În următoarele 8 minute vei afla:

– Care sunt principalele semnale pe care corpul ni le trimite când îi neglijăm nevoile. 
– De ce nu stau în picioare scuzele comune pentru un stil de viață nesănătos. 


Ana Geoană are 26 de ani și a studiat comunicare și inginerie la Universitatea Pennsylvania, una dintre cele opt universități din Ivy League, din SUA. Trăiește și lucrează de patru ani în Los Angeles, iar în 2019 a descoperit nutriția holistică. A decis să aprofundeze domeniul, înscriindu-se la Institute of Integrative Nutrition (IIN), din NY. În prezent, este acreditată ca nutriționist holistic și coach pentru viață sănătoasă și a inițiat proiectul Linea, prin intermediul căruia promovează importanța nutriției holistice și explică principiile de bază ale unei vieți sănătoase.

Thrive Global: Te-ai apropiat de domeniul wellness-ului dintr-o nevoie personală?

Ana Geoană: M-am apropiat de domeniul wellness-ului din nevoia de a schimba ceva în bine în felul în care trăiam. În urmă cu trei ani, într-o perioadă în care lucram foarte mult, într-un mediu în care „urgent” era definiția primordială a oricărui lucru pe care trebuia să-l fac, am constatat câteva transformări foarte neplăcute în corpul meu și în viața mea: mă îngrășasem, eram mereu obosită, chiar din momentul în care mă trezeam, organismul meu reacționa la alimente destul de violent, iar starea mea generală nu era una bună. Mi-am dat seama că e bizar să te simți în acest fel la 23 de ani, în condițiile în care-mi plăcea ceea ce făceam la job, aveam în mod constant de învățat, trăiam deja într-o țară în care, dacă ești competitiv și dacă muncești, ești răsplătit pentru efortul tău. M-am oprit, atunci, ca să mă gândesc la mine și la informațiile pe care mi le transmitea corpul meu. Erau mici semnale de alarmă, era „simptomatologia” unei stări generale care mă împiedica să mă bucur și să trăiesc frumos. Din acest punct, am plecat în căutarea echilibrului.

TG: Pare că, dacă ai o viață cu responsabilități, e aproape imposibil să trăiești sănătos (n-ai timp, resurse sau schimbările nu durează în timp pentru că ne întoarcem spre vechile rutine). Cum a fost la tine?

AG: Într-adevăr, mereu există scuze. Acum trei ani, programul meu de lucru era lung și inflexibil, iar timpul care-mi rămânea era investit prost. Nu știam, atunci, să-l gestionez corect și să am grijă de mine. Primul pas a fost să mă informez despre ce aș putea face pentru o viață mai sănătoasă. Am pornit cu lucruri simple, am schimbat inițial puțin din rutina mea de viață, apoi am văzut beneficiile și am simțit că merită să investesc mai mult timp: atât ca să mă informez, cât și ca să pun lucruri în practică. Următorii pași au venit firesc: am început să-mi prepar mâncarea pentru săptămâna de serviciu în fiecare duminică seară, să petrec cel puțin 20 de minute afară în fiecare zi (uneori chiar în pauzele de la serviciu), să fac minimum 30 de minute de mișcare de trei-patru ori pe săptămână. Toate aceste lucruri, adunate, înseamnă câteva ore pe săptămână, dar efectele lor au avut un impact major în viața mea. Din punctul de vedere al resurselor, trebuie să spun că financiar este mai eficient să gătești acasă. Nu mai vorbesc despre beneficiile pentru sănătate! Este, de asemenea, mai puțin costisitor să stai afară câteva minte pe zi, decât să petreci timpul la o cafenea, consumând produse atât de tentante și pline de zahăr. Au fost zile în care am abandonat puțin din ce câștigasem, dar de fiecare dată m-am simțit puțin mai rău, astfel încât am ajuns la concluzia că e mai puțin frustrant să renunți la ceva care-ți face rău, decât să te simți rău.

TG: Când ai decis că vrei să faci asta la nivel profesionist?

AG: A fost un moment în care am început să văd rezultatele pe corpul și mintea mea, mi-am dat seama că a avea grijă de fizicul și psihicul nostru este cel mai bun tratament și, totodată, cea mai bună prevenție. Odată cu mine, au început să observe și cei din jurul meu și să mă întrebe cum și ce fac. Mi-am dat seama că eu n-am o rețetă sau un set de sfaturi care să funcționeze perfect și pentru prietenele mele. Atunci am decis să aprofundez subiectul nutriției și al sănătății holistice și m-am înscris la cursuri la Institute of Integrative Nutrition (IIN) în New York, unde m-am și certificat. Pas cu pas, fie prin practică, fie prin teorie, mi-am dat seama că acumulez foarte multe informații și am fost inspirată să le împărtășesc cu alții: să pot ajuta oamenii care-și doresc să facă o schimbare pe termen lung, să-i inspir pe cei care nu știu dacă sau de unde să înceapă și să le ofer metode practice pentru a-și găsi un echilibru.

