OAMENI THRIVE//

7 lecții de viață pe care le putem învăța de la Malala Yousafzai

Fă-ți curaj să faci ce e bine, fie că este vorba de ceva mărunt, ori de ceva măreț.


În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce își dorea Malala un creion fermecat.
– Care e rolul pe care l-a jucat edicația în destinul câștigătoarei Premiului Nobel pentru Pace.


Însă nu era nicio decizie de luat. Aceasta era chemarea mea. În interiorul meu săpa o forță puternică, ceva mai mare și mai puternic decât mine.

– Malala Yousafzai

Așa cum știe o lume întreagă, Malala Yousafzai a fost împușcată în cap de către talibani pe 9 octombrie 2012, în timp ce se îndrepta către casă cu autobuzul școlar, prin Valea Swat din Pakistan. Malala avea 15 ani pe atunci. A supraviețuit atacului, s-a vindecat în Anglia și și-a continuat studiile. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 2014 pentru ”lupta ei împotriva discriminării copiilor și a tinerilor și pentru dreptul tuturor copiilor la educație.”

Poate, oare, un copil, un adolescent, un tânăr să ia decizii care vor schimba lumea? Ești vreodată ”prea tânăr” pentru așa ceva?

Vă propun să ne aplecăm puțin asupra poveștii Malalei, pentru că tot ce i s-a întâmplat ei nu este o simplă întâmplare. ”Lupta” la care face referință Comitetul Nobel, este, de fapt, o decizie care la 15 ani, deja, era atât de puternic gravată în profunzimile ființei ei, încât, devenise modul ei de viață. Și continuă să fie.

Se pare că, încă din fragedă copilărie, Malalei i-a plăcut să învețe. Referințele biografice pun accentul pe faptul că, de când era mică, părea să îl depășească pe tatăl său, Ziauddin Yousafzai, care era atât de pasionat de educație, încât și-a deschis propria școală, cea la care mergea și Malala. Astfel de școli particulare nu sunt ceva neobișnuit în Pakistan. 

Însă, școala lui Ziauddin și fiica sa cea foarte înțeleaptă au devenit ținte pentru talibani. Gruparea fundamentalistă emisese un decret care interzicea educația în rândul fetelor și amenința cu moartea întreaga familie (adică și pe mama Malalei, Toor Pekai Yousafzai, și pe ceilalți doi fii ai familiei). Școala a fost închisă forțat pentru o perioadă și apoi, redeschisă, cu scurt timp înainte ca Malala să fie împușcată. 

S-ar putea crede că fiica urma exemplul, sau se supunea deciziilor tatălui său (care avea sprijinul necondiționat al soției în tot ce făcea). S-ar putea crede că fata nu avea dreptul să ia hotărâri pentru ea însăși. Asta se întâmplă adesea în sânul multor familii. Îmi vin în minte suficiente exemple din propria viață, implicându-i pe părinții mei care luau decizii pentru mine, pe când eram copil, sau pe soția mea și pe mine decizând pentru fiii noștri. Și niciuna dintre deciziile acestea nu aveau de-a face cu sfidarea talibanilor și punerea în pericol a întregii noastre familii. Însă, s-ar putea ca aceasta să nu fie perspectiva corectă asupra alegerilor lui Ziauddin. Oare, să fi fost deciziile lui ceea ce noi, părinții, pretindem că facem mereu – educația copiilor prin puterea exemplului?

Te gândești vreodată la expresia ”n-am cerut eu să mă nasc”? Înseamnă că nimeni nu este responsabil pentru apariția sa pe lume, pentru cine îi sunt părinții sau familia, ce naționalitate are, pentru locul nașterii, constituția genetică, statutul economic și așa mai departe. 

Nu este vina Malalei că a fost prima născută într-o familie dintr-o cultură ce valorizează băieții mai mult decât fetele sau că a apărut pe lume într-o țară instabilă din punct de vedere politic și dominată de extremiști violenți. Și nici n-a cerut să se nască într-o familie care să pună accentul pe bunăstarea, educația și dezvoltarea ei și a celor doi frați mai mici ai ei. Mi se pare, într-un fel, că Malala a acceptat ce i s-a dat și a decis să scoată tot ce e mai bun din asta. 

Înainte să fie împușcată în 2012, Malala a dovedit, prin puterea exemplului, că înțelesese că nu-ți poți alege contextul în care te naști. Însă, poți alege ce faci cu viața ta. Decizia de a se implica în educația fetelor a fost propria sa decizie, inspirată de exemplul părintelui său. Un an mai târziu, scria în autobiografia sa:

”Am avut norocul enorm de a avea un tată care mi-a respectat libertatea de gândire și de exprimare și care m-a acceptat în caravana sa pentru pace și o mamă care ne-a încurajat nu numai pe mine, ci și pe tatăl meu în campaniile noastre pentru pace și educație.”

