EFICIENȚĂ//

Cu apartamentul la detox

Apartamentul se transformă, cu fiecare zi de izolare petrecută aici, într-un soi de prelungire a mea. Și pentru că am nevoie de ordine interioară, am decis să mă-ntorc la filozofia japonezei Marie Kondo.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum ne facem ordine în gânduri când scăpăm de lucrurile inutile.
– De ce e OK să creăm o iluzie a controlului. 


Da, mărturisesc că mi-e tot mai greu să fac ordine în capul meu, unde se învălmășesc atât de multe gânduri, încât seamănă cu sertarele din bucătărie. O înghesuială de obiecte colorate și lucruri (unele fără rost), așezate într-o dezordine familiară (în care, totuși, pot găsi orice cu ochii închiși). Dar presiunea acestor săptămâni a făcut ca dezordinea din gânduri și stări să nu mai fie nici familiară, nici simpatică. 

Mi-am amintit de perioada în care citisem Magia Ordinii, cartea despre organizare a lui Marie Kondo și cât de bine îmi făcea să ”atac” câte o arie de lucruri din casă. De această dată, provocarea este să-mi fac ordine în gânduri și să-mi dau senzația de control punând la punct spațiul în care trăim 24 de ore din 24. 

O nouă listă de priorități

Ideea de decluttering presupune mai mult decât să facem curățenie sau ordine. Aceea a fost faza inițială, cea prin care am cam trecut toți la începutul izolării. Să renunți la obiectele care nu-ți produc bucurie este sfatul cu care simpatica japoneză a pornit în misiunea ei de a organiza lumea. Să ai răbdare să ții fiecare obiect în mână, să te gândești serios la motivul pentru care a intrat în viața ta și apoi să răspunzi, onest, dacă îți aduce bucurie. Dacă nu, să te desparți de acel obiect mulțumindu-i că ți-a fost de folos în orice fel. Nu este un proces barbar, dimpotrivă. Sunt despărțiri asumate de obiecte care pot deveni o sursă de bucurie pentru altcineva

Iar această perioadă este despre despărțiri. Mă despart de un normal ca să descopăr un nou normal. Și mai este, de asemenea, despre abilitatea noastră de adaptare. Pentru mine, a sosit momentul să fac ordine și să găsesc surse noi, reale și consistente de bucurie. Așa că organizarea casei are un dublu efect: spațiu mai aerisit și mai puțină dezordine în gânduri. Un soi de curățenie generală interioară care pornește, simplu, de la o curățenie exterioară. De fapt, în cazul metodei Konmari, fascinația se naște tocmai din legătura subtilă între exterior (ca prelungire a stării noastre de spirit) și dimensiunea interioară. 

Renunțarea la balast eliberează spațiu pentru esențial. În plus, așa cum ne spune psihologul Ana Pantazescu, există o explicație cât se poate de rezonabilă pentru nevoia oamenilor de a controla mediul domestic în perioada de izolare: ”Când avem o ocupație, suntem activi și orice activitate produce endorfine. Anticiparea faptului că vom termina o sarcină ne face să simțim și plăcere. La nivel emoțional, totodată, ne simțim utili, avem sens, suntem în control. Preluăm frâiele asupra mediului, care uneori poate sa fie o problemă pentru unii dintre noi. Fiind mai relaxați, datorită stării de bine care survine, suntem mai abili în a oferi atenție și acelor lucruri pentru care, până în acel moment, nu ne găseam motivație”.

Haine și obiecte: dintr-o perspectivă nouă

”De fapt, preîntâmpinăm cum putem noi mai bine să se întâmple acele lucruri de care ne este frică. Este modalitatea de coping aleasă pentru a fi într-o iluzie a controlului. Obiectele au sensul simbolului oferit, sunt legătura cu ceva/cineva. Când controlăm lucrurile din jur, nu mai oferim posibilitatea universului de a ne fura ceva. Extrapolând, când renunțăm la unele obiecte, renunțăm și la idei care ne țin în loc”. 

