În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce este încurajator sistemul medical german.
– Ce riscă oamenii care nu respectă izolarea în Canada.
Deși istoria e ciclică, una dintre constantele crizelor de orice natură este că ne iau prin surprindere. Reacția factorilor de decizie, starea sistemului medical și gradul de implicare civică sunt trei dintre cele mai importante premise care dau tonul modului în care percepem ceea ce se întâmplă în jur. Am dorit să avem o perspectivă de ansamblu asupra modului în care românii stabiliți în străinătate trăiesc pandemia, dacă și-ar fi dorit sau nu să fie în România și care sunt cei mai importanți factori generatori de stres, dar și de optimism.
Alexandra Gogu, IT Service Manager, Praga (Cehia)
”De când a început criza, lucrez doar de-acasă, plimbările în parc au devenit un highlight al zilei, cred că am văzut deja tot ce era pe Netflix și am reușit să reorganizez întregul apartament. Restricțiile, în Cehia, n-au fost la fel de dure ca în România. Măsurile luate au început să fie relaxate treptat, dar încă este obligatoriu să purtăm mască oriunde mergem. Am prieteni care deja au început să lucreze de la sediul companiilor, deși acest lucru nu este încurajat de angajatori.
Cea mai mare teamă actuală cu care mă confrunt este că părinții mei vor contracta virusul și eu nu i-aș putea vizita. Nu i-am mai văzut din decembrie. Dacă m-aș întoarce în România în acest moment, nu știu cum vor decurge lucrurile după relaxarea restricțiilor. O turnură negativă ar impune noi restricții care să nu-mi permită să mă pot întoarce înapoi în Cehia.
Criza a făcut mai simplu de economisit banii. Putem socializa cu alte persoane, dar nu putem ieși la restaurante, baruri, teatre sau cinematografe. În schimb, am început să experimentez diferite rețete și mi-am îmbunătățit dieta. Gătitul a devenit un hobby!
Spitalele din Cehia dispun de echipamente de protecție, încă au capacitate de internare (și nu doar pentru bolnavii de COVID-19). Aș fi preferat să fiu acum în România, de fapt, ar fi trebuit să fiu în vizită, aveam biletul luat. Iar asta ar fi însemnat ca nimic din ceea ce trăim acum să nu fie real. Mă consider, însă, optimistă și lucrurile par să se amelioreze treptat. Numărul persoanelor infectate pare a fi în scădere, însă mi-e puțin teamă că relaxarea restricțiilor în Cehia ar putea avea un efect negativ care ar putea schimba pronosticul în orice moment”.
Annamaria Kuti, manager de distribuție, Fairless Hills (SUA)
”De când lucrez de acasă, sunt mai organizată și mai eficientă. Am timp să mă ocup și de casă și de job. Uneori, reușesc să termin mai repede anumite sarcini decât atunci când eram la birou. Nu mă (mai) stresez în trafic, nu mă stresează cu ce mă îmbrac. Și, pe lângă timp, mai economisesc și bani. De exemplu, taxele de drum și benzina mă costau cam o sută de dolari pe lună.
Am primit mult sprijin de la birou, iar colegii care erau dificili sunt acum mai de treabă. Parcă toți au devenit mai umani, au renunțat la orgolii și au un comportament mai matur. Timpurile grele, pandemia, faptul că s-ar putea ca aici să se termine totul ne face mai umili și mai înțelegători.
Guvernul american depune mult efort să susțină un sistem adecvat pentru toți cetățenii. Fiind plecată de mult, America a devenit țara mea, așa că nu aș vrea să fiu acum în România.
Cred că o schimbare importantă aici va fi în privința drepturilor și a libertății individuale. Guvernul se va implica în viețile noastre de toate zilele și implicarea e necesară în situații excepționale precum cea pe care o trăim, când individul devine neputincios în fața situației. Oamenii poartă măști în public, țin distanța și cred că vom rămâne mult timp alerți și grijulii”.
Daniela Crestiuc, asistent medical stomatolog, Munchen (Germania)
”Inițial, părea distractiv cu copiii acasă, jocuri de familie, Netflix… Apoi, panica s-a cuibărit în inima mea, odată cu rafturile goale din magazine, oamenii care se evitau unii pe ceilalți, ecranele de protecție din magazine, măști peste tot.
