EFICIENȚĂ//

Cum păstrezi echilibrul între carieră și viața personală?

6 antreprenori de succes din România ne dezvăluie care este cheia echilibrului între muncă și viața profesională.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este rolul rutinei în delimitarea vieții personale de cea profesională.
– Cum te ajută meditația și mersul pe jos într-o afacere de succes.


Respectă o rutină, în care să alternezi orele petrecute cu familia cu cele de muncă!

”Echilibrul dintre viața personală și carieră este foarte important pentru mine. Din păcate însă, eu i-am apreciat valoarea mai târziu. La începuturile carierei mele, am înclinat balanța prea tare către proiectele mele antreprenoriale. Și acest fapt a venit cu un cost. Astăzi am învățat să am o rutină clară, zilnică și săptămânală, în care se alternează orele importante de petrecut cu familia cu cele de muncă. Cred că aceasta este soluția unei vieți echilibrate, împlinite. Planificarea atentă a zilei și a săptămânii, dar și a vacanțelor, este una dintre cheile importante în crearea balanței corecte dintre viața profesională și cea personală.”

Dragoș Petrescu, președintele grupului City Grill, investitor Imperiul Leilor

Delimitează-ți și asumă-ți responsabilitățile!

”În cazul meu, pentru că sunt parteneră și de business cu soțul meu, recunosc că este o provocare, însă una placută, pentru că am ajuns să înțeleg tiparul și beneficiile. Suntem parteneri de afaceri încă din primul an de căsnicie, astfel că a fost important să învățăm poziționarea conștientă pentru rolurile de soț, soție și părinți versus parteneri de business. Este un exercițiu continuu, însă odată asimilat, îți dă o forță ce te propulsează atât către obiectivele individuale, cât și de parteneriat. Simt că această experiență m-a transformat într-o parteneră de succes și pe alte businessuri în care nu-l am partener direct pe soțul meu, cum ar fi cel din IT. Experiența parteneriatului se învață pas cu pas, iar eu am învățat-o într-un mod intensiv, dat fiind dublul rol

Echilibrul între viața profesională și cea personală îl păstrezi prin delimitarea responsabilităților, asumarea acestora, dar și printr-o stare de prezență constantă care să te facă să conștientizezi abaterile ce nu pot fi evitate câteodată. Ajută și capacitatea sporită de a delega, precum și orice experiență de viață trăită frumos”.

Daniela Marișcu, CEO și acționar Aqua Azur, investitor Imperiul Leilor


Petrece mai mult timp cu familia și cu tine însuți!

”Cu siguranţă, datorită experienţei acumulate până în prezent, m-aş fi organizat altfel în trecut, încât să găsesc un echilibru favorabil între cele trei lucruri foarte importante pentru mine, şi anume: 

  • Business-unde aş fi dedicat 50% din timp, nu cum am făcut, 80%.
  • Familie-35%
  • Timp personal-15%

Cu alte cuvinte, dacă mă uit în urmă, aș alege să împart altfel timpul meu, astfel încât să echilibrez mai bine timpul petrecut la muncă și pe cel petrecut cu familia”. 

Mohamad Murad, Phoenicia Hotels, investitor Imperiul Leilor

Îmbină-ți pasiunile și competențele!

”Eu nu delimitez viața personală de cea personală. Este o singură viață în care încerc să îmbin toate pasiunile mele, să pun la treabă competențele mele, să îmi pun sufletul și inima în relațiile profesionale și personale pe care le am. Altfel spus, programul meu zilnic este o îmbinare între cele două. Întotdeauna pornesc cu viața personală, pentru că sunt cel care o pregătește pe fetița noastră pentru școală, o duc acolo, ne distrăm pe drum. Apoi, drumul către birou înseamnă 30 de minute în care ascult un capitol dintr-un audiobook care mă pasionează și care mă preocupă în acea perioadă, uneori poate fi o carte de business, alteori de filosofie sau dezvoltare personală. La birou încep anumite ședințe planificate sau discut proiecte cu colegii, urmează pauza de masă în care mă întâlnesc cu persoane dragi cu care discut lucruri legate de viață, de viitorul economiei, de toate la un loc. Ziua mea poate continua cu alte ședințe, proiecte sau sedințe de board. Partea finală a zilei este legată din nou de familie, de prieteni, de lectură până seara târziu. 

Prin urmare, ziua mea este o îmbinare a celor două, pentru că lucrurile în care eu cred se reflectă atât în viața personală, cât și în cea profesională, fără să fie o ruptură între cele două ca timp și ca valori. 

