OAMENI THRIVE//

Cristian Onețiu, cofondator Life Care: ”Drumul pe care l-am avut are cicatricile lui”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să vorbești ultimul într-o întâlnire.
– Ce i s-a întâmplat lui Cristian Onețiu când avea 10 ani.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Cristian Onețiu: Știu că poate sună așa… prea comun, dar de fiecare dată când mă trezesc mă gândesc la faptul că am multe lucruri de învățat în ziua respectivă, oameni noi sau vechi de întâlnit, proiecte vechi sau noi pe care să le demarez. Acestea sunt lucrurile care mă trezesc și mă fac să plec de acasă. Iar pe la ora 16:00 – 17:00 mă apucă dorul de casă. Deja mă gândesc la ai mei, la familia mea și la fratele meu, care e departe, îi sun… E un permanent drum, ca de altfel pentru fiecare dintre noi. Dar, cam pe la această oră fac tranziția către casă. Special mi-am pus o oră de sport la 17:00 ca să rup cele două lumi. Pe la 16:30 încep să mă pregătesc, iar la 18:00 parcă s-a transformat o dimensiune în alta. 

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

CO: Teoria spune să faci cele mai complicate lucruri primele, pentru că acolo ai cel mai mult efort, dar ai și mai multă energie. Eu le prioritizez altfel. Le iau primele pe cele care-mi dau energie și-mi plac cel mai mult. Și, în felul acesta, depășesc și anumite lucruri pe care trebuie să le fac și care-mi plac mai puțin. Că nu e o viață perfectă. Uneori, jumătate dintre lucrurile pe care le faci în ziua respectivă nu-ți plac, dar trebuie făcute pentru rolul pe care îl ai. Nici nu pot spune că am văzut un om adult care să facă doar lucruri care-i plac. Viața e un pachet și sarcinile neplăcute fac parte din el. 

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

CO: Îmi fac o analiză a zilei: când, unde m-am simțit bine, cu ce oameni, în ce contexte și de ce m-am simțit bine. Dar, mai ales de ce m-am simțit rău, dacă acest lucru s-a întâmplat din cauza unei neputințe ale mele, anumitor lucruri pe care poate eu le-am generat. Sau pur și simplu așa este relația cu acei oameni. Și încerc să-mi dau seama ce să repet și ce să evit. Pentru că de multe ori viața mai bună nu e neapărat despre a adăuga mai mult, ci trebuie să scoți toxine din ea. Este forma mea de înțelegere pentru Less is more. Acestea pot fi activități, gânduri, oameni, contexte, oportunități false care ți se scot în față… Pentru a reuși să fim consecvenți în viață, trebuie să eliminăm gropile și toate detururile acestea… Obosim foarte mult făcând lucruri de care n-avem nevoie, care sunt inutile. Și pandemia aceasta, cumva, ne-a arătat multora cât de multe lucruri inutile facem, deținem, vrem. Cred că viața mai bună nu e așa o creștere continuă a unui standard de a trăi și a unei stări de fericire, ci și o permanentă conștientizare a ceea ce ai. Nu mai e nevoie să tot pui lucruri în viața ta, de care n-ai nevoie. De multe ori, viața mai bună este când ajungi acasă cu mai multă energie, mai încântat, decât cu bani mai mulți.

TG: Când simți că ești prea stresat sau prea copleșit de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

CO: Trei lucruri simple, accesibile oricui, pe care le am aproape întotdeauna la îndemână: o plimbare în parc, o carte bună și stat 10-15 minute într-o biserică mică, într-un context mai „curat energetic”. Simt diferența între cele trei și de asta le și fac pe toate, pentru că sunt lumi diferite, care echilibrează zone diferite. În parc, natura te corectează, vezi ce simplă e viața… Natura e atât de puternică, încât îți corectează orice abatere. O carte bună parcă îți duce mintea în alte locuri care te ajută să vezi viața dintr-o cu totul altă perspectivă. Iar atunci când stai și te rogi într-o bisericuță de lemn, ascunsă de ochii lumii, parcă n-ai doar doi ochi, parcă ai vreo cinci care văd lumea altfel.