Una dintre temerile mele este că va pica sistemul clasic de învățământ. Apoi, mi-e groază că trăim un prezent în care am ajuns să ne dorim un viitor cum a fost trecutul. Paradoxal este că parcă totul a devenit mai ușor. Nu mai am migrenele de altă data, nu mă mai stresez din lucruri simple, nu mă mai interesează ce se poartă (decât dacă este impus de lege!). Am totală încredere în sistemul de sănătate german, acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care am ales Germania. Muncesc în cadrul acestui sistem și, văzând lucrurile și din interior, pot să afirm că suntem protejați.
Din punct de vedere al economiei, nu se resimte încă adevărata criză. Deocamdată, trăim o euforie a necunoscutului și a încrederii că totul va reveni la normal. Personal, însă, cred că avem puține șanse să mai retrăim normalitatea de altă dată. Schimbarea se va produce și va atinge nu doar economia, ci și învățământul și interacțiunea interumană.
Mi-e rușine și greu să recunosc, însă nu mi-aș dori acum să fiu în România. Aflu, de la prietenele mele din Botoșani sau Iași, despre starea de panică, instabilitatea economică, lipsa măsurilor prompte și argumentate din partea autorităților, limitarea drepturilor omului. Aici n-ai nevoie de acte doveditoare ca să mergi să-ți cumperi pâine sau lapte, n-ai nevoie de câine ca să poți ieși la o plimbare. Am avut parte de o izolare mai lejeră. Copiii s-au putut bucura de aer liber, de o plimbare cu bicicleta.
În blocul în care locuim, această perioadă a coincis cu schimbarea ascensorului. Cum avem mulți vârstnici în scară, ne-am mobilizat câțiva vecini mai tineri și am început să le facem cumpărăturile, să le ducem gunoiul, să-i însoțim la medic. Solidaritatea oamenilor, indiferent de statut social sau origine, m-a impresionat”.
Monica Findlay, interpret, Glasgow (Scoția)
”La început, rutina mi-a fost afectată. Nu știam deloc cum va fi a doua zi! Am plănuit pe loc. Și asta te împinge să fii mai creativ. Am încercat lucruri noi, am dezvoltat noi obiceiuri, mi-am găsit timp pentru lucruri pe care le amânam de multă vreme. Cel mai important sprijin vine de la familie și prieteni: comunicare, încurajare, umor și informare.
Cred că ne vom adapta la ce urmează, iar din punct de vedere economic, n-o să mai fim tentați să cheltuim pe lucruri non-urgente. Nu mă gândesc să-mi schimb mașina sau să-mi achimb telefonul, cumpăr produse locale, nu mai fac risipă de alimente.
Criza a adus multă conștientizare: personală, globală, politică. Pachetele de finanțare pentru angajați, amânarea creditelor și a dobânzilor la bănci dau oamenilor răgaz să-și revină”.
Alesandra Macsim, make-up artist, Londra (Anglia)
”Mi-e teamă că nu voi putea călători prea curând și nu-mi voi vedea familia, dar mă sprijină colegii mei, cu care vorbesc în fiecare zi, deoarece trecem prin experiența asta împreună. Deși nu am fost nevoită să apelez la sistemul de sănătate de aici și nu am experiență directă, am încredere până într-un anumit punct. Momentan, cred că sistemul este depășit.
Am încercat să nu mă gândesc la viitor, dar presupun că va dura destul de mult până când totul se va întoarce la normal. Distanțarea socială cred că va exista și când vom reveni la un normal apropiat de cel pe care îl cunoșteam dinainte.”
M.S., jurnalist, Toronto (Canada)
”M-am mutat în Canada de aproximativ nouă luni, lucram de acasă chiar și înainte de criză și încă nu aveam cine știe ce viață socială. Mă deranjează, totuși, că nu mai pot merge la sală.
Mi-e teamă că intrăm într-o criză economică din care ne vom reveni foarte greu. Iar în privința locurilor de muncă, probabil că puține firme vor mai face angajări în următorul an. Mi-e teamă că, la nivel global, nu suntem pregătiți pentru asemenea crize și ăsta e abia începutul.
