În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce cinismul nu e cool.
– Care sunt demonii care îți compromit starea de bine.
Dacă specialiștii în sănătate mintală i-au dedicat deja un loc aparte, separat, în dicționarul afecțiunilor psihice și trag un semnal de alarmă cu privire la recurența crescută a acestei afecțiuni, la nivelul mentalului colectiv, în țări precum România, burnout-ul este încă privit cu suspiciune, confundat cu lenea sau cu slăbiciunea. În același timp, se analizează legăturile dintre burnout și stres, depresie, anxietate sau traumă, alte diagnostice din ce în ce mai des întâlnite pe cărțile de vizită mai puțin formale din companiile zilelor noastre.
Burnout-ul este mai mult decât conținutul și cantitatea efectivă de muncă, este relația și starea noastră emoțională în raport cu munca. Nu este doar stresul în sine, ci este un stres pe care noi nu-l mai putem gestiona, fiind în legătură directă cu resursele persoanei și cu experiențele ei de viață. Deși nu putem nega factorul exterior generator de stres, nu putem diminua nici diferențele dintre oameni, supuși fiind la aceiași factori de stres. De aceea este necesar să privim, întotdeauna, din prisma relației.
Pentru a fi diagnosticat cu burnout trebuie să bifezi, în principiu, trei condiții – să te simți epuizat, să te simți rupt emoțional de mediul tău profesional și să ai sentimente de negativism și cinism față de acesta, coroborat cu un randament din ce în ce mai scăzut.
Burnout-ul poate afecta orice categorie profesională și poate fi ușor reperat atunci când observăm entuziasm și interes mai scăzut, depresie, cinism, oboseală, plictiseală, descurajare, epuizare emoțională, depersonalizare, lipsa compasiunii și a sentimentului de împlinire profesională.
Toate acestea ne sunt într-o măsură mai mică sau mai mare cunoscute. Cu toții am trecut, măcar o dată, prin perioade de oboseală acută, însă nu toate au durat atât de mult și au fost atât de intense cât să se transforme în ceea ce astăzi numim, ca la carte, burnout. Ce face diferența? De multe ori intensitatea și durata. Este necesar să ne uităm la numărul de ore muncite, la timpul alocat pasiunilor noastre, la timpul pe care îl petrecem în familie sau cu prietenii, dar mai mult decât atât cred că este esențial să ne uităm la relația noastră cu munca și la ce ne dorim să obținem prin intermediul ei. Pentru că într-un fel mă raportez la muncă atunci când lupt pentru supraviețuire și în alt fel mă raportez la muncă atunci când îmi doresc ca ea să fie o parte coerentă din mine însămi. Într-un fel mă raportez la muncă atunci când ea mă completează, firesc, și în alt fel atunci când munca este un mod de evadare sau de fugă de la alte probleme cu care nu vreau să intru în contact – depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, nesiguranță. Într-un fel mă raportez la muncă atunci când mă simt văzut și respectat și în total alt fel atunci când mă simt abuzat. Într-un fel se creează relația mea cu munca atunci când mă identific cu ea, când îmi vine greu să separ rezultatele de mine însumi, și în alt fel mă raportez la ea când ea constituie doar una dintre multiplele mele forme de exprimare și când pot vedea reușitele și eșecurile ca un parcurs firesc. Munca este, desigur, un aspect important al vieții noastre, iar nevoia de a găsi sens în ceea ce facem este din ce în ce mai mare, însă sacrificiul bunăstării noastre pentru muncă este o direcție opusă de care trebuie să ținem cont.
Nevoia de a fi văzuți și de a conta, relația cu munca
Mai mult ca înainte, pentru mulți dintre noi, munca nu este doar o sursă de venituri, ci o modalitate prin care facem ceva care să ne mulțumească, un mod prin care lăsăm ceva în urmă. În acest context, burnout-ul poate apărea nu doar de la muncă prea multă, ci și de la o muncă care nu ne aduce provocările de care avem nevoie să creștem, de la relații nesatisfăcătoare, de la neglijența constantă a nevoilor proprii sau de la un mediu toxic, în care simțim că nu contăm sau de la presiunea prea mare pe care o punem pe noi înșine. Ce ai răspunde, simplu, dacă te-aș întreba care este relația ta cu munca? Ai considera că există o relație echitabilă, mulțumitoare, sau una disproporționată? Ce îți aduce? Ce te aștepți să-ți aducă? Ce oferi tu? În ce parte se înclină balanța și ce ai mai avea nevoie pentru ca lucrurile să fie mulțumitoare? Ce ai fi dispus să faci în această direcție?