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

CO: Nu prea am gânduri rele… Noi am învățat și în psihologie și în teologie că gândurile rele nu sunt ale noastre, în sensul că nu sunt definitorii pentru esența noastră, pentru cine suntem cu adevărat. Trebuie să fiu conștient că acel gând nu sunt eu. Dacă îmi aduc aminte de treaba asta, primul pas e rezolvat. Al doilea pas practic este să văd dacă gândul acela chiar are vreo amenințare reală sau vine dintr-o anxietate. Dacă nu are realism și iminență, nu are rost să îi dau curs. Iar dacă mă bântuie mai tare, spun o rugăciune scurtă.

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

CO: Îmi dă corpul semne clare că sunt epuizat. Asta mă ajută. De exemplu, senzații corporale de rău, amețeală, tulburări digestive… Eu îmi ascult foarte mult corpul, pentru că la mine, în 24 de ore se vede dacă am exagerat cu munca, cu stresul, cu efortul, cu un anumit tip de atitudine negativă.

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cel de la 20 de ani?

CO: Am mai multe sfaturi să-i dau lui Cristian de la 20 de ani. Dar nu știu cât l-ar ajuta să construiască lucruri… Dacă aș face lucrurile altfel, nu știu dacă aș ajunge tot aici. Drumul pe care l-am avut are cicatricile lui, dar eu sunt foarte încântat de situația de acum așa că mă gândesc că orice sfat ar schimba traseul. Cred că cel mai important sfat pe care i l-aș da ar fi să nu „ațipească” în zona de confort, de conformism, pe care ceilalți o așază atât de dulce pe lângă noi.

TG:  Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

CO: Să vorbesc ultimul. În întâlniri, de multe ori viciam conversația pentru că vorbeam primul, spuneam punctul meu de vedere. Pentru că atunci când ești în ipostaza de antreprenor și ai o afacere a ta sau ești chiar omul influent din întâlnire, ceilalți tind, conștient sau inconștient, să continue sau să nu meargă foarte departe de ceea ce spui tu. Sau uneori să tacă, dacă ideea lor este pe partea cealaltă a baricadei. Și atunci mă străduiesc tot timpul să pun în practică acest lucru. L-am învățat cu fiica mea, atunci când vorbesc cu ea, să o las pe ea să se exprime prima dată. Că dacă te apuci să ai tu opiniile tale, copiii cu atât mai mult încearcă să te mulțumească. Și atunci mi-am dat seama că nu este nicio conversație, că ea zicea ceea ce voiam eu și gândea ce gândea ea.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

CO: Nu fac ceva anume, nu practic nicio formă de antrenare a concentrării. Cred că e un exercițiu. Singurul lucru pe care-l poți face este să închizi ușa la birou și să fii sigur că nu intră nimeni și că te rupi de distrageri. Dacă lucrul pe care-l faci e important și face parte din lista ta, asta e treaba mea să-mi capacitez focusul și concentrarea spre acel lucru. Distragerile sunt inamicul concentrării pe termen scurt. Distracțiile sunt inamicul pe termen lung, prin care concentrarea este întreruptă în a deveni un obicei.

TG: Care este cartea care ți-a schimbat viața?

