În următoarele 7 minute vei afla:

– Ce se ți se poate întâmpla dacă te frămânți continuu, legat de situații stresante.
– De ce este important să înțelegi intenția din spatele acțiunii oamenilor și să te pui și în papucii celuilalt.


La ce s-au gândit? De ce ar spune una ca asta? De ce ar face una ca asta?

În climatul politic tot mai controversat din ziua de astăzi, probabil că ți-ai pus aceste întrebări din ce în ce mai des. 

Iată însă o întrebare diferită: Chiar contează de ce oamenii fac lucrurile pe care le fac? Dacă acțiunile cuiva îți fac rău, ar trebui să te deranjezi măcar să te întrebi ce-l împinge pe acel om să acționeze astfel?

Ca să răspund la întrebare, l-am luat ca exemplu pe Eli, director de marketing la o companie de producție de dimensiuni medii. Recent, șeful lui Eli a început să se implice din ce în ce mai mult în luarea deciziilor mărunte, de zi cu zi. Eli se simte iritat, încetinit și are senzația că șeful lui n-are încredere în el. De ce superiorul lui face asta? Eli are două modalități de a interpreta această situație: 

Interpretarea nr. 1: Șeful meu este genul sceptic, căruia îi place micro-managementul. Probabil că reacționează exagerat în urma ultimei campanii pe care am făcut-o și care a avut rezultate puțin sub așteptări. 

Interpretarea nr. 2: Șefului meu îi pasă foarte mult de afacere și își dă seama că proiectul la care lucrăm este foarte important și nu se admite nici măcar o mică marjă de eroare. Se implică atât de mult pentru că, probabil, crede că poate fi de ajutor. 

Prima interpretare e mai lesne de luat în calcul, nu-i așa? E mai ușor să vezi lucrurile în acest mod, pentru că ai parte o reacție automată, emotivă, legată de felul în care ne conectăm noi, oamenii, unul la celălalt. Pe de altă parte, cea de-a doua interpretare, cea care începe cu un răspuns pozitiv la întrebarea „de ce ?” – este mult mai dificil de adoptat. Și nu doar atât: este o interpretare pentru care avem nevoie de practică s-o înțelegem, dintr-o mulțime de motive. 

De ce intenția contează

În primul rând, are grijă de credibilitatea ta. În experiența mea de coach pentru lideri, am aflat că această interpretare este una dintre cele mai frecvente. Bazându-ne pe statistică, ajungem la concluzia că e mult mai rațional să te gândești la o interpretare pozitivă a situațiilor. Atunci când alegi să vezi intenția pozitivă a cuiva, vei respinge, în același timp, presupunerile grăbite și negative care ajung să te prezinte pe tine într-o lumină proastă. 

În al doilea rând, îți protejează relația. Dacă presupui ce e mai rău, asta face ca situația să fie una de tipul deschis-închis. Atunci când crezi că cineva a făcut ceva rău doar pentru că „așa sunt oamenii”, devine clar care vor fi următorii răi pași (da, e un alt motiv pentru care această cale e una pe care ești tentat să o apuci). Atunci când, într-o moment, pur și simplu, scoți din calcul și din vizorul tău o persoană, înseamnă că nu mai există nici o posibilitate să continui să scrii povestea. Atunci când înțelegi „de ce”, devii mai deschis, îi poți influența pe cei din jur în mod eficient și îți poți proteja în mod productiv relația.

În al treilea rând, îți protejează sănătatea psihică. Poate că ai o satisfacție mai mare atunci când aplici o etichetă, instant, unui om și-l dai la o parte, însă, pe termen lung, să vezi partea plină a paharului e ceva mai bine. Asta înseamnă că nu mai irosești „combustibil emoțional” pe gânduri ca „Ar trebui să fiu furios” sau „Cum o să mă răzbun” sau „Cum au putut?!”. 

