În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce este hallo effect.
– Ce se poate întâmpla atunci când nu mai postezi pe social media.
Când ne uităm la fotografiile bunicilor noștri, îi admirăm în portrete atent regizate, pe care le făceau, poate, o dată la un deceniu, în timp ce albumele foto ale părinților noștri cuprind, în principiu, poze din vacanță, reuniuni în familie sau diverse momente speciale. În schimb, când nepoții vor vedea lucrurile pe care le-am considerat noi demne de imortalizat, vor fi atât de dezamăgiți… De fapt, uită acest gând, în mod sigur nu se vor deranja să facă asta. Cine ar avea curiozitatea să vadă zece selfie-uri făcute compulsiv în decursul unui minut? Sau sute de poze cu brunch-uri, parcă trase la indigo, în care să fie nostalgici pe marginea unor vremuri apuse, la poze cu cocktail-uri mimosa și avocado toast cu ouă poșate în fundal? Cum ar putea avea răbdare să digere sute de print screen-uri cu meme, care în mod sigur își vor fi pierdut relevanța peste jumătate de secol?
M-au lovit aceste gânduri în momentul în care am realizat ca am 46.000 de poze în telefon (!). Recunosc, m-am blocat preț de câteva secunde. E adevărat, tocmai mă întorsesem din Mauritius și cred că doar acolo am făcut vreo 500 de poze, iar memoria telefonului îmi înmagazinează pozele din ultimii trei ani. Însă în acea clipă, am vizualizat toate orele consumate cu telefonul în mână, captând acele imagini, în loc să mă bucur de clipă. Și mi-am dat seama că motivul pentru care generația noastră alocă atât de mult timp pentru a documenta fiecare moment e prezența pe social media. Drept urmare, am decis să iau o pauză de trei săptămâni. Nu a fost un detox propriu-zis de social media, pentru că nu m-am lipsit de fluxul de informații (relevante, amuzante, dar majoritatea plictisitoare) cu care m-am obișnuit. Ca jurnalist, nu prea îți permiți să te deconectezi în adevăratul sens al cuvântului și să dispari de pe fața Pământului. Și nu e vorba despre FOMO, ci despre faptul că e important să fii la curent cu tot ce se întâmplă în comunitatea ta. Și tot profesia e și motivul pentru care n-am șters aplicațiile chiar în acel moment revelator. După acea pauză, avem de gând să postez pe care le scriu (deși, în mod ironic, selfie-urile mele au mult mai mult succes decât postările legate de profesie), evenimentele la care particip, fiind în plus un mod prin care țin legătura cu alți colegi de branșă. Însă, pe parcursul acestei perioade de abstinență, am observat pe pielea mea mai multe beneficii de necontestat.
Ești scutit de halo effect/ horn effect
Mi s-a întâmplat de multe ori să cunosc mai bine o persoană cu care eram conectată doar pe Facebook sau Instagram și să aud o părere de genul: ”nu ești la fel de arogantă/ amuzantă/ frumoasă/ serioasă/ basic etc. pe cât pari pe social media.” Practic, pe aceste platforme prezentăm imagini extrem de curatoriate ale vieții noastre, iar prin intermediul lor, oameni cu care n-am interacționat niciodată pot avea impresia că ne cunosc și ne plac sau ne detestă, doar în baza unui colaj de imagini. Și, de multe ori, feedback-ul este chiar spontan, prin comentarii sau răspunsuri la story-uri – iar reacțiile primite îți pot afecta starea de spirit, pentru că, deși e o lume virtuală, emoțiile noastre sunt reale. Și mult prea rar acei oameni, cărora le oferi puterea de a-ți afecta dispoziția, vor avea șansa să se convingă de personalitatea ta. Aici intervine efectul de halou. Fenomenul a fost identificat și denumit de psihologul Edward Thorndike în 1920 în urma unui experiment din armată în care ofițerii superiori își evaluau subordonații după criterii diferite, de la aspectul fizic la inteligență, loialitate sau leadership. Scopul psihologului era de a înțelege cum afectează evaluarea unei singure calități percepția asupra celorlalte caracteristici ale oamenilor. Thorndike a observat o corelare foarte strânsă între un fizic plăcut și o părere pozitivă în legătură cu toate celelalte aspecte. Concluzia e că impresia generală pe care o oferi contează în ochii altora mai mult decât suma particularităților tale. Însă acest efect de halou este o sabie cu două tăișuri, iar opusul lui (denumit the ”horns effect” sau ”the devil effect”) se poate traduce prin faptul că oamenii pot crede despre tine că ești vanitos, lipsit de inteligență, manipulator sau neloial tocmai pentru că te găsesc atrăgător. E un algoritm injust și superficial al creierului nostru, la care nu suntem expuși dacă interacționăm cu oamenii care chiar ne cunosc.