CO: Au fost mai multe, dar cred că cea mai importantă este Eficiența în 7 trepte, de Stephen Covey. Am citit-o la 19 ani, tradusă de mână, nu era încă apărută în română. O aveam pe două sau trei caiete mari de matematică.  Această carte mi-a deschis ochii spre o nouă realitate, pe care noi cu toții, nu o știam. Exprimarea din carte și ideile erau total altfel. Poate cel mai important lucru pe care l-am înțeles atunci a fost capitolul 2: Begin with the end in mind – „Începe întotdeauna cu sfârșitul în minte”. Și cred că am antrenat această idee permanent, pentru că întotdeauna, când m-am apucat de ceva, am pornit cu viziunea până unde puteam vedea în viitor. Și cred că asta a atras în timp oamenii care voiau să contribuie la călătorie, nu doar azi. E ca la o mașină la care setezi pe GPS destinația și ea încearcă să meargă cu oamenii din interior spre acea destinație.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

CO: Multe… Și când am fost mic, nu vorbesc doar despre maturitate și/sau momentele de impas în business. De exemplu, pe la 10-12 ani, am trecut printr-o boală care a apărut și a dispărut în câteva luni. Practic, cu aparatura de atunci, părea că am un cheag de sânge pe creier și nu se știa ce e, ce se întâmplă… Mi s-a spus inclusiv că pot să mor.  La vârsta aceea a fost ca o trezire, ca un wake-up call devreme, mă întrebam care este sensul vieții, m-am gândit la moarte, la iminența ei, la ce am făcut eu până atunci în lumea asta, dar și la ideea de a te bucura de lucruri. Este foarte greu să conștientizezi la o astfel de vârstă aceste aspecte ale vieții.  Îi vedeam pe ai mei că se supără, că sunt, în mod firesc, foarte îngrijorați. La următoarele analize nu s-a mai văzut nimic.

Apoi a mai fost un moment când ai mei mi-au spus că nu au bani ca eu să plec și să fac facultatea la Timișoara. Timp de două săptămâni m-am resemnat cu ideea de a rămâne la Reșița. În această perioadă s-au stârnit în mine cele mai ciudate și amestecate sentimente. Ba că ar fi ok și că așa e mai bine, ba o revoltă interioară. A câștigat revolta. Așa m-am apucat să vând tot felul de lucruri, mai precis niște sisteme de vacuum pentru a păstra alimentele proaspete și nu mi-a fost ușor. Eu sunt introvert și am ieșit foarte mult din zona mea de confort, pentru că nu aveam așa mare experiență cu oamenii și acest job presupunea să fac prezentări, îmbrăcat în costum mergând în casele străinilor și să reușesc să vând aceste produse. Pe care oamenii le primeau abia când achitau tot, undeva peste doi ani, pentru că produsele erau scumpe și plăteau în rate. Mi se părea greu spre imposibil să strâng banii ca eu să mă pot muta și trăi în Timișoara. Dar am muncit mult, iar acesta a fost examenul meu, sa văd dacă merit eu să ies dintr-o lume și să intru în cealaltă. Iar acest pariu câștigat mi-a dat încredere că soluția este, atunci când vreau să trec la un alt nivel, să mă zbat și să muncesc să merg mai departe.

TG:  Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

CO: O dată la câțiva ani de zile simt că eșuez în ceva. Dacă e vorba de business acum, un an și jumătate. Am investit vreo 250 de mii de euro și am făcut aceeași greșeală pe care le-o spun oamenilor și antreprenorilor să nu o facă: să nu te îndrăgostești de produsele sau serviciul tău, înainte de a-i face pe viitorii tăi clienți să se îndrăgostească de ele. Mi-am dat seama că, oricât de mult știi, mintea joacă un rol mult mai important. Sau să nu spun mintea. Pentru că, de fapt, deciziile le luăm emoțional mult timp, și în demararea unui business, a întreruperii unei colaborări și așa mai departe… Dar, de cele mai multe ori, ne ascundem de partea asta și încercăm să ne justificăm rațional toate deciziile.

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

CO: Citesc sau mă uit la anumite cursuri, fie pe care le livrez, fie că le parcurg ca învățăcel. În general, seara după 22:00, ori mă uit la un film dacă suntem în familia restrânsă, ori e educație.

TG:  Împărtășește-ne un citat care te motivează.

