În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum a reușit un grup de Facebook să adune donații de peste 1.700.000 de euro
– Cum a fost întâlnirea Atenei Boca cu Sheryl Sandberg, COO-ul Facebook și mâna dreaptă a lui Mark Zuckerberg. 


Atena Boca este fondatoarea comunității LaPrimulBebe. Grupul s-a născut din nevoia de sprijin a unei proaspete mame și acum a devenit o sursă esențială de informații și ajutor real pentru părinții din România.

Comunitatea LaPrimulBebe se adresează mamelor cu studii superioare, independente financiar și dispuse să reconstruiască sentimentul de siguranță pe care ți-l conferă apartenența la un grup de sprijin cu care împărtășești valori comune. Dacă vă sperie ideea de a căuta susținere în mediul online, vă asigur că regulile stricte, dar profund umane după care se ghidează moderatorii acestui grup și, implicit, membrii săi au dat naștere unui loc de întâlnire  sănătos, unde încurajările, informațiile pertinente și empatia dau tonul muzicii. 

Înainte să devină mamă, Atena a lucrat în corporații și a pus pe picioare propriul business de property management rezidențial. A luat ce e mai bun din toate experiențele sale de viață și a devenit un generator de coeziune socială. LaPrimulBebe i-a adus Atenei Boca recunoaștere inclusiv din partea americanilor de la Facebook, care i-au oferit șansa de a participa la programul-bursă Facebook Community Leaders, dedicat celor mai buni 100 de lideri de comunități din lume. 

ThriveGlobal: Care sunt cele mai importante trei schimbări sociale pe care simți că le-a generat LaPrimulBebe?

Atena Boca: Cred cu tărie că a pus bazele primului sistem de suport pentru gravide și mame în primul an după naștere din România. Țările dezvoltate au astfel de sisteme gândite pentru mamele lor, nevoile informaționale și emoționale ale acestora sunt cunoscute, recunoscute, sprijinite.  

Asociația LaPrimulBebe a îmbunătățit condițiile în spitale și maternități, prin campaniile sale umanitare, spitale și maternități de care beneficiază în fiecare an mii de copii și părinții lor. A creat și a menținut, vreme de opt ani, ideea de empatie în online, a demonstrat că poate exista o comunitate de mame respectoase și lipsite de judecată, astfel încât sprijinul să fie unul real. 

LaPrimulBebe a adus în discuție în online sănătatea emoțională și mentală a mamelor, recunoașterea schimbărilor prin care trec după naștere și nevoia lor de a primi sprijin.  

TG: Crezi în comunitatea virtuală ca fiind noul sat de care avem nevoie să ne creștem copiii?

AB: Da, ea a devenit satul care, pe vremuri, susținea proaspăta mamă. În fiecare an, mai bine de 30.000 de femei nasc departe de orașele natale și de familiile lor, susținerea nefiind deloc una facilă. Iar între alte femei care vorbesc despre nevoile lor, despre neputințele, panicile, fricile și emoțiile lor cu deschidere și mai ales cu empatie, valoare obligatorie în LaPrimulBebe, primul an alături de un bebe trece mai ușor. 

TG: Care este cea mai mare nevoie a mamelor din LaPrimulBebe? Ce le aduce împreună?

AB: Nevoia de a-și liniști panicile și anxietățile firești perioadei de început, nevoia de a nu se simți singure în cea mai puternică perioadă de dezechilibru din viața unei femei, aceea de după naștere, și nevoia de informații rapide de la alte femei educate care citesc și se informează enorm. Mamele ne numesc un google pentru mame


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Voluntariatul, donațiile, implicarea sunt trei valori pe care le-am identificat în comunitatea LaPrimulBebe. Ce crezi că motivează o persoană să fie generoasă?

AB: Da, campaniile noastre umanitare, pe care le organizăm de două ori pe an doar împreună cu mamele noastre, au reușit să adune peste 1.700.000 de euro, bani cu care am dotat sau am refăcut spitale, secții de pediatrie, maternități. Oamenii se nasc generoși, fiecare avem în noi nevoia de a-i sprijini pe ceilalți, în diverse forme. 

În LaPrimulBebe am creat un spațiu în care oamenii se simt confortabil să facă bine nu doar în campaniile noastre umanitare, ci și între ei. Suntem martorii a sute de fapte bune între membrii noștri, de-a dreptul impresionante. Oameni care nu se cunosc își întind mâna unul altuia. 