Este, cred, cea mai sănătoasă formă pentru mine de a mă simți fericit în fiecare zi, de a-mi manifesta talentele mele unice, pasiunile și afecțiunea mea pentru oameni, în toate formele pe care viața mi le pune la dispoziție”. 

Cristian Onețiu, Life Care Corp & BioLogistic, investitor Imperiul Leilor

Nu-ți lua de lucru acasă!

”Eu drămuiesc cu atenție cum aloc timpul între familie, proiecte personale și business. Pentru mine, femeie de afaceri și mamă a patru copii mici, echilibrul este de departe cel mai important. Îmi doresc să fiu prezentă pentru evenimentele și discuțiile importante, astfel că fixez în calendar activitățile la care voi participa și respect planificarea cu sfințenie.

Pentru a mă asigura că mă dedic familiei cu totul, îmi rezerv întotdeauna serile, weekendurile și vacanțele pentru a le petrece împreună. Călătoresc la minimum în scop de business și nu-mi iau de lucru acasă (prefer să vin devreme la birou dacă e nevoie, dar nu le amestec). Totodată, mă ajută foarte mult autodisciplina și implicarea soțului meu, pe care mă bazez să împartă din responsabilitățile administrative și bucuriile familiei. 

În ceea ce privește timpul dedicat afacerilor, îmi perfecționez arta managementului: planific totul, cer și dau în scris cât mai multe informații/minute/documente (pentru a păstra în întâlniri doar deciziile sau discuțiile), concluzionez des și deleg orice se poate. Pentru o funcționare bună și fluidă a afacerii, lucrez intens doar cu board-ul și cu echipa de management, maxim 10-15 persoane, care la rândul lor aprobă sau multiplică viziunea în organizație. Aleg să mă implic doar unde pot învăța masiv sau unde știu că pot adăuga valoare. 

În rest, încerc pe cât posibil să deleg evenimentele și întâlnirile în care pot fi implicați alți colegi. La urma urmei, când iubești oamenii și ceea ce faci, nu găsești părți grele, iar timpul se transformă în aliatul tău.

Proiectele personale sunt cele legate de studiu/învățare, citit, sport și prieteni vechi. Aloc atenție și particip la numeroase evenimente, încercând să trăiesc toate lucrurile la timpul lor.”

Monica Cadogan, CEO Vivre, investitor Imperiul Leilor

Meditează, mergi pe jos și observă ce se întâmplă în jurul tău!

”Echilibrul între viața personală și carieră este un concept destul de fragil, care adesea se obține greu. Însă mai există ocazii în care cariera este pură pasiune și atunci se împletește armonios, ba chiar completează viața personală. Sunt binecuvântat să am o astfel de carieră, călătoriile fiind cea mai mare pasiune a mea. Iar viața într-o agenție de turism presupune, în primul rând, călătorii – chiar dacă e în interes de afaceri, fiecare plecare mă încarcă de energie! Ca să echilibrez toate aceste deplasări, de două ori pe an călătoresc singur și aleg țări sau regiuni mai puțin explorate, astfel încât să mă conectez cu mine însumi și cu natura.

Familia mea este o altă oază de relaxare, care mă ajută să mențin acest echilibru: soția mea mă inspiră cu discuții pe teme despre dezvoltarea personală, iar fiica mea este un izvor de energie și bună dispoziție, ce reușește întotdeauna să-mi spulbere și cele mai înnegurate gânduri, după o zi mai dificilă.

Echilibrul mi-l mai mențin și prin alte tehnici cu care rezonez: îmi încep ziua cu o meditație și câteva exerciții de respirație; încerc să merg măcar 20 de minute pe jos, timp în care sunt atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul meu ca să mă conectez cu prezentul și să iau o pauză de la sarcinile zilnice; citesc romane ori de câte ori am ocazia; am grijă ce mănânc, fac fitness și-mi impun să dorm șapte ore pe noapte; sunt atent la semne subtile ale corpului și, atunci când se instalează oboseala, iau pauze mai lungi.”

Sorin Stoica, CEO Eturia

Citește și:

8 lucruri pe care să le faci după 8 seara. Dacă vrei să ai succes!

Secretele femeilor lideri

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Randi, cântăreț: ”Starea de bine, mulțumirea de sine sunt alegeri pe care le facem sau nu”

OAMENI THRIVE//

Ela Crăciun, jurnalistă: ”Viața e compusă din momente frumoase, nu trebuie să le așteptăm doar pe cele grandioase”

MISIUNE//

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.