EFICIENȚĂ//

Cele mai utile 5 aplicații Google pentru o vacanță reușită

Dacă te pregătești de o vacanță într-o insulă exotică sau pentru un city break la o distanță de câteva ore de casă, înainte de a-ți face bagajul, nu uita să descarci și aceste aplicații de la Google! Îți vor face viața mult mai ușoară și te vor ajuta să profiți la maximum de timpul petrecut acolo!


În următoarele 4 minute vei afla:

– Cum te poți orienta într-un oraș străin atunci când nu ai conexiune la Internet.
– Ce aplicație te poate ajuta să afli totul despre orice, făcând doar o poza.


1. Google Assistant

Trebuie să recunosc că toată viața am visat să am un asistent personal și să am libertatea de a călători spontan, ori de câte ori am chef. Ei bine, călătoriile spontane mai au de așteptat (cel puțin până când va mai crește fetița mea), dar asistentul personal… ei bine, se pare că am unul chiar pe telefon. Google Assistant îți poate furniza informații despre locuri, oameni și lucruri, despre cum va fi vremea mâine, când va răsări și când va apune soarele, la ce oră este programat următorul zbor și câte și mai câte… Și nu e nevoie să tastezi nimic, pentru că Google Assistant îți recunoaște vocea (fiind disponibil în peste 30 de limbi). Deci: ”Hey, Google, cum spun în flamandă: Nu-mi plac zilele de luni?”.

Poți vedea cum funcționează aici.

Google Assistant este disponibil pe iPhone și Android.

2. Google Maps

Sunt sigură că ai mai folosit Google Maps de nenumărate ori (eu una devin ușor nostalgică, atunci când mă gândesc cum umblam la primele mele ieșiri din țară cu o hartă de dimensiunile unui prosop de plajă, pe care o răsfiram în mijlocul străzii, încercând să-mi dau seama cum ajung la gară sau la nu știu ce muzeu). Ei bine, în 2020 lucrurile sunt mult mai simple: acum poți obține aceste indicații (fie din postura de șofer sau de pieton), cu ajutorul opțiunii Live View care folosește realitatea augmentată (AR) pentru a-ți indica și recomanda cel mai accesibil drum: săgețile și instrucțiunile apar suprapuse pe imaginile reale pentru a te ghida către destinație. În plus, poți salva offline hărțile orașelor în care călătorești, astfel încât, chiar dacă n-ai conexiune la Internet, nu ești în pericol să te rătăcești. Așadar, poți găsi cele mai ascunse baruri și cluburi, poți obține informații despre magazine, muzee sau restaurante apăsând pe cardul care apare pe ecran pentru a vedea fotografii, pentru a citi recenzii de la alți turiști sau pentru a afla informații despre prețuri și programul de funcționare.

Poți vedea cum funcționează aici.

Google Maps este disponibil pe iPhone și Android.

3. Google Lens

Datorită celor mai noitehnologii și AI, Google Lens te ajută să cauți rapid informații despre ceea ce vezi și să interacționezi cu lumea din jurul tău. Cum funcționează? Deschizi aplicația și ții camera îndreptată către numele unei străzi, către o mașină vintage, o ținută din vitrina unui magazin, un meniu într-o limbă străină sau către plantele dintr-o grădină botanică, iar Google Lens te ajută să afli mai multe despre obiectul respectiv. De exemplu, mie mi-a fost de ajutor în Palma de Mallorca, atunci când am ajuns în fața unui magazin cu ținutele unui designer local, dar care urma să deschidă abia a doua zi (când, ați ghicit, eu aș fi fost deja în drum spre casă). Dar pentru că rochia înflorată din vitrină m-ar fi bântuit până la adânci bătrâneți (sau cel puțin până în următorul sezon!), Google Lens mi-a venit în ajutor și mi-a dat informația prețioasă: o rochie asemănătoare se afla la doar un click distanță, pe un site cu creații ale designerilor spanioli și era și la reducere!  

Poți accesa Google Lens și în alte aplicații: Google Photos, Google Search, Google Assistant.

Poți vedea cum funcționează aici.

Google Lens este disponibil pe iPhone și Android.

4. Google Translate

Cu ajutorul acestei aplicații, poți comunica cu ușurință în cel puțin o sută de limbi, vorbind sau tastând. Traducerea vizuală din aplicație îți poate furniza instantaneu interpretarea oricărui text scris, din orice limbă, doar folosind camera de pe telefonul tău. De exemplu, dacă vrei să mănânci într-un restaurant frecventat de localnici și nu există nici un meniu în engleză (și nici vreun chelner care să te ajute în acest sens), Google Translate te va ajuta să eviți orice gafă atunci când comanzi de mâncare sau când întrebi unde e toaleta. În plus, poți conversa cu ușurință cu localnicii, pur și simplu pasându-le telefonul. Bineînțeles, și Google Translate funcționează offline, așa că înainte de a pleca de acasă sau de la hotel poți descărca pachetul cu limba destinației unde urmează să călătorești.   

Poți vedea cum funcționează aici.

Google Translate este disponibil pe iPhone și Android.

5. Google Arts & Culture

Pune laolaltă și-ți face accesibile comorile, poveștile și informațiile din peste 1.800 de instituții culturale și locații gastronomice din 80 de țări. Practic, această aplicație reprezintă intrarea ta online către orice muzeu sau galerie, pentru că îți facilitează accesul către imagini hi-res ale unor celebre opere de artă din peste 150 de muzee și galerii din toată lumea. Aplicația include un tur al mai multor muzee faimoase, astfel încât poți accesa opere de artă, le poți admira în detaliu (aducându-le în prim-plan) și poți afla informații despre artiști, ca și cum te-ai fi bucurat de un tur ghidat al muzeului sau galeriei respective. În plus, accesând opțiunea ”în apropiere”, poți afla ce muzee sunt deschise în preajma ta.

Dar ”cultura” nu se rezumă doar la opere de artă, ci include și ofertele restaurantelor. Cu alte cuvinte, 32.000 de imagini, de la opere de artă la feluri de mâncare tradiționale.  Poftă bună și o călătorie minunată!

Poți vedea cum funcționează aici.

Google Arts & Culture este disponibil pe iPhone și Android.

Citește și:

Vacanțele mici și dese, cheia marilor succese

Obiceiuri simple care te vor ajuta să te simți bine în 2020

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

SELF-IMPROVEMENT//

5 motive ca să-i dai copilului tău o alocație lunară

EFICIENȚĂ//

De la munca de acasă la munca la birou: cum să faci trecerea mai ușor

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.