WELLBEING//

Ce înseamnă Thrive?

Dacă vei căuta în dicționar, vei afla că în engleză verbul to thrive înseamnă a prospera, a te dezvolta sau a evolua într-un sens pozitiv, pe scurt, a înflori. Cu alte cuvinte, a trăi o stare de bine, care presupune armonie, împlinire, prosperitate, succes.


În următoarele 3 minute vai afla:

– Cum poți să-ți redefinești noțiunea de succes.
– De ce alegerile, aparent dificile, sunt de fapt foarte simple.


Însă, în zilele noastre, succesul pare să fie legat de criteriile sociale ale reușitei pe plan profesional, material, familial, iar asta vine la pachet cu o doză de presiune care creează anxietate. Trăim în permanență presiunea de a fi performanți la locul de muncă, părinți model, parteneri ideali. Și pentru că una dintre mantrele societății noastre este ”câștigi ceva, pierzi ceva”, succesul nostru se măsoară în sacrificiu: ne sacrificăm timpul liber pentru a avansa în carieră, sacrificăm ore de somn pentru a petrece timp cu cei dragi sau pentru a ne lucra corpurile la sală, ne sacrificăm visele și pasiunile pentru a ne conforma parametrilor sociali ai succesului. Cu alte cuvinte, atingerea succesului pare să ne pună mereu în fața unor alegeri dificile.

Pe www.thriveglobal.ro vei descoperi că succesul poate fi redefinit și că alegerile sunt, de fapt, mult mai simple. Că, mai importantă decât prosperitatea financiară, este starea de bine. Că stresul permanent nu este neapărat motorul reușitei și eficienței. Că uneori corpul nostru, la capătul puterilor, ne trimite semnale de alarmă pe care trebuie să le identificăm corect și, prin urmare, să nu le ignorăm. Că persoanele care se bucură cu adevărat de succes sunt cele care ies din birouri și se plimbă pe stradă, intră în contact cu oameni reali și cu nevoile lor, căutând idei care să satisfacă aceste nevoi. Că uneori e nevoie să deschizi fereastra și să-ți închizi telefonul. Și, dacă tot a venit vorba de telefon, noi te vom sfătui cum să dezvolți o relație sănătoasă cu tehnologia, care n-ar trebui să ne fie nici dușman și nici stăpân, ci un aliat (bineînțeles, toate articolele noastre sunt bazate pe studii, date științifice și opiniile autorizate ale specialiștilor).

Pentru noi, redefinirea succesului începe cu redefinirea priorităților. Iar cea mai importantă prioritate ești chiar TU. De aceea, trebuie să înveți să fii mai indulgent și mai bun în primul rând cu tine, să-ți accepți vulnerabilitățile și să privești fiecare eșec ca pe o lecție și ca pe o oportunitate de a te dezvolta. Așa cum spunea și un citat de la rubrica Oameni Thrive, ”nu aștepta perfecțiunea!”.  Pentru că, mai importantă decât atingerea ei, este starea ta de bine. So keep thriving!

Citește și:

Actuala criză a somnului
UnplugYourself, o campanie Thrive Global România

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Bill Gates își atribuie succesul acestor 3 abilități

SELF-IMPROVEMENT//

4 schimbări de perspectivă care te vor ajuta să transformi eșecul în succes

OAMENI THRIVE//

3 factori care l-au făcut pe Kobe Bryant unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.