OAMENI THRIVE//

Cum și-a regândit Michael Bublé viața și cariera după boala fiului său

Muzicianul ne-a împărtășit cum și-a reevaluat prioritățile.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Cu ce teamă s-a confruntat Michael Bublé.
– Cum și-a realiniat artistul prioritățile în urma dramei suferite.


Michael Bublé a câștigat patru premii Grammy și a vândut 75 de milioane de discuri în toată lumea. Recent, însă, a atras atenția asupra unui subiect din viața sa personală. Bublé a acordat un interviu onest, revelator și plin de învățăminte pentru Daily Mail, în care a vorbit despre diagnosticul de cancer al fiului său, Noah (5 ani), și despre lucrurile cu adevărat importante în viață. (Bublé și soția sa, modelul argentinian Luisana Lopilato, cu care este căsătorit de șapte ani, au împreună trei copii: pe Noah, pe Elias – 2 ani, și pe Vida, o fetiță în vârstă de doar 11 săptămâni.)

Acum, Noah este vindecat, însă impactul confruntării cu boala sa a schimbat pentru totdeauna cariera, valorile și convingerile după care se ghidează Bublé în viață.

Bublé a povestit despre trauma provocată de aflarea diagnosticului. „Simți că vrei să mori”, a spus. „Nici măcar nu-mi dau seama cum de mai puteam respira.” Dar Bublé și-a dat seama că diagnosticul l-a ajutat și să-și pună la îndoială, iar apoi să-și redefinească prioritățile. „Să spunem doar că, în astfel de situații, afli cine ești cu adevărat”, a mărturisit artistul în cadrul interviului. Confruntarea cu durerea a însemnat și să afle ce contează cu adevărat. „N-am pus la îndoială doar cine eram, ci toate celelalte lucruri. De ce suntem aici? Asta este totul? Pentru că trebuie să existe și ceva mai mult de atât.” Pentru a-și da seama cum și unde să-și regăsească valorile, a fost nevoit să-și analizeze trecutul, și mai ales cariera, cu un ochi critic.

„Când am primit vestea aceea cumplită, mi-am dat seama că nu mă mai simțeam bine în industria muzicală. Undeva, pe parcurs, îmi pierdusem bucuria”, a afirmat el. Daily Mail a dezvăluit că presiunea de a se ridica la standardele convenționale ale succesului îi provoca anxietate. „Începusem să mă îngrijorez cu privire la vânzarea biletelor pentru turnee, în legătură cu ce spuneau criticii, pentru modul în care sunt perceput… Devenisem disperat să păstrez ceva ce simțeam că-mi scapă, și credeam că trebuia să fac ceva special pentru asta.”

Nu i-a fost deloc ușor să se confrunte cu aceste concluzii. „Diagnosticul m-a făcut să-mi dau seama cât de prost fusesem să mă preocup de lucruri insignifiante. Am fost stânjenit de grandoarea ego-ului meu și de faptul că-mi permisesem să am astfel de griji.”

Dar schimbările pe care artistul le-a făcut, ca răspuns la acele concluzii revelatoare, sunt atât înțelepte, cât și practice, deci putem împrumuta din înțelepciunea lui.

Identifică anxietățile care te ancorează într-o lume superficială și distanțează-te de ele

Pentru Bublé, asta a însemnat să ia distanță față de presiunea succesului care bântuie cariera oricărui performer profesionist. „Am decis că nu mai vreau să-mi văd numele în presă sau să mai citesc vreo cronică, și nu am mai făcut-o.” În alte domenii, această distanță se poate manifesta într-un mod diferit, însă mesajul rămâne același: identifică lucrurile mărunte care îți creează anxietate (sau cele pe care nu le poți controla) și împacă-te cu ele. Asta și-a dat seama Bublé că trebuia să facă. „Narcisismul asociat celebrității m-a adus în punctul în care urma să clachez. Apoi, am început să mă întreb ce m-a motivat să fac asta, la începuturi. Uitasem că era vorba despre legături emoționale, pentru că eram atât de anxios.”

Bublé s-a distanțat de social media, ca parte din tehnica sa de redefinire a priorităților. „Mi-am propus să nu mai folosesc social media, și nu am mai făcut-o”, a spus el. Dacă-ți dai seama că stresul provocat de aceste platforme ți-a ocupat prea mult spațiu mental cu preocupări superficiale, acest detox ar putea să fie un experiment interesant și benefic, pentru o perioadă.

Amintește-ți cât valorezi

Bublé se lupta cu sentimente de incertitudine. „Eram nesigur. Învățasem de la idolii mei atâția ani, dar chiar dacă acumulam cu pasiune tot ce-mi ofereau, îmi era teamă că voi deveni doar o pastișă”, a dezvăluit el. Tragedia prin care a trecut și realinierea priorităților pe care i-a impus-o au condus către o reevaluare a acestor temeri. „Când mi-am revenit, după acea perioadă cumplită, mi-am dat seama că nu sunt o pastișă. Am învățat tot ce puteam [de la eroii mei], și mi-am găsit propria voce și propriul stil, și niciun critic nu îmi poate răpi asta”, a spus el. Când te lovește sindromul impostorului, este important să-ți amintești că ai valoare, talent și că aduci contribuții proprii operei.

Nu te mai preocupa în legătură cu ce ai putea pierde, ci bucură-te de ce ai

Chiar și după ce ai atins un succes profesional de amploarea celui dobândit de Bublé, poate fi dificil să te mulțumești cu locul tău în lume, chiar și de teama de a reveni într-un punct anterior. „După zece ani în care m-am străduit să ajung sus și cinci în care m-am temut să nu pierd totul, cred că acum mă pot bucura de tot ce am”, a spus Bublé în interviu. Urmându-i exemplul, apreciază ce ai în viață și astfel vei putea lupta cu anxietatea pe care ți-o poate provoca ziua de mâine.

Citește și:

Teama de fericire sau de ce ne-am obișnuit să credem că ”după râs, vine plâns”

12 daruri pe care meriți să ți le oferi și care îți vor schimba viața

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

3 factori care l-au făcut pe Kobe Bryant unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile

EFICIENȚĂ//

10 cărți pe care să le citești în 2020

SELF-IMPROVEMENT//

12 daruri pe care meriți să ți le oferi și care îți vor schimba viața

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.