În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce contează să te prinzi că tu ai pixul când mintea ta scrie scenarii despre viitor.
– În ce fel bate pandemia orice curs de mindfulness.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Amalia Enache: Viața mea, prezentul. Am un copil de trei ani și nouă luni și asta nu-mi dă foarte mult timp să chestionez sensul dimineților și al ridicatului din pat. Inevitabil, în fiecare dimineață, eu aș dormi mai mult decât Alma. Dar vocea ei și faptul că trebuie să înceapă ziua mă fac să mă dau jos din pat foarte repede. 

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

AE: Decid ce este prioritar, în primul rând. Dar modul în care iau decizia s-a schimbat de-a lungul timpului. După un lung proces de terapie, prioritățile mele s-au așezat altfel. În ultimii ani, copilul mi-a devenit prioritate, iar în primii doi ani a fost prioritate absolută, pentru că depindea de mine din toate punctele de vedere. Apoi, vine datoria față de muncă. Am un simț al datoriei de-a dreptul coreeano-japonez, probabil vine de la părinții mei, din Ardeal. Sunt împăcată cu faptul că am simțul datoriei, însă lupta cea mai mare, în procesul terapeutic, a fost și este ca și iubirea față de mine să devină o prioritate. De ani buni, mi-am deparazitat programul intensiv pentru că am ajuns în repetate rânduri la ceva similar cu un burnout și nu era legat numai de muncă, ci de dat din timpul meu foarte mult, în stânga și-n dreapta. Asta m-a făcut să mă reașez și să am grijă mereu să simt că-mi aparțin eu mie în continuare. Că am timp să fac lucruri nu doar spre exterior, ci și pentru mine. Insistând pe disciplina aceasta, reușești să-i determini și pe ceilalți să te mai lase un pic în pace, chiar dacă ai fost genul care a dat foarte mult și ai fost mereu disponibilă să asculți. Nu mă mai las hăituită de lucruri din afară, ci le fac într-o plăcere și într-un ritm potrivit mie. 

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

AE: Acceptarea a ceea ce am astăzi. Am găsit, în primele zile de izolare, când toți făceam ordine și curățenie, o vedere primită de la o editură, pe care scria ”Iubește tot ce ți se întâmplă”. Am privit-o cu ironie și cu un strop de furie, având în vedere contextul. Dar n-am aruncat-o. Ba mai mult, am pus-o la vedere și, în timp, am început să zâmbesc acestui mesaj și să spun ”Fie!”. E ușor să iubești tot ce ți se-ntâmplă, dacă ești într-o zi de vacanță pe o plajă superbă, împreună cu cei pe care-i iubești. Însă provocarea mare e să iubești chiar tot ce ți se-ntâmplă și în vremurile astea. 

Încerc să mă asigur că toți cei dragi ai mei sunt bine. Și sunt, cel puțin până acum. Mă agăț de lucrul ăsta și caut să nu mă gândesc doar la nenorocirile lumii sau la ce ar putea să urmeze. Începutul crizei mi-a adus foarte multă anxietate legată de viitorul copilului, de cum va arăta lumea, mă întrebam dacă vom ajunge ca-n vremuri de război, să mâncăm coji de cartofi… Mintea mea se ducea foarte departe pentru că aveam de-a face cu o situație complet necunoscută pe care nu am trăit-o nici în istoria recentă. Am căutat repere în literatură și am realizat că, de fapt, când citeam la franceză Ciuma lui Camus nu-nțelegeam nimic, de fapt. M-am gândit și la Eseu despre orbire a lui Jose Saramago, dar acolo boala alegea pe criterii morale. 

Lucrurile s-au așezat în mintea mea treptat și mă agăț de lucrurile evident bune din jurul meu, ceea ce nu e ușor pentru un om de știri. Însă viața noastră continuă să meargă înainte și mă ancorez în veștile bune, normale, inclusiv la nivel mare. De exemplu, avem la Știri campania ”Ne facem bine” și acolo arătăm lucrurile bune, faptele generoase ale oamenilor tocmai ca să vedem că există raze de speranțe de care avem nevoie, la nivel colectiv, ca să depășim teama cât mai întregi la mine. Trăim o traumă și, probabil, vom ajunge să apreciem aprecia la justa valoare ce înseamnă să poți să ieși din casă, să te tăvălești în iarbă sau să privești cerul. Învățăm să ne bucurăm de prezent într-un fel în care nu ne putea niciun curs de meditație. De fapt, viața te împinge să-nveți mai bine.