Tehnologia e cel mai bun sprijin, pentru că mă ajută să țin legătura cu prietenii din toată lumea, fie audio, fie video. Te ajută să nu te mai simți singur, izolat.
În Canada, se investește foarte mult în sistemul medical. După ce s-au confruntat cu SARS, guvernul a făcut un plan de criză și nu a fost neapărat luat prin surprindere. Ca dovadă, deja se anunță planuri de redeschidere a economiei în patru etape. Spre deosebire de alte țări, cel puțin în provincia în care stau (Ontario), lucrurile merg bine. Prefer să fiu aici, acum, pentru că n-am încredere în sistemul de sănătate din România, iar oamenii nu iau în serios măsurile de prevenire. Aici s-a închis aproape tot și se dau amenzi inclusiv pentru statul pe bancă, ceea ce i-a descurajat pe oameni să mai iasă din casă. Probabil ăsta e și motivul pentru care a fost lansat planul de redeschidere. Magazinele dezinfectează zilnic, s-au instalat geamuri la casele de marcat, se intră pe rând în magazin, iar unele au culoarele făcute cu sens unic. Nu se mai acceptă plata cash aproape nicăieri. Persoanele fără adăpost au fost mutate din stradă în centre speciale de îngrijire, iar cine nu respectă carantina și este prins nu numai că primește amendă, dar face și pușcărie”.
L. C., economist, Madrid (Spania)
”Viața mea s-a schimbat din toate punctele de vedere: mă ridic din pat o oră mai târziu, ce-i drept, dar îmi încep munca în fiecare zi la 8.00. Nu mai sufăr ambuteiaje sau înghesuieli în tren, dar nici nu mă mai bucur de o glumă la un mic dejun cu colegele. După-amiezele sunt pline de teme în loc de timp de joacă.
În prima zi în care s-a putut ieși cu copiii în stradă, cei mai muți n-au fost capabili să respecte câteva reguli de bază: distanțarea, grupurile mici și intervalul permis de o oră. Au fost cazuri în care lumea a ieșit dimineață și s-a retras în case seara. Mi-e teamă că nu a servit la nimic timpul pe care l-am petrecut închiși în casă.
În familie, toți am înțeles că e o situație excepțională și e cazul să o facem cât mai ușoară posibil, dacă vrem să-i supraviețuim. Așa că suntem mult mai înțelegători, mai empatici, mai responsabili într-un anume fel. E greu să explici unor copii de patru-cinci ani de ce nu pot ieși mai departe de gardul curții noastre sau că nu pot merge cu mine la magazinul din colțul casei. Cea mică nu articulează frica în cuvinte, dar nu vrea să se întoarcă la școală și repetă doar că e mai bine acasă, în timp ce fiica mea mare crede că e mai distractiv să continuăm toți de acasă munca sau școala.
Am foarte mare încrede în sistemul medical de aici. Problema noastră nu a fost pregătirea medicilor, ci lipsa de previziune care ne-a dus la colaps. Semnale s-au tras, dar cei responsabili de luarea deciziilor nu au fost la înălțime. Pe de altă parte, foarte puțini sunt.
Din punct de vedere economic, situația Spaniei e destul de complicată. Economia începea să dea semne de recuperare și pandemia nu doar a făcut-o să stagneze, ci a provocat o cădere, doar în primul trimestru, cu mai mult de 5%: cel mai slab rezultat din 1970 până acum.
Sunt plecată de 17 ani din România și, cu toate că mă întorc în fiecare an în concediu și urmăresc actualitatea din țară, nu am pulsul lucrurilor. Mă întristează să văd că, în continuare, România e țara superstițiilor, nu a progresului. Cât despre sistemul medical, mă rog doar să nu ajungă nimeni apropiat mie la spital.
Spania trăiește în stradă: ne place să ne vedem la o terasă, la un restaurant bun, să evadăm la un sfârșit de săptămână, să ne bucurăm de frumusețea și cultura țării. La plajă se pare că o să putem merge, dar nu știm dacă vom sta între panouri din plastic. Pe stradă ne vom ocoli, turiști străini nu o să mai prea vedem, se pare. Sunt mulți care nu mai vor să vină și nici noi nu știm cam câți o să (mai) fim dispuși să acceptăm”.
Citește și: