WELLBEING//

Coronavirus: legătura dintre zahăr și imunitate

Descoperă cât de mult contează consumul de zahăr în plină pandemie de coronavirus și cum să faci alegeri alimentare înțelepte, care să îți protejeze sănătatea.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum poți reduce treptat consumul de zahăr.
– De ce este important să citești cu atenție etichetele tuturor produselor pe care le consumi.


Pe măsură ce coronavirusul se răspândește de-a lungul și de-a latul globului, odată cu el se răspândește tot mai mult și un sentiment copleșitor de îngrijorare. Și în vremurile acestea de incertitudine, crește riscul de a cădea în capcana alegerilor alimentare nesănătoase. Cam 75% dintre cei 5.000 de respondenți, care au participat la un chestionar Thrive Global, având ca temă problemele specifice pe care le ridică pandemia de coronavirus, spun că se tem că nu vor putea să-și păstreze obiceiurile sănătoase în circumstanțele actuale. Fie că mâncăm compulsiv din cauza stresului, sau că ne facem stocuri de produse cu termen mare de valabilitate, e foarte ușor să depășim măsura în ceea ce privește aportul de zaharuri. 

Însă mulți oameni nu-și dau seama că există o legătură între zahăr și imunitate, iar evitarea alimentelor dulci, ne poate ajuta să ne asigurăm că imunitatea noastră va răspunde adecvat în cazul în care este ”chemată la apel”. De exemplu, evitarea zahărului poate ajuta la reducerea inflamației cronice susține un studiu publicat de C.D.C și de Harvard T.H. Chan School of Public Health. Inflamația agravează condițiile medicale care sunt considerate a fi cu risc crescut în caz de infecție virală. Iar reducerea consumului de zahăr duce și la scăderea în greutate, deci la combaterea obezității, care a fost pusă în legătură cu infecții virale severe

Așa că n-ar strica să fii cu băgare de seamă și să dai importanță conținutului farfuriei din fața ta, pentru că asta are și alte beneficii, pe lângă menținerea unei stări bune de sănătate; ne poate da sentimentul că deținem controlul, că noi suntem cei care aleg. Pentru că ceea ce se întâmplă în jurul nostru acum scapă puterii noastre de decizie. Astfel încât, concentrându-ne asupra echilibrului nostru imunitar și asupra rezistenței la îmbolnăviri, în măsura în care acest lucru depinde de noi – prioritizând odihna, reducând stresul și da, făcând alegeri alimentare corecte -, ne poate da sentimentul de control, de putere. 

Dacă și tu îți dorești să reduci consumul de zahăr, dar nu știi cu ce să începi, află că poți începe cu pași mărunți (mult mai mici decât ai crede), adoptând sistemul documentat științific al micro-pașilor. Îți propunem trei astfel de micro-pași, cu care poți începe: 

1. Diluează zilnic cu apă o băutură îndulcită, pe care o consumi în mod frecvent 

S-a dovedit științific că zahărul determină o creștere a nivelului de inflamare la nivelul întregului organism, iar asta duce la diminuarea răspunsului imunitar. Adăugă o felie de lămâie în băutura diluată cu apă, pentru mai mult gust. 

2. Începând de azi, elimină un aliment cu zahăr din meniul tău zilnic

70% din întregul nostru sistem imunitar se localizează la nivelul intestinului, ceea ce înseamnă că alimentele pe care le consumăm influențează în mod direct capacitatea organismului de a lupta împotriva îmbolnăvirii. Zahărul slăbește sistemul imunitar, privând de substanțe nutritive bacteriile bune din intestin, iar asta duce la creșterea riscului de îmbolnăvire. Renunță la un singur aliment dulce și asta va afecta semnificativ în bine starea de sănătate a întregului tău organism! 

3. Citește cu atenție etichetele alimentelor pe care le ai în casă, chiar și ale acelor produse despre care crezi că sunt sănătoase 

Multe alimente, printre care și cerealele de la micul-dejun, sucurile din fructe, gemurile și dulcețurile, chiar și pâinea, au un conținut ridicat de zahăr, în ciuda faptului că pe ele scrie că sunt sănătoase. Citind etichetele cu atenție, vei fi mult mai bine informat și vei putea alege o altă marcă sau vei putea opta pentru ceva cu adevărat sănătos, atunci când constați că sănătos este doar strategia de marketing a respectivului produs. 

Citește și:

De ce poftești la cartofi prăjiți când ești obosit?

Legătura dintre hrană și fericire

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

În plină pandemie de coronavirus, dezinformarea pune în pericol sănătatea publică

Products and ingredients containing omega 3 acids and dietary fiber, healthy nutrition and acid diet concept
WELLBEING//

Ghidul Thrive: totul despre nutriție

WELLBEING//

Coronavirus: Cum să mănânci pentru a-ți întări sistemul imunitar

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.