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Când relația noastră cu munca este proastă, inechitabilă, când nu facem ceea ne place și simțim că nu suntem apreciați pentru ceea ce facem, sau când ne așteptăm să ne ofere mai mult decât ne poate oferi, șansele de a ajunge la burnout cresc. Starea de nemulțumire se acumulează, nivelul de insatisfacție crește și, dacă această situație se permanentizează, burnout-ul este la un pas distanță.
Credințe false
Deseori moștenim multe credințe neadevărate în raport cu noi înșine, cu ceilalți, dar și în raport cu munca noastră. Din seria gândurilor dezadaptative se numără o frică extrem de mare de eșec pe care îl asociem cu lipsa noastră de valoare, gândul că nu avem cum să contăm pentru ceilalți (deci și în ochii angajatorului), impresia că valoarea este direct corelat cu munca exagerată și că, dacă nu ne epuizăm, nu putem avea succes, credința că dacă nu suntem cei mai buni în ceea ce facem trăim degeaba. Există o multitudine de credințe eronate pe care le putem avea în raport cu munca și de care nu suntem mereu conștienți. De aceea, poate este important să punem aceste credințe sub lupă, să discernem situațiile particulare de generalizări pe care le transformăm în axiomele propriei vieți. Pentru că, de fapt, adevărul este că putem avea valoare și atunci când nu luăm premiul întâi, și atunci când greșim. O situația particulară nu reprezintă nicidecum întreaga noastră existență și cu atât mai puțin nu este corelată cu valoarea noastră.
E important ca, atunci când ne gândim la muncă, să ne gândim ce experiențe ne-au influențat de-a lungul timpului și cum și-au pus amprenta asupra modului în care ne raportăm astăzi la aceste aspecte. Doar dând la o parte acest balast pe care îl purtăm cu noi, putem să ne raportăm la contextul specific în care ne aflăm și să analizăm, mai obiectiv, ce ne dorim, ce nevoi avem și ce suntem dispuși să facem în acest sens. Vreau un job mai bun pentru că nu sunt mulțumit aici unde sunt sau pentru că am crescut cu convingerea că niciodată nu sunt destul de bun și vreau să îmi (le) demonstrez că sunt?
Cinismul, perfecționismul și ceilalți demoni care ne viciază starea de bine
Din credințele false care ne însoțesc, uneori pe nesimțite, izvorăște cel mai adesea perfecționismul. Îi dedic un loc aparte pentru că perfecționismul este de multe ori antecamera burnout-ului. Nu numai că ne face să punem foarte multă presiune pe noi înșine, dar nici nu ne influențează rezultatele în mod pozitiv. De cele mai multe ori, ne demotivează și ne face să uităm că, fără greșeli, nu există evoluție. Perfecționismul este orientat către ceilalți, nu către noi, și este în consecință autodistructiv. „Perfecționismul nu reprezintă cheia succesului. În realitate, cercetările arată că perfecționismul îngreunează performanța. Perfecționismul este corelat cu depresia, anxietatea, dependența, cu o încremenire a vieții sau cu oportunități ratate”, spune Brene Brown în cartea ei „Îndrăznește să conduci” (editura Curtea Veche, 2019).
Perfecționismul individual se combină adesea cu cinismul colectiv. Dacă ești într-un mediu în care nu există respect, în care este mai ușor să fii cinic decât sincer și deschis, gândește-te de două ori dacă ești în mediul potrivit, cum se face că ai ajuns acolo și cum ai putea să-l schimbi. Cinismul și sarcasmul sunt efectele exterioare ale unui perfecționism atât de mare care a condus la imobilizare. Cine nu are curajul să încerce, va avea tot timpul destulă îndrăzneală să critice. „Cinismul și sarcasmul sunt veri buni care stau pe locurile ieftine din spatele sălii. Dar nu îi subestima – adesea, în drumul lor, produc valuri de sentimente rănite, furie, confuzie și ranchiună. Am văzut aceste comportamente distrugând relații, echipe și culturi atunci când sunt modelate de oamenii aflați la cele mai înalte niveluri în grup și/ sau când sunt lăsate necontrolate”, remarca Brene Brown în cartea ei „Îndrăznește să conduci, despre vulnerabilitatea și organizații.
Citește și:
24 de moduri să te energizezi rapid când te simți epuizat
5 moduri simple de a combate stresul