SELF-IMPROVEMENT//

Cele 7 vârste ale iubirii la copii

Traseul emoțional de la bebelușul dependent la adolescentul rebel.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este legătura între vechile triburi și găștile adolescenților de astăzi.
– De ce crizele copiilor de trei ani sunt de fapt ocazii de consolidare a relațiilor cu părinții.


Am întâlnit mulți părinți năuciți de schimbările prin care trec copiii lor. Îi ascult cu interes, de fiecare dată. Recunosc etape și le retrăiesc cu empatie sau, dacă au copii mai mari decât al meu, arunc o privire peste gard, în viitor.

Specialiștii în neuroștiințe au explicații pertinente, care ne ghidează pe parcursul acestei călătorii, însă până la detaliile științifice, rămân furtunile emoționale pe care le trăim, ascunși sub aceeași umbrelă, și noi, adulții și ei, copiii. Poate cel mai greu de dus sentiment este cel de ireversibilitate a timpului. 

Copilul tău nu va mai avea niciodată sub cinci kilograme, iar dacă acum se măsoară, în oglindă, cu tine să vadă dacă te-a întrecut în înălțime, așa cum face al meu, începi să înțelegi că timpul chiar zboară. Resping ideea unei nostalgii fără sens și aleg să îmbrățișez, pragmatic, prezentul. El crește, eu îmbătrânesc. Dar să fim serioși: niciodată nu vom fi mai tineri decât azi! Și, probabil, natura are felul ei de a pune problema, astfel încât trecerile și schimbările din viața noastră să aibă, în continuare, o logică firească (și pe alocuri cinică). 

Harta iubirilor pe care le traversează un copil ilustrează perfect trecerea și continuarea vieții. Ne arată cât de mult câștigăm dacă trăim fiecare moment la vremea lui și cât de sănătos este să rămânem ancorați în prezent, trăindu-l cu intensitate și acceptare. Ne-am așezat la o cafea virtuală cu Diana Stănculeanu, psihoterapeut, pentru a determina punctele-cheie pe care le trăim alături de copiii noștri și pentru a înțelege cum evoluează iubirea lor, odată cu ei. Care este rolul nostru pe tot acest parcurs și cum se închide cercul vieții, doar pentru a se rostogoli mai departe cu noi protagoniști.

Privilegiul exclusivității

”Prima mare poveste de dragoste din viața noastră este cu părinții noștri. Ca părinți, probabil că puține sunt momentele în care ne simțim mai iubiți, mai valoroși, mai speciali, mai utili și mai ”neînlocuibili” precum acelea în care copilașul nostru ne privește cu ochi mari și blânzi, întinde brațele către noi, se luminează când ajunge la pieptul nostru pe care îl strivește cu cea mai caldă și dragă greutate din lume. Atenție – în viața copiilor noștri vor urma multe povești de iubire, în cele mai multe dintre ele ne vom regăsi în câte un rol, dar aceasta este singura în care avem exclusivitate. 

Primele tatonări ale lumii

”Mai rapid decât am crede, în romanul de iubire al vieții copiilor se scrie al doilea capitol: cel cu mediul înconjurător. Ajutat de primii pași și primele cuvinte, copilașul descoperă (încet, încet) lumea largă, experimentând-o cu toate simțurile și etichetând-o cu cele mai drăgălașe cuvinte stâlcite; casa devine jucăria supremă, oalele din bufetul mamei sunt mai fascinante decât orice mașinuță, iar șurubelnițele din sertare întrec în popularitate piesele de Lego. Prima poveste de iubire nu este uitată, însă: cu fiecare pas pe care îl face către a descoperi universul, copilașul întoarce capul pentru a se asigura că părintele său îl urmează îndeaproape. Prima iubire nu doar că nu este uitată, ci pe ea și cu ajutorul ei se construiește cea de-a doua.”

Imposibila vârstă de trei ani

”Vârsta de trei ani ne face cadou a treia poveste de iubire: cea cu sine însuși. Copilul se descoperă ca individualitate separată de părinții săi, descoperă cuvintele cheie ale întregii sale vieți: eu, al meu, pentru mine și acum

Tantrumurile și crizele de furie tipice acestei vârste vor fi tot atâtea oportunități pentru prima iubire, părintele, să intre iar și iar în scenă, aducând calm, alinare, confort și liniștire.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Identitatea de gen

”Preșcolaritatea mai dă părintelui o șansă. Atenție: părintelui, nu părinților! Căci fiecare copil se descoperă ca fetiță sau băiat și începe să judece întreaga lume din perspectiva identității de gen în plină construcție, trăind o a patra poveste mare de iubire: cea cu părintele de sex opus. Este ceea ce l-a făcut pe Freud să aducă accentele oedipiene în psihologia dezvoltării copilului mic.”

Primele prietenii reale

În povestea de iubire cu numărul cinci, personajul principal este cel mai bun prieten / cea mai bună prietenă. Școlarii noștri dragi vor accepta să facă doar acele lucruri pe care le fac și prietenii lor cei mai buni, cu care jură că vor avea relații de prietenie eterne. Mergem în tabără doar dacă merge și prietenul cel mai bun, facem sport doar dacă face și prietenul cel mai bun, aleg să mă joc ce se joacă și prietenul cel mai bun… Totul în viață se decide în funcție de asta. 