Școala mi-a schimbat viziunea asupra acestui mod de viață și mi-a arătat și care este teritoriul comun al mai multor oameni. Astăzi știu cum să combin informațiile generale cu experiențele personale ale oamenilor, astfel încât, la final, să obțin un program personalizat pentru oricine vrea să afle ce are de făcut ca să se simtă bine. Am în minte mai multe experiențe, cu mine sau cu alții. Toate au în comun un lucru foarte important: prinși în vârtejul vieții, uităm să ne autoanalizăm și să ne gândim dacă ne simțim bine. Nu așezăm din prima în cadranul corect oboseala, balonările, lipsa de energie și incapacitatea de a ne concentra. Credem că sunt doar o etapă, că vor trece. Apoi, pur și simplu nu mai ținem minte de când nu ne-am simțit bine și ne obișnuim să trăim așa. Eu mi-am propus să le atrag atenția celor care citesc acest interviu sau celor cu care vorbesc în privat, că nu e bine să ne neglijăm și să considerăm că simptomatologia descrisă de mine e ceva firesc și că așa trebuie să trăim. Așa am ajuns ca, dintr-o nevoie și, ulterior, o pasiune, să-mi doresc să construiesc un proiect.

TG: Care sunt greșelile pe care simți că le făceai tu înainte să descoperi că poți trăi mai sănătos? 

AG: Nu-mi ascultam corpul și trăgeam de mine în toate direcțiile, țineam diete scurte și stricte, nu dormeam suficient, nu găteam niciodată, nu făceam mișcare, nu petreceam destul timp cu prieteni. Presupun că mulți dintre noi se recunosc în enumerarea mea de mai sus. Problema mea era că nu percepeam acest comportament ca pe ceva greșit, nu eram atentă la semnalele pe care le primeam, îmi stabilisem niște granițe false și repetam comportamente care mă făceau să mă simt rău.

TG: Le-ai remediat pe rând? Cum te-ai asigurat că sunt schimbări pe termen lung și nu doar pe moment?

AG: Nu știu dacă pot zice că le-am remediat pe rând, dar în fiecare zi am făcut câte un mic efort pentru a iniția fiecare schimbare, apoi mici eforturi să le duc la următorul nivel, apoi mici eforturi că să le susțin, eforturi pe care încă le fac. Cheia în a mă asigura că aceste schimbări erau sustenabile pe termen lung și nu doar de moment este că am le-am abordat treptat, în ”micropași”. Am avut răbdare la început, deoarece rezultatele nu se văd peste noapte. Când aceste schimbări au început să dea roade, am fost inspirată să le mențin și să le aprofundez zilnic. A început să-mi placă mai mult de mine, în nouă variantă. Aveam mai multă energie, mâncarea nu-mi mai făcea rău, mă bucurăm mai mult de prieteni, nu mai eram obosită și parcă gândeam mai limpede. Apoi, am ajuns în punctul în care mi-am dat seama că nu vreau să renunț la aceste rezultate și așa au devenit un fel de a trăi și nu un moment, o perioadă.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Ce presupune abordarea holistică a sănătății și a echilibrului?

AG: Abordarea holistică a sănătății și a echilibrului presupune conștientizarea faptului că fiecare aspect din viață ne afectează psihicul și fizicul. Fizicul are mare influență asupra psihicului și viceversa. Corpul și mintea trebuie să comunice și să se asculte – ele știu de ce avem nevoie. Și, dacă ne hrănim fizicul și psihicul cu ce ne cer, ambele au putere de auto-vindecare. De asemenea, este important să ne dăm seama că doi oameni nu pot fi la fel. Noi, oamenii, suntem diferiți până la ultima celulă. Și nu este deloc garantat că o abordare care funcționează pentru cineva va funcționa și pentru altcineva. Doar ascultându-ți corpul vei găsi stilul de viață optim pentru tine. Eu pot să fiu un ghid pentru ceilalți, dar nu pot să le dau soluții care să funcționeze perfect, dacă ei nu reușesc să se echilibreze.

TG: E imposibil să ai un stil de viață sănătos dacă nu… Te rog completează tu cu primele trei lucruri la care te gândești!

AG: 

1. … există o legătură între minte și corp.

2. … ai metode pentru a scăpa de stres, pentru a-ți odihni mintea.

3. … mănânci fructe și legume.  

