În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce sunt foamea și abundența de timp.
– Care este secretul echilibrului.


Toată viața am avut obsesia timpului. Acum, când pandemia ne-a dat peste cap rutina și ne-a obligat să ne luăm o pauză, toată lumea este obsedată de timp. A devenit un subiect de conversație grozav. Căutările online după cuvintele „în ce zi suntem” sunt în creștere, în ultimele săptămâni, la fel precum și referințele la „Ziua cârtiței”, filmul din 1993 cu Bill Murray, care joacă un prezentator de meteo care retrăiește aceeași zi într-o buclă continuă.

În timp ce percepția noastră asupra timpului pare distorsionată, trăim timpul în mod neliniar, mai apropiat de felul în care îl descriu fizicienii – cu trecutul, prezentul și viitorul laolaltă. 

Așa cum scria fizicianul Paul Davies în Scientific American, deși cei mai mulți dintre noi percep timpul ca pe ceva fluid, care ne asaltează ca o maree și apoi rămâne în urmă, nu asta se întâmplă de fapt: “Fizicienii preferă să se gândească la timp ca la un concept integral – analog unui peisaj, cu toate evenimentele trecute și viitoare împreună. Este o noțiune uneori numită block time.” 

Melanie Rudd, profesoară de psihologie la Universitatea din Houston care studiază percepția asupra timpului, a spus: “Avem un concept obiectiv al timpului, măsurat de ceasuri și calendare. Dar acesta nu dezvăluie toată povestea.” Asta pentru că, așa cum scria Arielle Pardes în Wired, există și alți factori în joc, inclusiv nesiguranța noastră colectivă cu privire la momentul final și ce se află dincolo. “Coronatimpul nu are unitate de măsură. Noțiunea de <timp> a devenit tot ceea ce nu putem controla. Este viteza amețitoare a lucrurilor care se schimbă și povara celor care rămân la fel. Ne temem că este posibil să continue la nesfârșit. Ne temem că s-ar putea termina prea curând.”

Sună cunoscut? 

Câtă vreme această pauză forțată este plină de provocări sociale, economice și de sănătate, relația noastră în schimbare cu timpul reprezintă și o oportunitate. Așa cum scrie Carl Honoré, autorul In Praise of Slowness, uneori supranumit „nașul mișcării slow”: „Să nu irosim acest moment de încetinire obligatorie. Să îl folosim pentru a ne regândi viețile. Să descoperim avantajele încetinirii.” În plus, discuțiile despre justiția rasială au dus la accentuarea reflecției, studierii și ascultării, care necesită detașarea de stilul nostru de viață frenetic, în care nu aveam timp de nimic din ce nu avea legătură cu munca noastră. Și alocam foarte puțin timp pentru ascultării.

Prin urmare, arhitectura vieților noastre are mare nevoie de renovări și reparații. Adevăratele noastre valori nu sunt în armonie cu felul în care ne trăim viețile. Există o nevoie urgentă de proiecte de construcție care să le reconcilieze. În Apărarea lui Socrate, Platon îi definește misiunea vieții ca trezirea atenienilor cu privire la importanța supremă a îngrijirii propriilor suflete. Pledoaria sa atemporală de a ne conecta cu noi înșine rămâne singura cale de a prospera. 

Gândiți-vă doar la ce se întâmpla cu doar câteva luni în urmă, înainte să intrăm în rutina „zilei cârtiței”, când ne trăiam zilele mereu în priză, stresați constant, în stare de fight or flight. Vorbeam despre cât de afundați eram în muncă, mereu aproape de burnout

Cercetătorii au un termen pentru această senzație tipică î. d. C. (înainte de Coronavirus) de a nu avea niciodată suficient timp pentru ce vrem să facem – „foame de timp.” De fiecare dată când ne uităm la ceas pare a fi mai târziu decât credeam. Dr. Seuss a rezumat totul de minune: „Cum de s-a făcut târziu atât de repede?” scria el. „Se face noapte înainte să fie după-amiază. Decembrie este aici înainte de iunie. Doamne, cum a mai trecut timpul! Cum de s-a făcut târziu atât de repede?”

Sentimentul că trecem printr-o foame de timp are consecințe cât se poate de reale, de la stres sporit la mulțumire redusă. Suferim de o epidemie a ceea ce James Gleick numea, în cartea sa, Faster: The Acceleration of Just About Everything „boala grabei”: „Computerele noastre, filmele noastre, viețile noastre sexuale, rugăciunile noastre – toate se consumă acum mai repede ca înainte. Și cu cât ne umplem viețile mai mult cu dispozitive care economisesc timpul și cu strategii în același scop, cu atât ne simțim mai grăbiți.” 

Trăind o viață marcată de foamea continuă de timp și de boala grabei, ne privăm de abilitatea de a ne înțelege istoria și de a empatiza cu colegii noștri de culoare, care au o experiență de viață complet diferită în această țară. Ne privăm și de abilitatea de a trăi uimirea, încântarea în fața misterelor universului, precum și de întâmplările și micile miracole de zi cu zi, care ne umplu viețile. Descoperirile și redescoperirile acestor mistere și mici miracole au reprezentat unele dintre efectele secundare fericite ale vieții în izolare, de la privitul păsărilor la coptul pâinii la grădinărit și la lectură. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Oportunitatea, pe măsură ce avansăm spre viitoarea normalitate, este să păstrăm lecțiile învățate în pandemie și să ne refacem relația cu timpul, ca să fim în control și nu invers. 

