SELF-IMPROVEMENT//

Autocompasiunea funcționează acolo unde autodisciplina dă greș

Iubirea de sine e mai mult decât o expresie frumoasă.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum rezolvi conflictul dintre logică și emoții.
– De ce trebuie să fii mai blând, mai bun și mai indulgent cu tine.


Recunosc, am depășit deadline-ul pentru acest articol. M-am supărat că n-am reușit să mă concentrez îndeajuns și n-am fost autodisciplinată, m-am criticat, m-am scuzat… Suntem cu toții atât de buni atunci când vine vorba să ne criticăm pe noi înșine… Dar apoi mi-am spus: „Sunt sigură că voi reuși pentru că-mi face plăcere să scriu”. În momentele dificile, trebuie să ne reamintim, la nivel emoțional, de ce avem de bifat o sarcină. La final, vom avea satisfacția că, fie ne-am impresionat șeful, fie am obținut bonus vacanța aceea de vis sau poate am mai dobândit o competență. Oricare ar fi motivația, atunci când alegi ceea ce vrei să faci și nu faci doar pentru că cineva ți-a spus că trebuie, succesul este garantat.

Însă, într-o societate în care fericirea, împlinirea și succesul se bazează pe lucruri bine făcute și obiective îndeplinite, autocompasiunea funcționează ori de câte ori autodisciplina dă greș. Este ca și cum am pune în antiteză ceea ce simțim cu ceea ce gândim, emoțiile cu rațiunea, ceea ce ne îndeamnă inima să facem versus ce știm că trebuie să facem.

De la începuturile omenirii, instinctele primare erau fuga sau lupta. Astăzi, însă, lucrurile stau diferit.

Autocompasiunea, între grijă și respect

A avea compasiune pentru propria persoană pleacă, de fapt, de la a avea compasiune pentru cei din jur. Amintește-ți cum te-ai simțit când ai văzut un om al străzii suferind? L-ai observat sau ai trecut nepăsător pe lângă el? Compasiune este atunci când îi observi suferința, dar mai ales atunci când o înțelegi. Te îngrijorează, simți că ai vrea să-l ajuți și poate chiar o și faci. Să ai compasiune înseamnă să realizezi că eșecul și imperfecțiunea sunt reale și fac parte din viață.

Autocompasiunea este fix același lucru doar că atenția este îndreptată spre propria persoană. Atunci când ai un moment dificil, greșești sau observi la tine ceva care nu-ți (mai) place, în loc să te critici, spune-ți: „Trec printr-un moment dificil”, „Ce pot face pentru a avea grijă de mine?”, „Ce pot face diferit data viitoare?”.

Autocompasiunea este un antidot pentru autocritică (domeniu în care cred că am primi medalie). Nu de puține ori mi-am spus: „Ce proastă sunt!”, „Hai că sunt chiar varză!”, „Nu sunt în stare de nimic!”, atunci când am greșit sau când ceva n-a ieșit așa cum aș fi vrut. Ei bine, cuvintele dor și, tot folosindu-le, uneori chiar și mecanic, nu fac altceva decât să-mi saboteze stima de sine și să mă facă să-mi pierd încrederea. Rolul autocompasiunii este să regleze cu blândețe și să aline o nereușită, o dezamăgire și chiar și o tristețe.

Mă critic adesea pentru cele mai neînsemnate detalii, pentru că știu despre mine cât sunt de perfecționistă și pentru că multe dintre valorile mele se leagă de corectitudine și fair play. Dar oare există perfecțiune?! Este atât de necesară, chiar indispensabilă?! Învăț să mă privesc cu blândețe, să fiu îngăduitoare, tolerantă și să-mi spun „Sunt îndeajuns de bună și de inteligentă încât să reușesc ce mi-am propus”. Poate că sună chiar ca o mantră, dar în felul acesta aș defini autocompasiunea care aduce cu sine doar beneficii.

În cartea sa I love me: Calea spre iubirea de sine, Dr. David R. Hamilton prezintă autocompasiunea drept „triplu antiinflamator”, pentru că reduce inflamațiile biologice, față de sine (autocritica) și în relații.