În această poveste, părintele este salvat căci el oferă alinare și șterge lacrimi în momentele în care relațiile ”veșnice” de prietenie se găsesc în momente temporare de blocaj sau conflict, în acele 15 minute în care, suspinând în brațele noastre, copiii noștri școlari promit pe tot ce au mai sfânt că niciodată, dar niciodată, nu vor mai acorda încredere și afecțiune celui/celei ce s-a transformat din ”cel mai bun prieten” în ”dușman pe viață”.

Începutul sfârșitului

”În povestea de dragoste cu numărul șase, obiectul iubirii este unul colectiv: gașca. De acolo se culege noul standard de viață, de acolo se dă ora exactă, acolo se decide noua ordine morală a lumii. Și nimic din ceea ce ar spune un părinte nu poate să schimbe asta. Ba mai mult, dacă ne dorim copii care să devină stăpâni pe viața lor, capabili să-și genereze principii solide după care să-și guverneze propriul destin, autonom și (la un moment dat și) responsabil, nici nu e de dorit să încercăm asta

Această poveste de dragoste este începutul sfârșitului pentru noi, părinții. Dacă în toate celelalte ne-am găsit un loc, fie el și secundar, dar întotdeauna pozitiv, în aceasta suntem transformați în personajul negativ, care trebuie să iasă din scenă. Proaspătul adolescent își va contesta părintele cu toată forța hormonilor explodați în corpul său chinuit de pubertate, va funcționa acasă cu toată blazarea și tot plictisul serotoninei prăbușite din creierul său în sevraj după neurotransmițătorii fericirii, va trânti uși cu tot avântul unei dopamine în căutare de risc, noutate și extravaganță.

Specialiști în neuroștiințe și evoluționism vin și ne explică această schimbare dramatică de narațiune. Ei sunt cei care ne reamintesc că, în trecutul nu foarte îndepărtat al speciei umane, adolescența nu era etapa finală a copilăriei ci puncta deja mijlocul vieții. Ființele umane de 14, 15 ani, numite acum adolescenți, cu roluri desemnate de copii ascultători și elevi responsabili, aveau atunci misiuni complet diferite: să ducă specia mai departe, procreând cât se poate de repede și de mult, să țină specia în viață, vânând și pescuind, apărând-o de prădători cu două sau mai multe picioare. Era important să facă asta repede, pentru că viața, în urmă cu câteva mii de ani, nu era atât de lungă și nici atât de sigură precum în vremurile ce le trăim acum. 

Era greu să faci asta rămânând în tribul parental. Era nevoie de plictiseală în raport cu rutinele familiare din trib, era nevoie de contestarea șefilor de trib (părinții/înțelepții comunității) pentru a se putea naște dorința de a avea propriul trib, condus după propriile reguli. Era nevoie de ”înhăitarea” (gașca de azi) cu alte ființe umane la fel de plictisite de vechi și de dornice de nou, ca să ne asigurăm șansele în ecuația supraviețuirii (în sălbăticie omul nu este făcut să răzbească singur, are șanse mult mai mari alături de alți oameni). 

Așadar, ființele umane de 14-15 ani de atunci și de acum împart aceeași biologie, ce generează aceleași nevoi și impulsuri. Ce s-a schimbat? Restul lumii și, odată cu ea, așteptările noastre față de ființele umane de 14-15 ani. Programate să plece de acasă, să se înmulțească și să vâneze, astăzi li se recomandă să stea cât mai mult într-o casă ale cărei reguli vechi trebuie respectate, să-și admire părinții pe care sunt construiți să-i demitizeze și să-i conteste, să țină cât mai multe haine pe un corp ce se cere arătat și să-și inhibe orice impuls de protest și afirmare de sine.”

Reîntoarcerea la exclusivitate (în noua paradigmă)

”În mijlocul acestui tumult, se naște și ultima poveste de dragoste din viața noastră de copii – aceea cu un EL sau o EA; o poveste pe care o vom exersa până când ni se va părea că am construit-o atât de bine și frumos încât cei doi iubiți decid că nu-și mai sunt de ajuns în acest rol și aleg să-l completeze cu cel de părinți. Și iată cum se închide cercul. 

Însă, odată cu el, se naște șansa ca, deveniți părinți, copiii noștri să-și amintească din nou de noi, primele lor iubiri, și să ne facă loc din nou în această poveste de viață atât de complicată, dar atât de frumoasă.” 

Diana Stănculeanu este psihoterapeut și expert național în sănătate mintală. Colaborează cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei. Este formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor al platformei paginadepsihologie.ro.

Citește și:

De ce se culcă adolescenții târziu?

Ultimul clopoțel n-a mai sunat pentru mai multe generații de elevi

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 motive ca să-i dai copilului tău o alocație lunară

SELF-IMPROVEMENT//

5 moduri în care ți se schimbă viața după ce devii mamă

EFICIENȚĂ//

Avantajele programului de lucru flexibil pentru părinți

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.