Încă dinainte să împlinească 15 ani, Malala a fost o activistă înfocată. Ținea un blog pentru BBC în care vorbea despre persecuțiile talibanilor și devenise deja subiectul unui documentar realizat de New York Times. Obișnuia să țină discursuri, printre care și unul intitulat :”Cum de-și permit talibanii să-mi confiște dreptul la educație?”. În anul de dinaintea atentatului, i se decernaseră atât Premiul Internațional pentru Pace al Copiilor, cât și Premiul Tineretului pentru Pace, pentru prima dată când s-a organizat această gală în Pakistan. Pe măsură ce talibanii îi amenințau țara, familia și siguranța, Malala devenea și mai vocală. Așa cum scria în autobiografie: ”M-am decis că n-aveam să mă tem de mânia talibanilor și să nici să cedez.”

În anii de după tentativa de asasinat a talibanilor, Malala a devenit un simbol global al cauzei educației, în special pentru educația fetelor și pentru bunăstărea copiilor. La mai puțin de un an după ce a fost împușcată, s-a adresat organizației ”Youth Takeover” și Națiunilor Unite. După aproape doi ani, Comitetul Nobel a anunțat că Premiul pentru Pace din 2014 va fi împărțit între Malala și Kailash Satyarthi, care a devenit cunoscut pe plan internațional pentru protestele pașnice în care milita pentru cauza copiilor. Chiar și bucurându-se de această vizibilitate constantă, datorată faptului că susținea eveniment după eveniment, călătorind prin toată lumea, a reușit să-și urmeze studiile, fiind admisă în 2017 la Oxford University (informație pe care a făcut-o publică pe contul său de Twitter). În plus, în 2017, Malala a fost desemnată de către Națiunile Unite Mesager al Păcii ”pentru conștientizarea importanței educației persoanelor de sex feminin.” 

Malala se bucură încă de sprijinul familiei sale, care a părăsit Pakistanul pentru a se stabili în Marea Britanie. The Economist scria: ”Educația pakistanezilor a fost multă vreme, atroce” și a presupus următoarele, într-o examinare detaliată și sumbră a statutului actual:

”Între 2007 și 2015 s-au înregistrat 167 de atacuri ale teroriștilor islamici asupra unor instituții de învățământ…. Pe când controlau valea râului Swat, din nordul țării, talibanii pakistanezi au închis sute de școli destinate fetelor. Când armata a recucerit respectivele teritorii, trupele au fost cantonate chiar în acele școli.”

Malala a scris două cărți. Prima, Eu sunt Malala, a fost publicată la un an după ce a fost împușcată. În ea, Malala povestește cu ajutorul Christinei Lamb despre copilăria sa în Pakistan și despre evenimentul care i-a schimbat viața. Publicată în 2017, cea de-a doua carte a sa este destinată copiilor, Malala și creionul magic. În ea, tânăra Malala descrie cum își dorește un creion fermecat care să-i permită să facă tot felul de lucruri interesante și diferite, precum să ”desenez un zăvor care să-mi închidă ușa, în așa fel încât frații mei să nu mă mai poată sâcâi”. Cred că orice copil își dorește un astfel de zăvor. De fapt, ea descrie ceea ce noi, adulții, am recunoaște drept o intenție, o rezoluție, o decizie: ”Dacă aș avea un creion fermecat, l-aș folosi pentru a desena o lume mai bună, o lume mai pașnică.”

Timpul ne va spune ce rol vor avea, dacă și în ce fel vor schimba lumea deciziile luate de Malala ca fetiță, adolescentă, tânăr adult și mai departe, în viitor. Speranța mea și răspunsul meu la această întrebare este că într-un mod covârșitor. 

Povestea Malalei ne oferă tuturor o lecție plină de sens despre luarea unor decizii care să ne ajute pe fiecare dintre noi să ducem o viață mai bună: dacă ești părinte sau te afli în orice poziție din care poți influența copiii și tinerii, nu uita că tu însuți ești un exemplu! Hotărârile pe care le iei în numele altora pot deveni tiparele după care ei își vor defini și croi existența. 

Și dacă numai cu asta te vei alege, atunci este suficient. Dar mai sunt multe alte lecții pe care le-am putea învăța:

1. Să ai curaj să faci ce e bine, chiar dacă e un lucru mărunt sau o decizie majoră.

2. Să te gândești că și tu ai putea fi victima unui atac și să-ți iei măsuri în avans. Mă refer la un atac real, dar și la critică verbală, care e mult mai probabilă.

3. Să conștioentizezi că ai putea fi un model pentru alții, care te admiră și își doresc să-ți urmeze exemplul.

4. Să fii consecvent față de deciziile luate. Dă-le o șansă să-ți modeleze viața. 

5. Să nu te dai bătut.

6. Să te bazezi pe ceilalți și să fii acolo pentru ei. Să știi în cine poți avea încredere și să fii și tu cel în care se poate avea încredere. 

7. Să cauți să înveți și să profiți de orice oportunitate pentru a-ți lărgi cunoștințele despre lume și despre oameni.

Citește și:

Kobe Bryant a fost mult mai mult decât un superstar N.B.A.

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

S-ar putea să-ți placă și…

MISIUNE//

Conceptul ”Ubuntu” sau 3 modalități de a avea mai multă grijă de tine însuți

OAMENI THRIVE//

Care a fost momentul de cotitură din viața ta? 15 vedete ne-au răspuns

SELF-IMPROVEMENT//

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.