În următoarele 5 minute vei afla:
– Care este soluția de un singur cuvânt la problema de trei cuvinte.
– Cum să-i comunici eficient partenerului tău sarcinile care-i revin în gestionarea casei.
„Descurcă-te singur”, spune prietena mea Beth, amintindu-și de ultimele trei cuvinte pe care i le-a zis soțului ei, înainte ca acesta să iasă din casă de dimineață. Se lasă să alunece într-un fotoliu de la Starbucks și pufnește: „A fost o cerere simplă. Să ia un cadou pentru ziua de naștere a prietenei lui Katy, în drumul său către petrecere, iar acum îmi trimite un mesaj și-mi spune: Sunt la mall. Idei de cadou?”. Și, exasperată, mă întreabă: „Chiar trebuie să fac eu totul?”.
M-am gândit instantaneu la discuții similare pe care le-am avut și eu cu soțul meu. La un moment dat, în mijlocul unei zile de lucru extrem de aglomerate, i-am trimis un mesaj cu un link către platforma digitală a școlii unde studiază fiul nostru: „completează actele lui Zach și adu-le la ședința cu părinții de la ora 3”. Atunci când soțul meu a apărut cu o grămadă de hârtii, cu excepția celei pe care i-am cerut-o, m-am simțit dezamăgită. M-am gândit atunci: „Probabil că ar fi trebuit să mă ocup eu de asta!”.
Oprește-te. Dă înapoi!
Cu mai mult de șapte ani în urmă, m-am angajat într-o „căutare” în care-mi propuneam să descopăr rădăcina nemulțumirilor din multe mariaje și parteneriate, cercetare care a avut ca rezultat o carte și un sistem mai bun de gestionare a timpului și nervilor acasă, Fair Play.
Atunci, am realizat peste 500 de interviuri sincere cu femei și bărbați din toate categoriile sociale despre subiectul diviziunii muncii acasă, de multe ori bazată pe gen, iar printre multele descoperiri interesante, conversațiile au scos la iveală o frază unică, problematică: „Decurcă-te singur”.
Atunci când i-am întrebat pe bărbații căsătoriți și gata să-și întemeieze o familie ce sentimente au vizavi de îngrijirea copiilor și de treburile casnice, răspunsul cel mai frecvent a fost „O să ne descurcăm”. Atunci când le-am întrebat pe femeile căsătorite și cu copii același lucru, cele mai multe dintre ele au spus că se așteptau ca partenerii lor „să se descurce”. Și aproape fiecare bărbat căsătorit și cu copii pe care l-am intervievat a spus că cicăleala este lucrul pe care-l urăște cel mai mult atunci când vine vorba despre viața domestică, însă aceiași oameni au admis cu ușurință că așteaptă ca soțiile lor să le spună ce să facă prin casă.
Iar cele mai frecvente trei răspunsuri pe care le-au dat la întrebarea de ce nu preiau ei inițiativa a fost: „Nu mi-ai adus aminte!”, „De ce nu mi-ai cerut asta?” și „Dacă-mi spui ce să fac, o să fac!”. Aceeași abordare este promovată în media și în cultura populară. Am citit articole care sugerau ca femeile să facă grevă (de genul ”N-o să mai spăl rufele”), să se mute într-o țară în care doar partenerul cunoaște limba locală vorbită și, într-un articol recent din The New York Times, femeile erau chiar încurajate să pretindă că sunt „neajutorate”, acesta fiind o încercare suplimentară de a-și forța partenerii să se descurce singuri.
Femeile continuă să suporte cam două treimi din munca necesară gestionării unei case și creșterii unei familii, indiferent dacă lucrează sau nu, conform unui studiu din Social Forces din 2021. Și un studiu și mai recent făcut de niște cercetători la Harvard Businss School arată că 25% dintre cuplurile divorțate au invocat „neînțelegeri asupra treburilor casnice” ca fiind unul dintre motivele principale de despărțire.
Acasă e mereu o dramă și nimeni nu pare să fie în măsură să explice clar de ce „nu m-am descurcat”, continuă Beth, în timp ce eu îi adăugam experiența, mental, la lista de date deja în lucru. „El e mega-competent la muncă, însă, cumva, abilitățile manageriale sunt lăsate la ușă atunci când intră în casă… Se bazează pe mine pentru fiecare detaliu, oricât de mic, de parcă n-ar avea nici o idee ce să facă, dacă n-aș fi eu să-i indic direcția.”
Gary, soțul lui Beth, nu e un neștiutor. La serviciu conduce o echipă internațională destul de mare. Și e bun la asta. Așadar, ce se întâmplă acasă? Și asta m-a făcut să mă gândesc: oare de ce nu acționăm și acasă așa cum o facem la birou, în afacerile noastre, în organizațiile care funcționează ca un ceas? Imaginează-ți că ai intra în fiecare dimineață în birou și ai începe să-ți întrebi colegii / partenerii / managerul / șeful: „Hei, poți să-mi aduci aminte ce ar trebui să fac azi?”. Și să fii asigurat: „Oh, o să-ți dai tu seama!”.
Asta n-o să se întâmple niciodată, pentru că e ceva la care nu te-ai aștepta în mod rezonabil. Ar crea situații majore de ineficiență. Și, mai mult decât atât, ar înnebuni pe toată lumea! Așadar de ce, atunci, continuăm să ne comportăm așa în organizația aceea care este casa noastră?