Prima dintre ele, cea biologică, este în strânsă legătură cu stresul. Dar stresul nu apare în mediul extern, el este de fapt percepția noastră și reacția conștientă sau subconștientă la mediul extern. În aceste condiții, autocompasiunea ne oferă liniștea și starea de bine, până ce valul tensiunii trece.

Dr. David R. Hamilton spune că „dacă nu tratăm factorii de stres și supărările de zi cu zi (…), acest tip de inflamație poate fi privită ca un soi de robinet din care picură apă, strop cu strop, într-o chiuvetă cu dop. Într-un final, chiuveta se va umple și apa va da pe dinafară, provocând pagube colaterale, cum ar fi distrugerea podelei și a pardoselii”.

Gestionarea autocriticii vine la pachet cu o mai mare satisfacție și mulțumire, „iubire, bucurie, recunoștință, speranță (…) și respect” pentru propria persoană.

Cât despre relații, există studii care au demonstrat că ostilitatea, mânia și agresivitatea cu cei din jur duc la dezvoltarea bolilor cardiovasculare, pentru că orice emoție negativă este somatizată(mai devreme sau mai târziu).

Dr. Kristin Neff este unul dintre cei mai cunoscuți experți în acest domeniu și a definit autocompasiunea drept: „a fi atins și deschis față de propria suferință, fără a o evita sau a te deconecta de ea, generând dorința de a ușura propria suferință și de a te vindeca cu bunătate”.

În studiul său, autocompasiunea însumează trei componente de bază: bunătatea cu care ne tratăm, umanitatea cu care privim o situație drept o experiență la scară largă și mindfulness.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Ce facem cu autodisciplina?

Autodisciplina are rolul ei și se bazează, în principal, pe acceptare, voință, muncă, hărnicie și perseverență. Te poate mobiliza și te poate scoate din confort pentru a duce la bun sfârșit o activitate. Este abilitatea de a face ce trebuie să faci. Nu spun că nu este esențială în dezvoltarea personală, dar, câteodată, vine la pachet cu multă presiune și poate duce, atunci când e înțeleasă greșit, la burnout.

Și dacă n-ai cultivat o atitudine de autocompasiune în fața propriilor dificultăți, eșecul devine tot mai apăsător. Cu alte cuvinte, oricum am da-o, tot la iubirea de sine ajungem. Pentru că suntem oameni și greșim, dar nu trebuie să fim aspri și să ne judecăm.

3 soluții pentru a-ți cultiva autodisciplina

  1. Iartă – nu te mai pedepsi pentru greșelile făcute în trecut. Acceptă faptul că nimeni nu este perfect și tratează-te cu blândețe. Spune-ți de fiecare dată când revii cu gândul la ce nu ți-a reușit că „a fost cea mai bună decizie pe care ai luat-o la momentul respectiv”. În fond, nu pedepsi viitorul pentru greșelile trecutului!
  2. Fii recunoscător – în loc să-ți dorești mereu ceea ce n-ai, dar vezi la alții, mai bine apreciezi și ești recunoscător pentru ceea ce ai realizat. Poți scrie într-un jurnal de mulțumire toate lucrurile pentru care ești recunoscător și vei privi cu alți ochi bucuriile vieții.
  3. Iubește și acceptă – felul în care îți vorbești, cum gândești și cum te porți cu tine are impact și asupra relațiilor tale, dar și asupra alegerilor pe care le faci.

În loc de concluzie

„Să nu uitați nicicând că odată, cândva, într-un moment de libertate, v-ați recunoscut pe sine ca fiindu-vă prieten”.

(Elizabeth Gilbert, Eat, Love, Pray)

Citește și:

Ghidul Thrive: totul despre empatie

Știința confirmă: Iubirea stimulează creierul

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Andreas Petrescu, actor: ”Viața mea este cumulul luptelor mele cu mine însumi”

OAMENI THRIVE//

Diana Cosmin, jurnalistă: ”Viața e prea scurtă ca să faci pe plac tuturor”

EFICIENȚĂ//

Leadership-ul și puterea exemplului

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.