În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce a fost, totuși, nevoie de o lege pentru un drept fundamental al oricărei ființe.
– Care au fost cazurile care au inspirat-o pe Miruna să facă o schimbare.
Săptămâna trecută, Camera Deputaților a adoptat inițiativa legislativă care prevede că evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie și se sancționează cu amendă. Miruna Ioani, mamă și blogger, este cea care a pornit această inițiativă despre care spune că este menită să redea firescul în viața proaspetelor mame și să le aducă libertatea de mișcare de care au atât de multă nevoie.
Thrive Global: Te zbați de mult timp pentru această inițiativă legislativă. Mă surprinde că este nevoie de ea: nu e, oare, ca și cum ar fi nevoie de o lege care să ne permită să mâncăm pe stradă sau la restaurant? (În esență, despre asta e vorba!)
Miruna Ioani: Ba da. Care e diferența dintre o mamă care-i oferă copilului său un covrig pe stradă, una care-i oferă lapte din biberon sau lapte din sân?
TG: Povestește-mi, te rog, când ai realizat că mamele și bebelușii flămânzi au o problemă pe care alte categorii sociale nu o au. A fost un caz anume, un moment 0 care te-a determinat să începi demersul?
MI: Da, au fost două cazuri intens mediatizate. O mamă a fost fotografiată în autobuz alâptându-și copilul și presa de scandal a scris cu titlu mare ”Scene de groază în RATB”, ”călătorii au fost dezgustați de gestul femeii” etc.
Alt caz a fost în Cluj, unde o mamă a fost dată afară din holul unui hotel, unde a vrut să-și alăpteze bebelușul. Ea s-a plâns de incident pe Facebook, postarea s-a viralizat, celelalte mame s-au inflamat. Voiau să facă un protest la acel hotel. Atunci, mi-a venit ideea și am zis așa: hai s-o rezolvăm ca niște doamne. Într-un fel care să conteze cu adevărat și să dureze și după ce noi vom fi terminat de alăptat. Să facem o lege!
TG: Care sunt pașii prin care ai trecut?
MI: Știam că legea exista deja în multe state civilizate. Eu mă mutasem proaspăt în România din Marea Britanie, unde există în multe locuri publice semnul cu ”breastfeeding welcome” și legea care protejează mamele să alăpteze.
Deci știam că nu e o idee creață, ci e ceva care deja se practică și de care avem nevoie și noi.
Am făcut o petiție, am început să scriu pe blog. Petiția a fost semnată de câteva mii de mame în primele două zile. Subiectul s-a dus bine de tot, am avut susținerea bloggerilor de parenting mai întâi, după care au preluat presa, revistele de femei, televiziunile.
Am contactat un deputat, pe Ovidiu Raețchi. Aveam nevoie de un for oficial care să facă demersurile spre o lege adevărată. Petiția nu are nicio valoare legală, doar arată cât de mare e interesul din societatea civilă. Ne-am întâlnit și cu Ana Măiță, împreună am conceput textul proiectului de lege, avocații l-au cizelat și gata. Apoi, a fost muncă să explici altor deputați despre ce e această lege, că nu are implicații financiare, că e un semn de încurajare a mamelor, un semn de civilizație. Unii au răspuns bine, alții nu au prea înțeles, dar legea a trecut rapid de Senat. După care a fost abandonată o vreme și abia în 2021, iată, votată și în Camera Deputaților și adoptată de Parlament. Mai bine mai târziu decât niciodată.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
TG: Care au fost cele mai surprinzătoare reacții din partea oamenilor? Știu că au fost multe, pare un subiect care nu prea lasă pe nimeni indiferent. Dar ce te-a surprins pe tine, personal, din noianul ăsta de opinii?
MI: Cel mai mult m-au surprins mesajele mamelor după ce am început să scriu despre subiect. Cât de multe femei au suferit din cauza asta! Cineva mi-a zis că nu a ieșit din casă în primele patru luni de viață ale bebelușului ei, pentru că îi era teamă să-l alăpteze. Știm că un copil așa mic e imprevizibil, lui i se poate face foame la trei ore după ultima masă sau la trei minute. Și nu-i poți spune: ”Rabdă, mamă, jumătate de oră, până ajungem acasă înapoi”. Altă mamă mi-a zis că, la prima ieșire la restaurant cu prietenele, a luat copilul cu ea și a ieșit să-l alăpteze în parcare. Iar numărul acestor povești a fost surprinzător de mare. Ceea ce m-a motivat și mai mult.
Apoi, m-a surprins înverșunarea, mai ales a femeilor, de a fi contra. Alăptatul a fost comparat cu urinatul și masturbatul, ceea ce mi se pare bolnăvicios într-un fel fundamental. Nu e același lucru deloc, mai trebuie să explicăm? Un bebeluș mic are nevoie să sugă fiindcă îi poate fi foame, sete, frig, dor de mamă-sa. Putem compara asta cum?
TG: De crezi că un gest atât de natural poate stârni atât de multe controverse? Care simți că e butonul care se apasă în mintea oamenilor pentru care e nevoie de o lege ca să permită unei mame să alăpteze?
MI: Cred că oamenii sunt foarte pudici, iar sânul e ultrasexualizat. Oamenii uită că rolul principal al sânului în corpul femeii nu e de jucărie, ci să-și hrănească puii. Cred că se vede lipsa educației sexuale, lipsa comunicării deschise cu părinții care ar fi trebuit să le explice acestor copii deveniți adulți că sânul e un organ la fel cum e ochiul, nasul. Că are rolul de a secreta lapte pentru bebeluș. Să-i fi învățat că așa cum avem inimă, rinichi, ficat, avem și vagin, uter, vulvă. Fiecare organ, cu rolul său.
Dar nu cred că oamenii ăștia, care sunt atât de împotrivă, sunt niște oameni răi sau că vor răul acestor mame sau bebeluși. Ei, pur și simplu, n-au avut parte de o educație în acest sens. Exact așa cum mulți au fost rasiști sau homofobi până să înțeleagă de ce e o prostie. Nu facem comparații, dar e chestie de mentalitate colectivă.
Însă, până se schimbă mentalitatea colectivă, multe mame au de alăptat niște bebeluși. Ele nu pot aștepta, au nevoie de o soluție acum. Legea asta nu e pentru cele care ar fi alăptat oricum și oriunde, ci pentru cele care stau închise în casă de rușine să strecoare un sân pe sub tricou și să hrănească un pui de om. Legea e pentru cele care sunt în depresie, fiindcă n-au curaj să iasă din casă. Pentru cele care n-au mai mâncat o supă făcută de un bucătar la restaurant, în compania unor prietene, fiindcă n-au cu cine lăsa copilul. Pentru cele care rămân închise între patru pereți, fiindcă nu și-ar alăpta copilul într-o toaletă de mall sau cu o pătură pe cap. Și sunt multe aceste mame. Doar fiindcă nu le vedem, nu înseamnă că ele nu există.
TG: Cum e văzut alăptatul în public în țări pe care le considerăm mai tolerante sau mai orientate spre dezvoltarea sănătoasă a sugarilor?
MI: Nu știu cum e văzut peste tot, dar știu că, unde-i lege, nu-i tocmeală. În unele state, există semnul cu mama și bebelușul, care înseamnă că poți alăpta acolo. Alte locuri oferă spații speciale pentru alăptat, dar nu te obligă să le folosești. Ele sunt doar pentru femeile care doresc să meargă acolo. Deși acum există tricouri și bluze speciale pentru alăptat, din care nu se vede niciun centimetru de piele în plus. Am alăptat la restaurant lângă oameni care nici nu și-au dat seama ce făceam. M-au întrebat la final: ”Dar copilul tău atât de mult poate sta nemâncat?”.
TG: Ai fost proaspătă mamă și în Anglia, și în România. Ți s-a părut diferit atunci când erai în spațiul public? Să zicem în hipermarket, în parc sau, pur și simplu, pe stradă.
MI: În Anglia, am alăptat în cafenea, pe stradă, în parcuri, în grădina botanică. N-am simțit nicio clipă vreo privire dezaprobatoare, dar nici nu mi-a păsat. Vreau doar să spun că n-am ieșit la plimbare cu bebelușul cu gândul să-l alăptez la colț. Deși fix asta s-a întâmplat. Pentru că așa-s bebelușii. Imprevizibili.
Îl hrănisem bine, îi pusesem un scutec curat, mă așteptam să doarmă cel puțin un ceas, doar că el s-a răzgândit și asta a fost. Să nu-și imagineze cineva că, pentru o mamă, să alăpteze în supermarket e un vis. Sau pe stradă, cum am pățit eu. Mai ales că era februarie și eram în Anglia, era un frig!
TG: Ce ți-ai dori să schimbi, în mentalul colectiv din România, față de modul în care sunt privite mamele cu copii mici?
MI: Ohoo, nu mă porni. Aș vrea să nu mai fie ucise din priviri când copiii lor fac o criză de nervi în magazin. Să nu mai fie grăbite pe trecerea de pietoni. Sau la casă la magazin. Aș vrea să nu-și mai dea nimeni ochii peste cap când vede o mamă încărcată cu două plase, care împinge un cărucior și poate mai are și un copil mare pe o bicicletă venind după ea.
Cât despre alăptat, aș vrea ca mintea oamenilor să nu mai asocieze bebelușul cu un biberon, ci cu brațele mamei lui. Și aș mai vrea ca oamenii, indiferent că sunt bunici, soacre, vecini, unchi sau mătuși, să nu mai dea sfaturi nesolicitate, să nu-i mai spună tinerei mame unde greșește și să-i facă o ciorbă caldă în loc. E mult mai binevenită. Aș vrea ca familia să aibă grijă de tot restul, ca mama să poată avea grijă de bebelușul ei. Și tot ce aude ea, tânăra mamă, să fie: Ești minunată! Te descurci grozav! Tu știi ce e mai bine în acest moment!
TG: Ai simțit că blogul tău are superputeri acum, când vezi că inițiativa ta schimbă lucrurile?
MI: Nu știu dacă blogul meu are superputeri, fiindcă acest succes a fost unul colectiv. Blogul meu există datorită cititorilor lui. Sigur că m-am bucurat că inițiativa asta s-a concretizat. Cineva m-a întrebat câți bani am câștigat. Am râs. Dar nu e despre bani, am zis! E despre sens. Sunt mulți care și-au asumat această inițiativă, au zis că e legea lor. Nu m-am supărat. Știi a cui e legea asta cu adevărat? A cui s-a bucurat cel mai tare când proiectul a fost votat.
TG: Dacă ai face un top 5 cu lucrurile pe care mamele și sugarii le câștigă odată cu această lege, care ar fi? Eu aș începe cu demnitate, de exemplu.
MI: Libertate. Siguranță. Protecție. Grijă. Respect
În România, rata alăptării e oricum scăzută. Mai demult, femeile vedeau multe femei alăptând, că asta făceau ele după ce nășteau. În epoca modernă, nu mai vedem asta. Deci uităm că e normalitatea. Așa că aș vrea să ne recâștigăm libertatea de a răspunde nevoilor copiilor noștri fără a fi mustrate, jignite sau pedepsite pentru asta. Să știm că-i putem alăpta în siguranță, că există o lege care ne protejează și are, cu respect, grijă de noi, ca noi să putem avea grijă, mai departe, de pui.
Miruna Ioani este medic stomatolog, blogger și asistentul personal al copiilor ei. De când a devenit mamă, s-a lăsat de seriale și s-a apucat de scris povești în care se regăsesc foarte mulți părinți. A inițiat legea alăptatului în public și o poți citi pe siblondelegandesc.ro.