Asta nu înseamnă să ne diminuăm ambițiile, să fim mai puțin productivi sau să ne relaxăm sub un lămâi. Chiar deloc. Înseamnă să trăim diferit timpul, ca să nu  simțim că suntem mereu grăbiți, stresați fără motiv și că ne trăim viețile fără suflu. Honoré scrie în In Praise of Slowness: „Viteza poate fi amuzantă, productivă și puternică, și am fi mai săraci fără ea. De ce are nevoie lumea și ce o încetinește (Slow Movement) este o cale de mijloc, o rețetă pentru împrietenirea la dolce vita cu dinamismul epocii informației. Secretul este echilibrul. În loc să facem totul mai repede, să facem totul la viteza potrivită. Uneori repede. Alteori lent. Uneori nici, nici.” 

Aici intervine reîncărcarea. Când integrăm conștient momente de reîncărcare și resetate într-o zi, ne îmbunătățim calitatea timpului, devenind mai prezenți, mai productivi și mai capabili să ne concentrăm și să prioritizăm lucrurile care contează cu adevărat. 

Ne sporim și șansele de a ajunge la „abundența timpului”, cealaltă latură a foamei de timp. Unii oameni cunosc această abundență în mod firesc. De exemplu, mama mea. De fapt, era putred de bogată în timp. Trecea prin zile ca un copil, trăind în prezent și oprindu-se să miroasă trandafirii, la propriu. O excursie la piață dura o zi, fără să se gândească la lucrurile care trebuie făcute. Încă mă gândesc la sfatul pe care ni-l dădea, mie și surorii mele, când trebuia să luăm o decizie dificilă: „Dragă, las-o la marinat!”. Cu alte cuvinte, oferă-ți timp de gândire și trăiește cu consecințele deciziei luate. 

Din păcate, eu sunt dovada vie că abundența temporală nu se moștenește. Și, dacă nici tu nu te-ai născut așa, există lucruri pe care le poți face pentru a-ți transforma foamea de timp într-un ospăț. Studiile au demonstrat că, așa cum scria Keith O’Brien, „Acțiunile mărunte, emoțiile simple, cum ar fi uimirea și chiar și măsurile contraintuitive, de exemplu timpul oferit sarcinilor alcuiva – practic dăruirea timpului” ne pot face să ne simțim mai abundenți temporal. Jennifer Aaker, o profesoară de Afaceri de la Stanford, a coroborat aceste informații în studiul ei privind percepția oamenilor asupra timpului: „Nu doar că oamenii se simțeau mai puțin nerăbdători”, spunea ea, „dar declarau niveluri mai ridicate de bunăstare subiectivă… Se simțeau împliniți în viețile lor.” 

Alt dar al vieții în carantină a fost revărsarea de înțelepciune cu privire la timp. De la studii și articole la tweet-uri și meme, se califică deja drept un gen în sine. Așa cum a scris Carlo Rovelli, un medic teoretician al Universității Aix-Marseille, pandemia „(…) ne pune pune într-o situație la care, de obicei, preferăm să nu ne uităm: durata scurtă și fragilitatea vieții. Nu conducem lumea, nu suntem nemuritori. Suntem, așa cum am fost mereu, doar niște frunze în vânt.” 

Indiferent când vom reuși să ieșim din pandemie, va fi o ocazie unică de a ne reseta, de a beneficia de o înțelegere mai profundă și mai precisă a nedreptății rasiale sistemice din istoria noastră și de a dezvolta o relație mai sănătoasă și mai împlinită cu timpul.

Citește și:

Cum poți beneficia de procrastinare

8 experți ne împărtășesc cele mai eficiente sfaturi pentru un somn bun în 2020

Author(s)

  • Arianna Huffington

    fondatoare The Huffington Post, fondatoare și CEO Thrive Global

    Arianna Huffington, fondator The Huffington Post, fondator și CEO Thrive, autoare a 15 cărți, care acoperă teme dintre cele mai variate: artă, mitologie, politică sănătate. În 2005, a lansat The Huffington Post, o platformă de știri și opinii, care a devenit foarte rapid unul dintre cele mai prestigioase brand-uri media online. În august 2016, a lansat Thrive Global, o platformă de wellbeing și eficiență, pentru corporații și consumatori individuali, ce are ca misiune schimbarea modului în care muncim și trăim și care își propune să pună capăt concepției false potrivit căreia burnout-ul este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru succes. Arianna Huffington a fost desemnată printre cei mai influenți 100 de oameni din lume de către publicația Time și se găsește pe lista celor mai puternice 100 de femei din lume. Născută în Grecia, s-a mutat la Londra la vârsta de 16 ani, și a absolvit Universitatea Cambridge cu specializarea în economie. La 21 de ani, a devenit președinta faimoasei societăți de dezbateri Cambridge Union.
    Cele mai recente cărți ale Ariannei Huffington - Thrive (Succesul redefinit: prosperitate, înțelepciune, miracol și crearea unei vieți pline de sens) și The Sleep Revolution (Revoluția somnului) - au ajuns, imediat după lansare, bestseller-uri internaționale.