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

AE: Îmi spun, cu blândețe, să contorizez lucrurile bune din jurul meu. Învăț de la copilul meu vesel, care-mi arată în fiecare clipă că poți să te bucuri de ceea ce ai. Copiii mici au calitatea de a nu compara zilele între ele. Pur și simplu, fetița mea trăiește ziua de azi, fără să o compare cu zilele în care se vedea cu colegii de grădiniță. 

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

AE: Le conștientizez, îmi dau seama că mă năpădesc și mă gândesc că sunt, de fapt, niște scenarii, niște proiecții. Și atunci realizez că pot să fiu un scenarist mult mai drăguț. Înlocuiesc dramele cu niște scenarii de film drăguțe, chiar dacă mai puțin palpitante. Pixul e la mine. 

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

AE: Am o stare pe care o aveam înaintea examenelor, în adolescență. Observ agitație, stres, lipsă de somn, iar eu sunt o campioană la dormit! Perioadele de teren și deplasările lungi m-au învățat să dorm în orice mijloc de transport și mi-au vindecat mult din dorința de confort. S-a adăugat și perioada cu Alma bebeluș, când am resimțit lipsa acută de somn. Așa că, dacă am probleme să adorm, e un semnal de alarmă.

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

AE: Nu știu dacă m-aș asculta, dar mi-ar plăcea să nu mai rămân blocată în situații care nu-mi sunt potrivite și să am încredere că vine ceva mai bun. 

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

AE: E o schimbare mare, de fapt. Am devenit brutal de sinceră cu oamenii. Asta m-a ajutat să mă conectez mai bine, de fapt, pentru că am ieșit din scenariul în care ei jucau rolul victimei și eu pe cel al salvatorului. 

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

AE: Da. Device-urile și tehnologia îți cauzează un deficit de atenție, așa că stau departe de ele cât pot. 

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

AE: “Corecții” a lui Jonathan Franzen.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

AE: Da, mai multe. Dar îmi amintesc acum de unul anume: eram admisă în redacția Știrilor PRO TV, în perioadă de probă, și nu știam ce va urma. Venisem de la Timișoara, nu aveam surse în București și era ceva îngrozitor să-mi găsesc știrile pentru a doua zi. Cert este că, într-o zi, în vechea clădire a PRO-ului, cineva mi-a zis că la etajul de sus se dau probe pentru Meteo și că ar fi o idee bună să mergem și noi, cele mai micuțe de prin redacție. Reacția mea a fost să izbucnesc în plâns și am zis că nu mă duc la nicio probă pentru că eu am venit să fac știri. Mi-ar fi schimbat viața o poveste din asta, era mai ușor, intram direct pe post, dar nu era ce voiam eu. Mi-am dorit foarte mult să lucrez la Știri, iar oamenii nu înțelegeau de ce această oportunitate, acest compliment (invitația de a participa la probe) s-a lăsat cu lacrimi în cazul meu. Simțeam că m-ar fi rupt de șansa de a face ceea ce voiam, deși eram departe atunci de punctul în care aș fi putut spune că voi reuși. Am rămas și uite că am reușit.

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

AE: Am avut tot felul de eșecuri, însă odată cu maturizarea nu le mai percepi atât de acut ca fiind eșecuri. Experiența de viață îți arată că le vei depăși, că trec și nu le mai contorizezi ca la începutul vieții, când un examen picat era perceput ca sfârșitul lumii. Înveți să jonglezi cu propriile eșecuri, nu mai au greutate, fac parte din șirul firesc de întâmplări ale vieții. 

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

AE: Din păcate, mă uit pe telefon, dar la lucruri interesante pe Instagram sau la bijuterii vintage. Mă relaxează să mă uit la bijuterii, nu mă arunc să le cumpăr, doar să le văd. 

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

AE: Nu am un citat care să mă călăuzească. 

TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?

AE: Empatia face parte din mine și m-a călăuzit o bună bucată de timp, sunt pe profilul psihologic al empaticului. Nu trebuie să o cultiv, mi se activează imediat și trebuie mai degrabă să o domolesc, ca să nu simt nevoia să devin salvatorul lumii. 

Amalia Enache este prezentatoare de știri la PRO TV. A studiat Jurnalism la Timișoara, iar cariera sa în televiziune a început din postura de reporter de știri. Este mama Almei, care a profitat de momentele în care Amalia răspundea la întrebările noastre, pentru a da iama în trusa de farduri a mamei sale.

Citește și:

Florin Busuioc, actor: ”Am scos capul la suprafață de fiecare dată când am avut o problemă”

Diana Stănculeanu, psiholog și psihoterapeut: ”Unul dintre principiile mele de viață este să practic ceea ce predic”