Un sistem nou acasă
Când m-am gândit mai bine la e-mail-ul pe care l-am trimis soțului meu, mi l-am imaginat citindu-l și întrebându-se, care formular? (Trebuie să recunosc: existau vreo șase de semnat.) Și unde îl găsesc? (Orice părinte care a încercat să se descurce pe platforma digitală a școlii înțelege că e un labirint nebun și aproape fără ieșire.) Într-un moment în care lucrurile au fost puse cap la cap, mi-am dat seama: i-am dat soțului meu o sarcină repartizată aleatoriu (pe care acum o numesc „R.A.T.” – randomly assigned task) și m-am așteptat „să se descurce”. N-a fost tocmai corect față de el.
Într-un final, am înțeles rolul pe care-l joacă femeile în acea separare de gen de care ele se plâng atât de mult. Ne acuzăm partenerii că nu reușesc să atingă standardele și așteptările pe care le setăm, însă probabil că nici noi nu le oferim contextul și autonomia de care au nevoie să înțeleagă o sarcină pe care o primesc. Atunci când sarcinile individuale, rolurile bine stabilite și așteptările explicate într-un mod clar lipsesc, n-ar trebui să ne așteptăm de la nimeni să se descurce. Nici în mediul profesional, nici în ecosistemul de acasă.
M-am uitat la Beth și, cu grijă, i-am oferit o soluție: „Și dacă ne pregătim din start ca partenerii noștri să dea greș? Ne așteptăm să ne citească gândurile și apoi îi acuzăm că ne dezamăgesc? Nu prea pare corect”.
Beth mi-a aruncat o privire de gheață, apoi s-a lăsat și mai tare pe spate în fotoliu, cu un oftat reticent: „S-ar putea să ai dreptate”.
Soluția de un singur cuvânt la problema de trei cuvinte: context
În situațiile în care „descurcă-te singur” poate fi o frază care să strice relația, rolurile bine determinate, sarcinile specifice și așteptările definite într-un mod cât mai explicit le pot face să înflorească. Într-un cuvânt: context.
Dacă vrem să nu mai avem rolul de cicălitoare șefă a familiei și să-i invităm pe partenerii noștri să devină colaboratori cu adevărat pe frontul domestic, trebuie să ne dezobișnuim să le dăm sarcini aleatorii, să le cerem lucruri din mers și să le delegăm sarcini fără nici un plan prealabil. Atunci când ne tratăm casa ca pe cea mai importantă organizație putem începe să optimizăm eficiența și corectitudinea pe teritoriul domestic.
Interviurile mele cu tot tipul de parteneri / soți / tați a scos la iveală faptul că cei mai mulți bărbați răspund pozitiv atunci când sunt abordați direct și li se cere ajutorul și sprijinul în casă sau li se oferă directive clare și așteptările sunt definite explicit. Vor lua inițiativa în mod voluntar atunci când vor avea contextul să înțeleagă în detaliu „cererea” – misiunea pe care trebuie s-o ducă la capăt – și rolul pe care li se cere să-l joace. Acum, prin „ajutor” nu înțelegem un „executant”, cineva care face ce i se spune în al 12-lea ceas („Hey, poți să te întorci la magazin înainte să închidă și să iei câteva lucruri?”) ci un colaborator care poate lua conducerea acțiunii atunci când înțelege întregul context al acțiunii pe care o are de făcut.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Mai mult context, mai puțin control
Pe măsură ce soarbe din cafea, Beth se înmoaie, „Așadar, în loc să-l las pe Gary să umble aiurea prin mall, crezi că ar trebui să-i dau mai multe informații legate de cadou? Am uitat să spun că petrecerea este pentru gemeni așa că, tehnic, ar trebui să fie două cadouri. Ups!”.
„Un detaliu important”, admit. „Poate îl ajuți de data asta. Și, data viitoare când este o petrecere pentru ziua de naștere a unui prieten de-al copilului, discuți detaliile înainte, astfel încât să aveți amândoi o perspectivă mai bună a sarcinii. Ce, când, unde, și, cel mai important, cine se va ocupa? Nu doar de cadou, ci și de întregul eveniment… transportul de la și către petrecere, ținutele în temă, confirmările etc. Din ce-l știu eu pe soțul tău, va fi mai mult decât fericit să se ocupe de această sarcină și s-o ducă la bun sfârșit … dar mai întâi el trebuie să știe care e rolul lui. Altfel, nu vei avea parte decât de un biet amărât care bântuie aiurea prin mall.”
Cercetarea mea inițială pentru o soluție la inechitatea domestică m-a dus de fapt la o descoperire majoră: atunci când cuplurile împărtășesc detaliile vieții lor de acasă prin intermediul unei comunicări deschise, sunt răsplătite cu mai multă eficiență, cu optimizarea productivității, cu o armonie mai bună în casă. Atunci când oferi context, în fiecare sarcină care aduce beneficii casei nu este doar numită, ci definită în mod explicit și specific distribuită cuiva, ambii parteneri știu în avans pentru ce sunt responsabili.
Imaginează-ți un scenariu casnic nou, în care cererea de „ajutor” are ca răspuns: „mă ocup”. Și, spre satisfacția ta, partenerul tău în mod voluntar și competent îndeplinește acea sarcină fără aduceri aminte, fără cicăleală, fără direcții din partea ta. În viața mea, soțul meu se ocupă acum de toate formularele pentru școală ale celor trei copii, în timp ce se descurcă cu platforma înfricoșătoare a școlii, fără să facă nici un pas greșit. Și n-a fost nevoie să mai spun vreodată ceva.
Citește și:
Ce se întâmplă în relațiile de cuplu și de ce ne (mai) căsătorim în zilele noastre?