CO: „Viața începe unde se termină zona de confort”. L-am și pus pe perete în birou, am zis să nu uit. Și să nu-mi fac un tatuaj în scopul acesta.

TG:  Ce planuri ai pentru această vară sau pentru acest an?

CO: E un cuvânt amuzant: Staycation. Adică vacanțe pe care le pot face cu mașina la 8-10 ore distanță. Vreau să văd anumite zone ale României, mi-am planificat o călătorie pe la niște prieteni de prin țară. Și mai vrem să mergem în Grecia continentală, unde ne place foarte mult. Cam atât. 

TG: Există o persoană care a fost sau este un role model pentru tine?

CO: Ar fi modelul de comportament cu care noi, toți creștinii, încercăm să ne identificăm de vreo două mii de ani. Dar e un model absolut, foarte greu de atins… Însă pe termen lung încerc să aplic acele lucruri pe care ni le-a lăsat însemnate prin diverse scrieri. E vorba de cel care a schimbat omenirea cel mai mult, Iisus Christos. Încă încercăm sa decriptăm cum am putea să trăim și noi la un alt nivel de conștiință și înțelegere a vieții.

Așa, ca persoană apropiată și contemporană, modelul a fost și este fratele meu, Daniel, cu șapte ani mai mare decât ca mine. În toată viața, fratele meu m-a inspirat și m-a susținut. Când eram mic mă lua în gașca lui de băieți mari, când am pornit câte ceva mi-a salvat fundul, mi-a dat bani când nu am mai avut. Când nu am mai avut eu bani să îi dau înapoi, i-am dat 50 % dintr-o firmă care am zis că o să meargă grozav. Și a mers. Mai mult, a avut încredere în mine și a renunțat la un job foarte bun pentru a-mi fi alături să construim ce avem acum. Și chiar pot să spun că acum avem un moment important de sărbătorit: pe 4 iulie compania noastră Life Care va împlini 15 ani de când suntem pe piața românească. Și pentru asta îi sunt recunoscător și lui, dar și clienților, partenerilor noștri de business și distribuitorilor noștri. Împreună am ajuns să fim astăzi cea mai mare companie cu vânzări directe din sud-estul Europei pe piața de produse bio și să avem nu numai un business stabil, deja cu tradiție și calitate, dar și un business all-weather, viabil în orice anotimp și pentru orice vremuri, cu foarte multe arii dezvoltate, fie ca e vorba de sănătate, produse bio, frumusețe, sport, educație, curățenie și dezinfectare. Am reușit să creăm un business care se extinde continuu, cu o echipă extraordinară, linii de produse de calitate, digitalizare în proporție de 95%, canale de vânzare – toate lucrurile au crescut constant în 15 ani. Chiar în perioada aceasta muncim foarte mult să pregătim o campanie aniversară cu multe oferte frumoase, pentru toată luna iulie. Abia așteptăm să ne bucurăm împreună de acest moment, pentru care am muncit foarte mult!  

TG: Ce iei cu tine, oriunde ai pleca?

CO: Încărcătorul pentru telefon, o carte bună, o periuță și pasta de dinți.

Cristian Onețiu este un om de afaceri de succes, care conduce două companii inovatoare pe piața românească: Life Care Corp și BioLogistic. A avut încredere în potențialul ideilor sale și a riscat totul pentru a le lansa: a vândut cele două apartamente pe care le deținea familia sa.

Citește și:

Monica Cadogan, antreprenoare, owner Vivre: ”Încrederea nu vine ușor și trebuie construită”

Chef Adrian Hădean: ”Am învățat să iubesc eșecul”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Randi, cântăreț: ”Starea de bine, mulțumirea de sine sunt alegeri pe care le facem sau nu”

EFICIENȚĂ//

Ioana Ginghină, actriță: ”Am învățat să trăiesc prezentul”

OAMENI THRIVE//

Robert Diaconeasa, blogger și activist: ”Ce e mai puțin bun transform în câte o lecție”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.