TG: Selecția membrilor acestei comunități are reguli clare. Cum trebuie să fii ca să te integrezi în LaPrimulBebe?

AB: În orice casă fără reguli se instaurează haosul. Comunitățile noastre online, pentru că avem deja 23 în 23 de județe ale țării, sunt destinate mamelor dornice de evoluție, de învățare, mamelor cu studii, pentru care este importantă și cariera, mamelor independente financiar. De asemenea, mamelor care tratează scrisul limbii române cu respect.  

TG: Crezi că mamele au suficientă susținere sociala în România? 

AB: Mamele nu doar că nu au parte de susținere socială, ci sunt de-a dreptul invizibile în România. Și ele, și nevoile lor! Tocmai de aceea, am lansat de curând o campanie de informare pentru vizibilitatea nevoilor lor. Prima componentă a acestei campanii este BebeBunVenit: un ”manual” video al bebelușului, cu tot ce are nevoie să știe o gravidă sau o mamă în primul an după naștere: naștere, alăptare, îngrijirea bebelușului, viața mamei după naștere, urgențele pediatrice, somnul bebelușului și diversificarea. Oferim bebebunvenit.ro la un preț pe care orice mamă cu acces la tehnologie și-l poate permite. 

Sunt 26 de ore de conținut video, cu episoade scurte și ușor de urmărit pe telefon, de la trei experți. O parte din fiecare program cumpărat se duce spre mamele fără acces la tehnologie, respectiv spre mamele din Călărași, județ aflat în top 3 județe cu cea mai mare mortalitate infantilă din Uniunea Europeană, sub forma unei caravane ce va informa mamele de acolo prin proiecții video adaptate vieții lor, la final primind și un pachet cu haine de iarnă pentru bebe. 

Susținerea tuturor mamelor din România este foarte importantă, pentru că modelează ce fel de viitori adulți cresc. 

TG: Care sunt lucrurile pentru care ești mândră de tine?

AB: Că mi-am găsit misiunea în viață, că am ocazia să ofer celor din jur sprijin, că Facebook m-a numit unul dintre cei mai de impact 100 de lideri de comunități din lume și mi-a oferit o bursă de învățare timp de un an alături de echipa lor din Silicon Valley. Că Sheryl Sandberg, COO-ul Facebook și mâna dreaptă a lui Mark Zuckerberg, o femeie pe care eu o urmăresc de ani de zile, m-a strâns în brațe și mi-a spus că ea crede că LaPrimulBebe schimbă lumea.

TG: Cum te-ai schimbat tu însăți față de Atena de acum, să zicem, zece ani?

AB: Am învățat să mă întorc spre mine, să mă accept cu tot ce am bun și rău, să fiu vulnerabilă și să regăsesc drumul spre a fi lider din energie feminină și nu masculină, cum o făcusem până atunci.

TG: Care a fost cel mai emoționant moment trăit în comunitatea LaPrimulBebe pentru tine?

AB: Sunt sute de fapte extraordinare ale căror martor sunt. Ultima care m-a impresionat enorm a fost cazul unei mame din comunitate ai cărei părinți au murit în perioada de izolare. O altă mamă a comunității, aflând cele întâmplate, i-a gătit masa de Paște și i-a trimis-o, știind că ea, cel mai probabil, cu cele întâmplate, cu copil mic și drum de parcurs spre casă, nu va avea nimic pe masă. După ce a primit gestul, mama ne-a scris un mesaj extrem de impresionant.

Atena Boca a fondat comunitatea LaPrimulBebe, care reunește acum 150.000 membri din în 23 județe din România. Comunitatea LaPrimulBebe este singura comunitate din România numită de Facebook USA una dintre cele mai de impact 100 de comunități online din lume, iar Atena a fost premiată cu o bursă de un an de zile de învățare alături de echipa Facebook din Silicon Valley. Peste 250 de evenimente de educație parentală au dat șansa celor 30.000 de părinți participanți să obțină informații de ultimă oră pe teme precum alăptarea și diversificarea bebelușului, etapele psihologice ale bebelușului, viața de cuplu după apariția copiilor, primul ajutor și educație sexuală sau despre cum să își protejeze copiii de abuzuri.

Citește și:

Ce am învățat din propriile greșeli

Te-ai mutat la țară: ghid de adaptare rapidă

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.