Mai mult confort, mai puțină anxietate
Deși folosirea excesivă a Internetului nu este recunoscută oficial ca afecțiune psihică, acest subiect este intens studiat în zilele noastre. Și mi-am dat seama că am exagerat cu social media în momentul în care Instagram-ul m-a alertat: “You’re all caught up!”. Atunci când postezi pe social media, rezultatul îți poate oferi satisfacție când vine sub forma unui aport important de dopamină, iar asta se întâmplă atunci când ai parte de un feedback pozitiv, care se lasă cu multe like-uri și complimente. Drept urmare, petreci mai mult timp acolo. De fapt, acesta e exact mecanismul prin care devenim dependenți de validarea obținută pe social media, pentru că dopamina e unul dintre cele mai puternice droguri produse de creier, iar pe de altă parte, adrenalina anticipării dopaminei îți oferă un alt high (și, nu întâmplător, acești doi neurotransmițători sunt jucătorii principali în cocktailul chimic al îndrăgostirii). Însă, indiferent de câte ode sau laude ai primi după o postare populară, nu va dura mult până când vei avea nevoie de următoarea doză. Și de următoarea. Conform studiilor, folosirea excesivă a rețelelor de socializare a fost asociată unor afecțiuni mentale precum anxietatea sau depresia și ne poate tulbura liniștea somnului. În plus, e chiar periculos ca validarea ta de sine să depindă de niște factori externi imprevizibili și capricioși, precum crush-urile, frustrările sau preferințele altora. Sau de algoritmul Instagram-ului.
Midfulness
Deși social media se desfășoară în lumea virtuală (despre care am stabilit că nu e mereu fidelă realității), noi percepem interacțiunile pe care le avem în online, dar și experiențele altora, rezumate în imagini, ca un fapt autentic ce ne poate impacta viața, deoarece creierul nu prea face diferența dintre realitate și imaginație. Drept urmare, poți ajunge să te compari cu pozele extaziate ale altora în timp ce tu îți speli pisica pe dinți și să te deprimi. Chiar mi s-a întâmplat și mie să pățesc asta, deși știu pe propria piele că, spre exemplu, poți expune pentru alții poze în care ești pe val, pe placa de surf, în Bali, în timp ce iei pastile antiinflamatoare, pentru ca te-ai lovit grav la coloană și abia poți să mergi. Iar prin gândurile de acest gen, prin notificări și feedback, indiferent că e pozitiv sau negativ, social media te îndepărtează de clipa prezentă și te atrage în alte spații mentale: trecut/ viitor/ comparația cu alții. Am remarcat că odată cu abstinența de la postat am căpătat și o doză importantă de mindfulness și am început să fiu din ce în ce mai prezentă în propria mea viață: am început să citesc mai mult, să comunic mai mult, să mă concentrez mai eficient când muncesc și să mi se limpezească atât scopurile, cât și dorințele reale (în opoziție cu cele sugerate de matrix-ul virtual). Iar această nouă prezență de spirit mi-a reînnoit chiar și ikigai-ul! Până și viața mea socială a avut de câștigat, pentru că oamenii voiau să mă vadă în realitate, din moment ce nu mai erau ținuți la curent în mod sistematic cu fiecare mișcare pe care o fac. În plus, m-am simțit mult mai prezentă chiar și la brunch-urile demne de Instagram, când am scăpat de grija de a-mi imortaliza mimosa.
Citește și:
Flow – cheia productivității, dar și a fericirii
3 pași esențiali pentru a evita capcana competiției pe social media