TG: Cum arată un stil de viață ideal, dar și realist? Cum aflăm de câte ore de somn avem cu adevărat nevoie, ce hrană ne ajută, ce tip de mișcare ni se potrivește? 

AG: Un stil de viață ideal, dar și realist, se obține prin echilibrul între ce-ți place și ce este sănătos. Aflăm toate aceste informații despre ce avem nevoie, ce ni se potrivește printr-un proces în doi pași: primul este de informare, al doilea este de autodescoperire. Există multe informații despre ce este sănătos, dar este important să luăm aceste informații din surse credibile și cu susținere științifică. Procesul de autodescoperire este unul de încercare și eroare: încercăm anumiți pași către relaxare, anumite metode de fitness, anumite mâncăruri, până când găsim ceva care ne și place. Dacă ne place, ni se potrivește. Dacă nu ne place ce sport facem sau ce mâncăm, va fi imposibil de susținut pe termen lung

Nu e de-ajuns doar să ne ascultăm corpul, acesta este doar începutul. Trebuie să-l ascultăm, să-l tratăm corect și cu atenție, să investim timp că să-l hrănim corect și să-l îngrijim. Când porniți pe acest drum, trebuie să va gândiți că vă puteți schimba viața, orașul, țara, relația, pasiunile, dar corpul și mintea nu le puteți schimba. În acest corp fizic vom trăi toată viața noastră. Atâta timp cât el va funcționa optim, vom putea să facem și celelalte lucruri cu ușurință și plăcere.

TG: De ce crezi că ne sacrificăm starea de bine cu atât de multă ușurință? Pare cel mai simplu să nu te pui pe primul loc pe tine, dar care e prețul pe termen lung?

AG: Ne sacrificăm starea de bine pentru că este ușor să ne sacrificăm pe noi înșine. Nimeni nu ne cere socoteala, iar consecințele nu se văd imediat, de cele mai multe ori. Dacă-ți neglijezi munca la serviciu, există consecințe directe și imediate: se supără șeful, ne pierdem bonusul. Dacă nu ducem gunoiul, nu vom mai avea suficient spațiu sau va mirosi urat. Dacă nu le răspundem la telefon prietenilor sau cunoștințelor, la un moment dat nu vor mai suna. Însă cu sănătatea și starea de bine, prețul îl plătim pe termen lung. Dacă neglijăm relația cu noi înșine, pe termen lung ne vom îmbolnăvi mult mai ușor, vom îmbătrâni mult mai repede, și, la un moment dat, nu vom mai avea capacitatea să avem grijă de alte elemente importante din viață noastră, precum relațiile și carieră. 

TG: Ce simți că ai câștigat tu însăți când ți-ai schimbat stilul de viață?

AG: De când mi-am schimbat stilul de viață, simt că am câștigat o imunitate mai puternică, un aspect mai sănătos, o minte mai clară și o viață mai fericită. Am mai multă energie pentru planurile noi, am putut să mă concentrez, să studiez și mă simt mult mai bine.

TG: Ai un model feminin pe care-l ții în minte când simți că ai nevoie de un imbold?

AG: Nu pot să spun că am un model feminin anume, dar am mai multe modele care mă inspiră, fiecare în diferite aspecte. Totodată, prietenele mă inspiră – este important să ne înconjurăm cu oameni care au o influență pozitivă sau ne inspiră în cel puțin un aspect din viața noastră. Am crescut într-o familie cu modele feminine puternice, de la care am învățat un lucru esențial: ca să ai grijă de toți ceilalți, trebuie să poți să ai grijă de tine, să știi ce vrei și să mergi pe drumul tău, chiar dacă apar obstacole.

TG: Ce este Linea și ce-ți propui să aducă în viața celor care intră pe platformă? Vei colabora și cu specialiști din România?

AG: Linea este o platformă pentru comunitatea de oameni care doresc să își îmbunătățească stilul și calitatea vieții prin intermediul nutriției și al obiceiurilor sănătoase. Îmi propun ca Linea să aducă nu doar o inspirație pentru o viață echilibrată celor care intră pe platformă, dar și metode practice în care fiecare să poată găsi echilibrul optim. Voi încerca să colaborez cu toți oamenii care mă inspiră și care i-ar inspira și pe ceilalți, indiferent unde sunt ei pe planetă. Avem avantajul să trăim în epoca în care distanța fizică nu mai este un impediment, iar informația circulă mai repede și în forme mai ușor digerabile.

TG: Dacă ai propune o singură schimbare mică, pe care putem să o facem azi pentru un stil de viață sănătos, care ar fi aceea?

AG: Să începem fiecare zi cu un pahar de apă plată pe stomacul gol.

Citește și:

Emoțiile și pofta de dulce

Cum să respiri în posturile de yoga: 3 tehnici de pranayama

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.