în siguranță, alături de cei dragi.
Citește și: