În următoarele 5 minute vei afla:

– Când a decis Diana Cosmin să-și schimbe radical stilul de viață.
– Care este cuvântul pe care îl consideră cel mai util în interacțiunile cu ceilalți. 


Thrive Global: Care e primul lucru pe care-l faci când te dai jos din pat?

Diana Cosmin: Cu ocazia acestei întrebări am conștientizat un reflex pe care îl tot bătătoresc de zece ani încoace. Am citit prin 2010, într-o carte a lui Jack Canfield, un autor care-mi plăcea pe atunci, ceva care mi s-a întipărit în minte: atunci când picioarele îți ating podeaua dimineața, să începi cu un gând de mulțumire. 

Mulțumire că trăiești acea dimineață, că poți privi în jur, respira și întâmpina o nouă zi… Toate acele lucruri la care dăm din cap a aprobare când le vedem enumerate în citate motivaționale, dar în restul timpului nu ne gândim niciodată la ele. 

Ei bine, de zece ani, eu așa mă trezesc în fiecare dimineață, când pun picioarele jos spun în gând „Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc”. Deja e un reflex dobândit și mă face să încep ziua cu totul altfel. Parcă merg mai drept și mai plină de încredere.

TG: Ce te energizează?

DC: În ultimul an chiar am analizat cu atenție acest aspect și am tras câteva concluzii, la ambele capete ale spectrului: ce îmi fură energie și ce îmi dă. Mă energizează discuțiile palpitante cu oameni interesanți: oricât aș fi de obosită mă încarc ca o baterie băgată în priză atunci când am în fața mea un personaj pe care să-l ascult cu plăcere. 

Apoi mă mai energizează o carte bună, îmi pune în mișcare mușchii minții, iar în ultima vreme mai intru pe niște grupuri străine de Facebook despre lucruri care mă interesează (simplificare a vieții, trăit sănătos, decluttering) și dezbaterile de acolo mă prind uneori. Oricât aș fi de obosită, mă apuc să dezbat, să argumentez, să fac schimb de idei cu alți oameni. Și, bineînțeles, mă energizează o plimbare cu Charlie, cățelul meu Cavalier King Charles.

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

DC: Este un amestec de lucruri care am constatat, în timp, că funcționează pentru mine și 

îmi păstrează echilibrul. Cel mai important ingredient este simplitatea, pe care o caut în orice. Încerc să mănânc puțin și bun (și doar ce-mi face bine), să am o casă cât mai aerisită (ca să nu spun minimalistă), să cumpăr puțin și dacă realmente îmi trebuie sau mă îndrăgostesc de obiectul cu pricina (nu pentru că a fost urât afară sau m-a enervat cineva și vreau să-mi ridic moralul cu „ceva frumos”). 

Să fiu mai blândă cu mine și să accept că oricine mai are o zi proastă sau o scăpare, nu suntem roboței întorși cu cheia. Să-mi ascult intuiția și busola interioară (acel gut feeling e real și îl avem cu toții). Și mai ales… să spun NU atunci când chiar nu simt să fac un lucru. Când nu am dispoziție, energie sau tragere de inimă. 

Poate acesta din urmă este cel mai mare secret învățat în ultimii ani: atunci când spun NU unui lucru pe care nu vreau să-l fac (și trec peste jenă, dorință de a face pe plac, teama de a nu supăra) îmi spun mie DA. Viața e prea scurtă ca să vrei să faci pe plac tuturor, chiar dacă uneori e tentant și dacă în adâncul sufletului toți ne dorim să fim iubiți de toată lumea, tot timpul.

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

DC: Este o listă lungă de cărți care au contribuit, fie și cu câte o singură idee valoroasă, la ceea ce sunt azi. Totuși, dacă ar trebui să aleg o carte care a venit exact la momentul potrivit în viața mea, ea ar fi seria „Simplității”, scrisă de Dominique Loreau. ”Arta simplității”, ”Arta esenței”, „Arta frugalității” și tot așa. 

Loreau este o autoare franceză care a trăit în Japonia și scrie despre simplitate printr-o prismă duală: spirit pragmatic franțuzesc și minimalism japonez. Am descoperit-o într-o perioadă a vieții în care îmi doream efectiv să sorb simplitatea ca pe apă, să-mi fac plinul cu ea. Viața mea mi se părea nespus de aglomerată și de complicată și avem nevoia fizică de puțin, de „minimal”, de simplu. 

A fost una dintre acele lecturi care nu promite mult, dar care se dovedește a fi ca un pahar de apă pentru un om însetat. O recomand în continuare pe Loreau, are o scriitură poetică și rafinată și este o lectură necesară pentru oamenii secolului nostru.

TG: Care e relația ta cu telefonul? Doarme cu tine în pat?

DC: Până acum două luni dormea pe noptieră, dintr-un motiv pur funcțional: alarma de dimineață, fără de care nu puteam funcționa. După ce mi-am recalibrat regimul de viață și somnul, reușesc să mă trezesc fără alarmă, ca-n vremurile de demult, așa că l-am „exilat” în sufragerie. 

