În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să gestionezi presiunea socială atunci când ești părinte.
– Cine are de pierdut în urma ascultării sfaturilor bine intenționate.


”E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil”, spune un vechi proverb african. Și cred că suntem cu toții de acord cu asta: sprijinul familiei și al celor din jur, cu alte cuvinte al ”tribului”, este vital pentru părinți, mai ales pentru proaspeții părinți. Iar acest sprijin ar trebui să însemne afecțiune oferită necondiționat, timp petrecut cu copilul (atunci când părinții sunt depășiți sau au nevoie de o evadare), înțelegere (un umăr oferit unei mame nedormite, pe care să-și lase greutatea grijilor atunci când simte că a ajuns la capătul puterilor este de neprețuit), chiar și ajutor fizic la muncile din casă (care, atunci când ai un copil mic, par că nu se mai termină).

Dar ce te faci când acest sprijin devine o povară, un mod subtil (sau mai puțin subtil) în care îți sunt puse la îndoială calitățile de părinte, în care îți este sabotată încrederea în sine și invalidate deciziile? Cred că știți la ce mă refer: toate acele ”sfaturi” și remarci binevoitoare, care te aruncă în oceanul de îndoială și care te fac să te simți teribil de inadecvat ca părinte. Pare că ești total nepregătit la examenul de parenting, și că ai eșuat la tot ce presupune el, de la pregătirea medicală până la educație, maniere și psihologie infantilă.

Ioana Chicet-Macoveiciuc (scriitoare, autoare de cărți pentru copii și unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri de parenting din România, pe care o găsești aici) mărturisește cu umor că: ”Am început să primesc sfaturi nesolicitate despre cum să mă port cu copiii mei încă dinainte să știu că vreau să am copii”. Sau, un pic mai târziu, în perioada sarcinii, așa cum i s-a întâmplat Mirunei Ioani (medic și un apreciat blogger de parenting, pe care o găsești aici): ”Asupra mea s-a pus presiunea să nasc al doilea copil prin cezariană. Toată lumea mă întreba când sunt programată. E așa încetățenită ideea că femeia naște operată, încât nici nu se mai pune problema de altceva. Cineva mi-a zis: “Cum, doamnă, să nașteți natural? Doctorițele nasc prin cezariană.”

Sfaturile nesolicitate, mijloc de autovalidare pentru cel care le oferă

Psihoterapeuta Ana Pantazescu (psiholog clinician, specializată în terapie sistemică de cuplu și familie, pe care o găsești aici) este de părere că: ”Presiunea existentă ar putea fi din cauza societății actuale, a modului în care circulă informația, inventarea termenului de parenting și a tuturor cursurilor și cărților care oferă o variantă ‚corectă’ de creștere a copiilor. Oamenii care critică părinții pentru deciziile luate, care le dau sfaturi celorlalți sau, și mai nefiresc, care oferă sfaturi nesolicitate, deși nu sunt părinți, o fac pentru că inconștient vor să-și valideze propriile alegeri! ‚Dacă la mine a mers asta, trebuie să meargă și la tine, altfel puteam să aleg altceva și mai bun’ sau ‚Eu nu am făcut așa, și uite ce s-a întâmplat, așa că măcar fă tu ceea ce trebuia eu să fac, lucru de care totuși mi-am dat seama. Dacă ție îți rezolvă problemele, înseamnă că EU am învățat ceva.’”

Scriitoarea Adina Rosetti (autoare pentru copii și adolescenți și cofondatoare a Asociației De Basm, pe care o găsești aici) completează: ”Oamenii se simt îndreptățiți să judece și să critice orice, de la politică internațională până la alegerile de viață personale ale semenilor lor (parenting included). Probabil dintr-o nevoie de poziționare superioară, de validare a propriilor idei, opinii sau proiecții de sine.”

Pe scurt, sfaturile nesolicitate nu urmăresc ajutarea celui căruia îi sunt oferite, ci validarea celui care le oferă. De aceea, este important ca tu să încerci să decantezi doar ce îți este util și să nu te lași afectat de:

Efectul toxic al sfaturilor nesolicitate – propria invalidare ca părinte

”Majoritatea sfaturilor nesolicitate nu fac decât să te invalideze, să te încurce, să te facă să te simți și mai incompetent și nepregătit, pentru că-ți dai seama, cu fiecare sfat pe care-l primești, că ești foarte departe de a ști totul despre copilul tău și despre ce înseamnă să fii un părinte bun. Iar asta te umple de frustrare și de vină, rezultatul fiind că vei fi mereu ca un butoi de pulbere gata să explodeze”, este de părere Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Opinia ei este împărtășită și de Adina Rosetti: ”Presiunea vine din felul în care alegem și reușim să ne raportăm la aceste judecați de valoare și critici din jurul nostru. Cât de mult contează pentru noi? Câtă importanță dăm acestor lucruri? Cât de mult ne lăsăm influențați? De câtă validare avem și noi, la rândul nostru, nevoie? Uneori, suntem cei mai mari critici ai noștri…”   