Gândurile obsesive, răzbunarea și indignarea justificată consumă o mulțime de energie. Practic, un studiu recent a arătat că frământarea continuă legată de situații frustrante este legată de creșterea (cu 31%) a pericolului de burnout. Atunci când alegi să vezi partea plină a paharului și să presupui că cei din jur au intenții bune nu vei consuma atât de multă energie ne-necesară, ca rezultat al acțiunii altor persoane. 

Nu vreau să spun că ar trebui să trăim cu toții într-o lume ideală, cu așteptări nerealiste, în care nimeni nu are intenții rele sau în care găsim scuze convenabile pentru purtarea urâtă a celorlalți. Și nici nu vreau să spun că avem nevoie să căutăm modalități să fim de acord sau să susținem acțiunile altora. În schimb, provocarea este să înțelegem cu adevărat ce se întâmplă.  

Să înțelegi intenția 

Totul începe prin a înțelege perspectiva asupra unor lucruri, una care ar putea determina comportamentul celorlalți. La cel mai înalt nivel, asta înseamnă să înțelegi contextul la fel de bine cum înțelegi indivizii. Să spui o glumă la o petrecere e mult mai potrivit decât să o spui la o înmormântare. Competiția și nevoia de perfecționare într-o echipă sportivă e mai acceptabilă decât într-o organizație nonprofit. Presiunea mare și deadline-urile fac ca micromanagementul să fie un comportament managerial ceva mai rezonabil, chiar dacă, în teorie, nu e de ajutor nimănui. 

Așadar, este important să înțelegi contextul; însă, dacă vrei să înțelegi cu adevărat situația, e de asemenea imperios necesar să înțelegi ce-l motivează pe fiecare individ. De ce le pasă? Cum definesc ei succesul? Ce scopuri au? Unii vor să fie creativi și înțelepți. Unii au nevoie să știe că există „o viziune mai largă” asupra lucrurilor. Alții vor să aibă parte de o relație extraordinară. Unii doar vor să verifice care sunt așteptările astfel încât să nu intre în încurcături. Poate că tu rezonezi cu toate aceste motivații. Sau poate cu niciuna. 

Poate că prima ta reacție la toate aceste motivații a fost: „Cui ar putea să-i pese de asemenea lucruri?”. Însă, practic, acestea chiar sunt motive reale pentru care oamenii acționează într-un anume fel. Și, dacă tu speri să poți atrage oameni care sunt total diferiți de tine (și să o faci într-un mod care să-ți protejeze credibilitatea, relația, sănătatea psihică), cel mai bun pariu pe care poți să-l faci este să începi prin a-ți acorda un moment să te gândești de ce vrei să faci asta și să pornești dintr-un loc pozitiv.

Ai putea să descoperi că oamenii nu sunt atât de răi, până la urmă. 

Cum să-ți asumi intenția pozitivă 

Acum, dacă ai încercat vreodată să vezi intenția pozitivă din spatele unei acțiuni, știi că e mai ușor de spus decât de făcut. Până ajungi acolo, iată câteva trucuri simple, bazate pe știință, care te pot ajuta să-ți asumi o intenție pozitivă. 

1. Fii realist și cunoaște-te pe tine! 

Cum ai putea să deduci în mod corect motivațiile altora dacă tu nu ți le înțelegi pe ale tale? Răspuns simplu: nu poți. Într-un experiment clasic, copii de 19 luni au fost puși față în față cu alții copii de vârsta lor. Cercetătorii au descoperit că acei copii care erau mai conștienți de propria lor persoană aveau intenția de a copia, în mod intenționat, acțiunilor copiilor cu care fuseseră puși față în față. Cu alte cuvinte, copiii mai conștienți de propria persoană erau „conștienți și de alții din jur”. Într-un alt experiement, cercetătorii au descoperit că oamenii care erau mai conștienți de propria persoană puteau mai ușor să se pună în locul partenerilor lor și să-i conducă, cu succes, printr-un labirint. 