Am început cu dulapurile și recunosc că am trișat puțin metoda care insistă să scoatem toate lucrurile în mijlocul casei și să pornim selecția de aici. Cum n-am idee cât vor dura perioada de izolare și restricțiile inerente, nu știu dacă voi avea nevoie de haine de primăvară sau de vară când voi reîncepe să ies din casă ca înainte. Însă cel mai important a fost să-mi dau voie să scap de lucrurile acelea pe care știu că n-are sens să le păstrez (fără legătură cu anotimpul!), dar totuși nu mă înduram să nici să le dau mai departe ca să ajung la esența garderobei mele
M-am concentrat pe șifonierul principal, iar lucrurile, pe măsură ce-mi treceau prin mâini, m-au făcut să retrăiesc momente care păreau atât de firești pe vremuri: sâmbătă după-masă la shopping, bluza pe care am purtat-o ultima dată acum trei ani. Pe măsură ce împărțeam hainele în trei categorii (de păstrat, de donat, de aruncat) am făcut o trecere în revistă a ultimilor ani. În mod surprinzător, nu a primat nostalgia, ci un val de recunoștință pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit până acum. Odată stabilit că amintirile supraviețuiesc în memoria noastră fără să fie nevoie să le marcăm cu obiecte (haine, în acest caz), devine mai simplu să renunți la îngrămădeala provocată de acestea. Așa cum explică Joseph Ferrari, profesor de psihologie la universitate DePaul din Chicago într-un interviu pentru NY Times, “Acumularea excesivă de lucruri creează haos și dezordine în spațiul în care trăim. Prin urmare, casa devine un mediu stresant”.
 Teoretic, este simplu să înțelegem de ce avem nevoie de case aerisite. Și totuși, să renunți este mai greu decât pare, iar Ana Pantazescu explică de ce conferim conotații simbolice unor obiecte: ”Ne atașăm de unele obiecte, pentru că noi memorăm prin toate cele cinci simțuri, la care se adaugă vectorul timp-spațiu și emoția. Un ursuleț de pluș poate să însemne persoana care ni l-a oferit, cum ne simțeam cu ea, ce am învățat de la ea și, inclusiv, amintiri concrete cu ea. Obiectele devin punți afective pe care le putem traversa oricând. Și să retrăim lucruri cunoscute ne oferă siguranță”.

Mai puțin control, mai mult mindfulness

Bucătăria a fost al doilea spațiu în care am decis să continuu procesul de reorganizare, de această dată fără Marie Kondo în minte, ci raportându-mă strict la nevoile familiei mele. Implicarea emoțională a fost infinit mai mică (iar obiectele-simbol au rămas: o carte de bucate veche, mojarul de la bunica, cuțitul de lemn pentru mărunțit vinete de la mama). În schimb, am organizat frigiderul, spațiile de depozitare și sertarele după criterii obiective și practice. Mi-a făcut extraordinar de bine să am
o imagine clară a rezervelor de hrană și să pot plănui mesele în funcție de alimentele cu termen de expirare mai apropiat. 
Evident, realizez că aici am simțit că pot controla mediul și că pot plănui pe termen scurt (situația fiind de așa natură, încât planurile ne-au fost date peste cap și este cvasi-imposibil să le înlocuim cu altele, din moment ce nu avem date clare despre ce urmează în viitorul apropiat). Mintea mea s-a hrănit din ordinea făcută în spațiul exterior și am uitat complet de stres sau anxietate în timpul în care m-a îndeletnicit cu sortarea obiectelor, de parcă fiecare ustensilă la care renunțam purta în ea o frântură din fricile ascunse în mintea mea. Ana Pantazescu oferă o perspectivă obiectivă: 

Cea mai importantă idee de care încep să mă despart, odată cu hainele nefolosite sau polonicul vechi, este că mă sperie viitorul pentru că nu seamănă cu ceea ce știu. De fapt, așa cum după o sesiune de decluttering vezi lucrurile mai clar, metaforic și literal, viitorul în noul normal ar putea deveni mai axat pe ceea ce avem nevoie cu adevărat, mai limpede și mai simplu. O postare devenită virală pe Facebook spune: „E amuzant cum economia ajunge în prag de colaps când oamenii cumpără doar ceea ce au nevoie”.

Și dacă nu avem în față un colaps, ci o echilibrare de care era nevoie? Dacă vom învăța să ne definim mai ușor prin ceea ce suntem și nu prin ceea ce avem? Împreună cu reducerea poluării la nivel global, poate că și această întoarcere spre nevoile reale este una dintre consecințele de care aveam nevoie și pe care este puțin probabil să ne-o fi asumat din strictă și pură înțelepciune.

Citește și:

Cercetătorii de la Yale au descoperit cea mai eficientă metodă de reducere a stresului și a anxietății

Sunt speriată. Și nu mi-e rușine să recunosc

S-ar putea să-ți placă și…

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

OAMENI THRIVE//

Ada Galeș, actriță: ”Am învățat să ascult și să am compasiune”

OAMENI THRIVE//

Cristian Onețiu, cofondator Life Care: ”Drumul pe care l-am avut are cicatricile lui”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.