Sau, aș completa eu, cu câtă incertitudine, lipsă de experiență și îndoială ne luptăm (și numai cine nu este părinte nu știe la ce mă refer): ”Cred că cel mai important aspect legat de presiune nu e ce zice lumea, ci ce ajunge să te deranjeze pe tine. Ce resimți tu ca fiind presiune. Că mi s-a spus să nu mai țin copilul atâta în brațe, că o să văd eu ce pățesc. Am râs și l-am mai ținut un pic. Dar am fost sigură că n-are cum să fie greșit, că locul oricărui pui e la mama lui în brațe. Însă, când o vecină m-a certat că nu i-am pus căciulița, deși era luna mai (eu eram mamă de puțin timp), un pic tot m-am panicat”, își amintește Miruna Ioani.

Cine are de pierdut până la urmă? Din păcate, fix cel care ar trebui să beneficieze cel mai mult de pe urma lor: ”copilul, care stă de dimineață până seara cu acest părinte epuizat, confuz de la atâtea sfaturi, vinovat că nu știe ce e bine pentru micuțul lui”, spune Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Cum combați sfaturile nesolicitate și presiunea cu care vin la pachet:

1. Consultă un specialist!

”Dacă disensiunile în privința educației copilului sunt chiar între părinții, sau în cadrul familiei, nu ar strica niște ședințe de consiliere, fie în interiorul casei efectiv, sau, de ce nu, una mediată de un specialist. Cu toții avem nevoie de o oglindă externă.”

(Ana Pantazescu, psiholog)

2. Ignoră consilierii de ocazie!

”Dacă aș fi din nou proaspătă mamă, aș ignora cu eleganță toate sfaturile de care nu am nevoie, aș ține lângă mine două, trei mame mai experimentate cu al căror stil rezonez și aș fi atentă la copilul meu și la mine. Acolo sunt toate informațiile de care e nevoie. Iar dacă simt tristețe și furie des, aș căuta sprijinul unui psihoterapeut.”

(Ioana Chicet – Macoveiciuc, blogger de parenting și scriitoare pentru copii)

3. Nu-ți pune la îndoială deciziile!

”Nu am ținut niciodată cont de presiunile pur sociale, care de fapt nu au legătură cu copiii, ci cu confirmarea statutului părinților: nu mi-am dus copiii la activități extrașcolare în fiecare zi, nu le-am făcut în fiecare an ziua de naștere la locuri de joacă scumpe, nu le-am cumpărat smartphone în clasa întâi, nu am cerut mai multe teme la matematică, deși majoritatea mamelor s-au organizat în acest sens la ședința cu părinții. Pur și simplu, încerc să fiu sinceră cu mine însămi și să nu fac, pe cât posibil, lucruri în care nu cred doar pentru că așa se face”.

(Adina Rosetti, scriitoare pentru copii și adolescenți)

4. Fii îndulgent cu tine însuți!

”Părinții ar fi bine să înțeleagă și să accepte că sunt și ei oameni. Că vor greși. Nu o dată. Că o greșeală e o greșeală, nu e un capăt de țară. Și mâine este o zi. Învățăm din experiențele noastre ca să devenim mai buni. Uneori mai țipăm. Important e ca mâine să țipăm un pic mai puțin. Uneori n-avem chef de joacă. Putem face altceva în loc. Ceva care să ne facă și nouă plăcere, poate. Părinții să nu se confunde cu asistenții personali ai copiilor lor sau cu sclavii fără scăpare. Sfatul meu, mai ales pentru mame, este să nu se simtă vinovate pentru ceea ce simt. Emoțiile au și ele nevoie de spațiu să existe. Și să nu aștepte de la alții să le fie milă de ele. Nici de la copii să fie recunoscători. Mamele sunt acele ființe care trebuie să aibă grijă, mai întâi, de ele.”

(Miruna Ioani, blogger de parenting)

5. Acceptă ajutorul concret!

”Ajutorul care contează nu sunt sfaturile nesolicitate, ci o supă proaspătă adusă de cineva care vine în vizită, faptul că cineva stă cu copilul tău cât faci o baie sau te scoate la o cafea cât timp partenerul tău plimbă copilul. Nu ezita să accepți un astfel de ajutor atunci când ți se oferă.”

(Ioana Chicet-Macoveiciuc, blogger de parenting și scriitoare pentru copii)

Citește și:

Nicole Kidman: “Când vine vorba de maternitate, nu există bine sau rău, doar copii diferiți.”

Cum ne învățăm copiii să-și comunice corect nevoile

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!