TG: Cum te descurci cu mail-urile?

DC: Este un work in progress. Chiar de curând am mai filtrat din newsletter-ele și notificările pe care le primeam din inerție și nu le deschideam niciodată, dar care contribuiau la anxietatea de ansamblu. Știi acea senzație pe care o ai când deschizi e-mail-ul după câteva ore de absență și vezi rostogolindu-se 100 de mesaje noi? 

Vreau să am în Inbox doar mesaje relevante pentru mine, fără reclame, buzz-uri și superoferte, deși uneori e foarte complicat să faci slalom printre ele. Așa că în aceste zile cuvântul meu favorit este Unsubscribe

În rest, aplic un principiu care la mine funcționează bine: primesc, citesc, răspund pe loc. Iar ceea ce nu pot aborda imediat las cu unread în căsuța de email și când am un moment de răgaz, răspund pe tihnă. Pentru mine, cel mai rău lucru e să las să se adune multe mail-uri necitite, mi se pare că-mi aglomerează viața și mai tare, așa că metoda răspunsului rapid funcționează cel mai bine.

TG: Dacă te trezești în mod neașteptat cu 15 minute libere într-o zi, ce faci cu ele?

DC: Fac asta foarte des, de regulă după întâlniri sau după ce mi-am terminat de scris un articol. De obicei sunt pe undeva în oraș, așa că îmi comand un capuccino cu lapte de migdale și mai răsfoiesc câteva pagini din cartea pe care o am mereu „în citire” în aplicația iBooks de pe telefon. Este alternativa mea la impulsul de a butona Facebook și Instagram Sau, când e frumos afară, mă plimb pe străduțe, fără vreun scop anume. Doar privesc. 

TG: Când a fost ultima oară când te-ai simțit complet epuizată și de ce?

DC: Ultima oară a fost acum un an, când am și decis să-mi schimb radical stilul de viață. Aveam niște restanțe de somn, mâncat sănătos, stres și anxietate pe care le duceam cu mine de ani buni, din vremurile în care lucram într-o redacție clasică, și mi-am dat seama că funcționez ca o baterie de mașină descărcată, care dă mereu rateuri. Așa că, de vreme ce tot eu m-am lăsat să alunec pe panta asta, m-am încordat și am început să mă trag la loc în sus.

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

DC: Anul trecut, într-o perioadă în care eram atât de obosită fizic și psihic, într-un burnout atât de avansat încât nu aveam putere să mă prezint aproape la niciun eveniment profesional, dintre cele la care un jurnalist trebuie neaparat să participe fiindcă e în „fișa postului”. 

Mintea își dorea să socializeze, să afle, să exploreze locuri și noutăți, dar corpul nu era în stare. Așa că ajungeam mereu să mă scuz și să contramandez pe ultimul moment, fiindcă la finalul zilei eram epuizată și prea stoarsă de energie ca să mă pot deplasa mai departe de propria canapea. Uneori aveam senzația că-mi cer scuze de două sute de ori pe zi și îmi era teamă că starea mea de sfârșeală se vede în afară. Nimeni nu vrea să fie compătimit.

Ulterior, oamenii din jur care au aflat de perioada mea grea mi-au spus că nu sesizaseră nimic ieșit din comun la mine, doar că eram mai ocupată ca de obicei, semn că uneori reușim să disimulăm mai bine decât credem. Dar tot am considerat un eșec faptul că m-am lăsat să ajung într-un asemenea hal de oboseală. Am depășit momentul „the hard way”, adică schimbându-mi radical stilul de viață, care se păstrase într-un registru de epuizare și muncă excesivă încă din anii petrecuți în redacție. Aveam niște restanțe pe care le tot căram după mine, până când am zis STOP. Deci a fost un eșec care a condus la o schimbare radicală în bine. 

TG: Împărtășește-ne un citat care-ți place sau care te motivează! 

DC: „O persoană cu adevărat liberă este cea care poate refuza o invitație la cină fără să dea nicio explicație”. Am citit-o demult, ca replică într-o carte pe care nu mi-o mai amintesc, dar în multe momente ale vieții am realizat extraordinara ei simplitate și profunzime. 

Să poți să spui NU și să ai tăria să faci alegerile cele mai bune pentru tine, în tot haosul vieții din ziua de azi, aceasta mi se pare cea mai mare libertate dintre toate. Și să nu fii tentat să-ți ceri scuze pentru ceea ce ești, ceea ce faci și ceea ce simți, doar pentru că uneori nu se conformează cu media.

Diana Cosmin este jurnalist de lifestyle cu experiență de peste 15 ani în presa scrisă. După ce a fost redactor-șef pentru mai multe publicații din print, din 2016 se ocupă de propria platformă de lifestyle, FineSociety.ro, unde scrie despre tot ce-i fin și fain. 


Citește și:

Emma Zeicescu, jurnalistă: ”Mă energizează oamenii curioși”

Conceptul ”Ubuntu” sau 3 modalități de a avea mai multă grijă de tine însuți

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!