2. Fii curios! 

Dacă ai încercat vreodată să-ți dezvolți cunoașterea de sine, unul dintre primele lucruri pe care le-ai înțeles a fost cât de ipocrit ești. Nu te supăra, cu toții suntem! Poate că un cuvânt mai ușor de digerat ar fi „inconsistent” sau „paradoxal”. Ideea este că, atunci când examinezi cu adevărat ceea ce faci, îți dai seama că toată lumea (la un nivel sau altul) este de fapt varză în ceea ce privește valorile, credințele, scopurile și atitudinile și că, de multe ori, nu ne tratăm bine unii pe ceilalți

Dă-i voie acestei constatări să te ajute să încetinești puțin ciclul judecării / etichetării celorlalți și explorează, cu multă curiozitate, motivele diverse care stau la baza acțiunii oamenilor. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Transformă-te în psiholog! 

După părerea mea, unul dintre cele mai mari daruri ale psihologiei moderne a fost studiul care a evidențiat diversele trăsături și variabile care determină diferențele individuale în gândire, acțiuni și reacții. În timp ce etichetele pot fi utilizate pentru caracteristici „rele”, taxonomiile (în original, clasificarea speciilor de pe Pământ – n. red.) ne pot ajuta să simplificăm, să identificăm și să apreciem complexitatea comportamentului uman. 

Odată ce-ți dai seama că există un cadru comun care stă la baza comportamentului uman, poți să începi să cauți firele care să te ducă la sursă. În cercetarea noastră am aflat că există șase „fire” principale care determină comportamentul uman. 

Ca să-ți faci o idee rapidă despre oameni, uită-te și ascultă cu atenție ca să găsești indicii care-ți vor arăta ce cred și ce simt acei oameni în ceea ce privește: riscul, ambiguitatea, relațiile, recompensele, cum trebuie făcute anumite chestii și cum identifică care sunt lucrurile care contează pentru ei. 

4. Evită să-ți mai faci griji! 

În timp ce cauți răspunsul la „de ce” în spatele acțiunii celorlalți, te poți întreba la fel de bine: „Și dacă greșesc?”. De fapt, motivația din spatele acțiunilor unor oameni este în afara controlului tău. Și dacă știm cu siguranță ceva despre frământările în legătură cu lucrurile pe care nu le poți controlaeste că nu sunt deloc bune. 

În orice moment în care începi să-ți faci griji că presupunerile tale despre intențiile pozitive nu sunt corecte, caută date tangibile. Un truc: ca să eviți prejudecățile, ia-ți timp să examinezi problema separat, dintr-o perspectivă pozitivă (iată de ce ceea ce au făcut alții are sens) și dintr-una negativă (iată ce argumente am să susțin că au avut o intenție negativă). 

Să presupui că oamenii au intenții pozitive și să vezi partea plină a paharului nu înseamnă să ignori evidența că unii oameni sunt egoiști și că sunt pur și simplu actori proști. Mai degrabă e o chestiune de șanse. Dacă ne raportăm la statistici, oamenii nu au intenții rele, în principiu. Cei mai mulți dintre ei acționează într-un fel mânați de motivații pozitive. Atunci când pornești de la o premisă de încredere, pozitivitate și iertare, și adaugi la aceasta o înțelegere solidă a psihologiei oamenilor și a motivelor care îi animă, te poți dezvolta mai rapid, fără să fii rănit. 

Citește și:

Intențiile pozitive: pavează doar drumul spre iad?

Istoria, norocul și intenția

Author(s)

  • Christopher Coultas

    VP Product Innovation & Senior Leadership Consultant

    Christopher Coultas este vice-președinte al Product Innovation și consultant senior în probleme de leadership la Leadership Worth Following, LLC. El este modelul de cercetător-practician în domeniul psihologiei industrial-organizaționale. Îndrumă sute de lideri și zeci de echipe ca să-și crească conștiința de sine pentru a deveni lideri de succes. Cartea sa, Leadership Worth Following, Driven Not Drained: Discover Your Path to Career Happiness, Effectiveness, and Influence, prezintă o perspectivă sinceră, interesantă și complexă asupra comportamentului uman, din perspective științifice și practice.